Duelul sau amorul aricilor :) (VIDEO)

Era ora 23.30. Mergeam pe islaz. De fapt, pe un bine întreținut gazon, unde iarba era tăiată la milimetru. Și cum mergeam așa, în noapte, doar ce aud un pufăit puternic. Semăna cu sunetul scos de o stropitoare automată. Aș fi mers mai departe, dar mi-am dat seama că este ceva în neregulă.

Chestia este că eu auzeam o singură ”stropitoare”. Și nu auzeam cum țâșnește și cade apa pe iarbă. O fi fost una defectă? Curiozitatea a învins și am intrat pe gazon să văd cu ochii ce auzeam în întuneric.

Scena pe care am descoperit-o este ruptă din documentarele de pe Animal Planet. Am filmat-o.

Doi arici stăteau față în față și se… Ei bine, nu știu ce făceau. Am două bănuieli. Fie s-au luat la harță pentru teritoriu. Fie am asistat la un Love Story nereușit.

Ambele animăluțe pufăiau și își săltau podoaba de pe spate, acele extrem de ascuțite. Se apropiau, apoi se îndepărtau ca într-un dans numai de ei știut.

La un moment dat, se vede și pe filmuleț, unul dintre arici părăsește ”confruntarea” sau ”locul pătimaș”. Se duce în treburile lui aricești să scotocească printre arbuști. Ariciul celălalt rămâne nemișcat. Doar ochii strălucesc în noapte.

Oare se găsesc pe undeva ariciologi sau pur și simplu specialiști care să-mi spună, what the hell is this sh..t? :)))

Vedeți filmulețul.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleRusul Tolea, stomatologul