Campionatul mondial din 1994, Hagi, podul de fotbal peste Prut

Hagi. Pentru mulți dintre voi numele lui este sinonom cu tot ce este sau a fost bun în fotbalul românesc. Pentru mine este mai mult decât sport, a însemnat România. Și nu sunt cuvinte mari. A fost o realitate pe care o s-o explic în acest articol. Nu de alta, dar a început campionatul Mondial și m-au năpădit amintirile.

L-am descoperit pe Hagi, am descoperit echipa națională a României când împlinisem 10 ani. Era vara anului 1994. Până atunci Hagi nu însemnase nimic pentru mine, pentru tatăl meu, pentru frații mei, pentru foarte mulți din jurul nostru. Asta pentru că… nu auzisem de el. Vă vine să credeți? Români care până la Mondialul din SUA nu aveau habar de existența celui mai bun fotbalist român din toate timpurile?

Mondialul din 1994 a fost primul campionat pe care l-am văzut în limba română: pe teritoriul fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneși a fost transmis de Televiziunea Română în paralel cu Televiziunea Rusă. Uniunea Sovietică sucombase în 1991. Iar noi am ales, evident, Televiziunea Română, doar vorbeau pre limba noastră.

Ce să vă zic? Mulți aflau brusc că nu sunt “moldoveni”, că nu vorbesc “moldovenește”, că poporul lor nu e doar între Nistru și Prut. O lume întreagă le era dată peste cap. Aveau impresia că s-au trezit dintr-un coșmar de tip Matrix.

Hagi i-a ajutat mult pe români dintre Nistru și Prut. Ideea că există un fotbalist care joacă fotbal ca un Dumnezeu i-a făcut să simtă bine în calitatea lor de… proaspeți români.

Vara anului 1994 nu o s-o uit niciodată. Ne adunam și ne uitam la jocul lui Hagi. Țineam cu Hagi. Îi iubeam driblingurile, golurile superbe, pasele geniale. Ni se comenta în română și era plăcut urechii să audă vorba noastră.

Ni s-a interzist atâta vreme să fim români și Hagi ne-a ajutat mai mult decât își poate închipui să depășim momentul. Ne-a făcut fericiți că facem parte dintr-un popor despre care nu știam că este al nostru. Succesul lui, succesul echipei României la Mondialul din 1994, ne-a apropiat mai mult de România.

Cred că Gică Hagi, fotbaliștii generației de aur nu își închipuie cât de mult au contribuit la apropierea celor două maluri de Prut. Fără ei, fără fotbalul lor, nu eram la fel de atenți la ce se întâmplă în România. Era o perioadă extrem de dificilă în “statul independent” Republica Moldova. Fără curent, fără bani, fără salarii, fără viitor… Așa-numita țară era ruinată de politicieni vânduț și hrăpăreți. Peste asta venise și războiul de pe Nistru.

Așa că, după primele valuri de frăție și poduri de flori, patriotismul se potolise mult. Noroc de Hagi, de Campionatul Mondial din 1994 – au reaprins dorul de Țară. De aia zic, Hagi a însemnat mai mult decât fotbal și sport, Hagi și echipa Națională de fotbal de la Campionatul Mondial din 1994. Hagi a fost un adevărat pod de fotbal peste Prut.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleDuelul sau amorul aricilor :) (VIDEO)