O zi fericită din viața mea! Vlog

Ziua asta a fost magnifică. Genul de zi care îți rămâne în memorie pentru toată viața, deși nu a fost legată de un eveniment important. Pur și simplu… am urcat pe munte.

Vreo 2000 de metri altitudine. Zona Transfăgărășan. Vara. Io. Natalia. Maia. Muntele și nenumărate oițe și căprițe de la o stână.

Am ajuns pe Transfăgărășan pe la ora prânzului într-un grup mai mare. Am lăsat mașina în zona de parcare, iar noi trei am luat-o pe jos pe uriașul platou ce ni se deschidea în față.

Am pornit camera de la telefon și ne-am trântit pe iarbă. Io și Natalia. Maia, cu aparatul de gât, la vreo câțiva metri distanță, se uita cu ochii ei albaștri la frumusețea din jur.

Parcă nu eram pe planeta Pământ. Cerul avea câțiva nori, dar era atât de jos… Aerul se simțea ușor, rarefiat, cumva ascuțit.

Totul în jur era ciudat. Hainele aveau alte culori. Până și pielea era diferită. Cerul era de un azuriu strălucitor. Iarba era de un verde-gri. Doar ochii verzi ai Nataliei erau la fel. Veseli, zâmbitori și puși pe ghidușii.

Natalia s-a împrietenit cu o căpriță. Animalul de un alb azuriu a fost fermecată de fluierul la care micuța mea cu ochii verzi cânta neîndemânatic.

Am filmat toate aceste splendori și le-am pus într-un vlog scurt. Io, minunata mea Natalia și mama ei, frumoasa Maia. Aveți vlogul mai jos. Enjoy!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleCum l-a ajutat Aricică pe Nouraș să spele luna