Când îți aștepți copilul din vacanță…

Când ești părinte, este greu să te desparți de copilul trimis în vacanță pentru o perioadă mare. Cei care sunteți părinți, știți senzația. Cei care încă nu, presupuneți. Te cam usuci de dor.

Și te uiți la poze, și îți amintești expresiile copilului, și îți spui că la ora asta mergi în parc, și îți faci planuri pentru când o să vină, și te gândești la cum o să vă jucați împreună…

Când mergi pe drum și vezi alți copii, zâmbești trist. Ți se face și mai tare dor. Te apasă ceva pe coșul pieptului. De parcă ai zbura în cosmos, presiunea care îți apasă corpul este uriașă, iar tu nu poți respira. Cam asta este senzația mea.

 

Ieri am aflat că Natalia, fetița mea, a întrebat de ce nu o sun? Asta deși vorbisem cu o seară înainte. Vorbim seara, video. Dar se pare că nu îi era suficient. A vrut să mă audă. Îmi tremura mâna pe telefon când am sunat-o. Vocișoara ei era ca un clopoțel moale, de Crăciun.

Am discutat despre cuvintele noi pe care le-a învățat în italiană, despre ce jucării a mai văzut, despre ce a mai făcut cu bunica și bunicul. Poveștile ei erau colorate în tonuri vii, copilărești. Era fericită, dar mi-a spus că-i era dor de mine. Și eu, fraierul, am crezut că, gata, vorbind la telefon, mai scap de dor, de un cui în inimă. De unde? Am închis și am realizat că nu e așa. Mi-era dor!

Acu stau și aștept. După aproape o lună de vacanță(de fapt sunt 3 săptămâni, dar mi se pare că a trecut un an), Natalia vine de la bunici. Știți cum o aștept? Nu știți, pentru că nici eu nu sunt în stare să descriu. Pur și simplu o aștept. Vine mâine! Dar parcă mai e un an. Timpul trece prea încet, ca un melc împușcat în picior. 🙂

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleGrătar pe malul mării: VLOG și instrucțiuni de utilizare