Prâslea cel Voinic

Când a intrat în viața mea, aveam vreo 13 ani. Eram deja 3 frați, eu fiind cel mai mare, iar Andrei(Andrușca pentru familie) venea să ne arate că vorba aia românească, unde-s trei încape și al patrulea, e perfect adevărată.

Era mic, micuț. L-am ținut în brațe, l-am ajutat să se ridice. Am văzut primii lui pași. Am trecut cu bucurie și amuzament peste tot felul de prostii făcute de Prâslea. Era bondoc, micuț, grăsun și tot timpul foarte optimist. Un copil minunat.

Au trecut mai bine de 21 de ani de atunci. Iar Prâslea a crescut… Mult. Micuțul pe care îl țineam în brațe mă poate ridica lejer. Andrușca nu mai e doar Prâslea. E Prâslea cel Voinic. Și nu-mi vine să cred. Că ieri aveam și io 21 de an. Acum am 34.
 
Pe vremuri îmi spunea ”Badea”. Așa se zice fraților mai mari peste Prut: ”Badea”. Frumos, nu-i așa?
 
Prâslea a venit de curând pe la București. Ne-am făcut o poză, să vedem cât de mult a crescut. Iată-l în poză la 2-3 anișori. Iată-l lângă mine.
 
S-a uitat Prâslea cel Voinic la mine și mi-a zis: ”Badea, tu ai peri suri?” Așa se zice peste Prut la păr cărunt: ”peri suri”. Bine, recunosc, Badea am băgat de la mine.

Am, Prâslea. Cum să nu am. Dar aș fi avut și mai mulți dacă nu apăreai tu, micul Prâslea, care mi-a demonstrat că voi fi… un tată bun. 🙂

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleȘi băieții plâng... la fotbal