Cum e la grădi, la serbare? Vlog pe COJOCARI.RO

Serbarea de la grădi este un moment savuros. Nu credeam că mă voi distra vreodată atât de mult la aceste manifestații artistice timpurii. Există un trend pe Facebook, unde mulți părinți dezaprobă aceste sărbători. Eu nu mă număr printre exponenții curentului.

Părerea mea pur subiectivă este că un copil trebuie obișnuit de mic să vorbească, să cânte, să spună ceva în fața unui public. Evident. Nu trebuie forțat. Dar pentru asta părinții, educatorii trebuie să dea dovadă de mult tact și meșteșug psihologic.

Să-i iei copilului această experiență, abia asta mi se pare traumatizant. În fine, gata despre lucrurile la care nu mă pricep. Mi-am expus opinia, atât. Mai departe despre amuzament și spectacol pur cu copii minunați.

Natalia, de exemplu, a iubit mult aceste spectacole/serbări. Să iasă pe scenă, să-și spună poezia, cântecelul… Uuuuh, era în elementul ei. Singura problemă, cum să înveți poezia? Tactica mea, să abordez treaba serios, conștiincios. Avem ceva important de făcut, așa că trebuie să ne concentrăm ca niște oameni mari. Nu-mi dau seama cum e în alte familii, dar la noi jocul de-a oamenii mari și concentrați este gustat și preferat multor jocuri.

Deci, învățatul poeziei se desfășoară lent, fără incidente. Chiar prea ușor aș zice. Eu spun un rând, ea repetă, eu al doilea, Natalia repetă. Apoi le spun pe ambele și, desigur, Natalia nu le știe. Reluăm. Ne concentrăm… Nu, nu ne putem concentra. Bine, trecem la al treilea rând și continuăm așa până când ajungem la finalul poeziei și… nu reușim să reținem nimic. Eu renunț și îi spun Nataliei că ne bazăm pe doamna la serbare să-i sufle. Ea este de acord și ne vedem de-ale noastre. 🙂

Ziceam mai sus că e easy? Este. Să știți. Pentru că a doua zi sau peste câteva zile o aud pe Natalia spunând poezia bine, de parcă era alt copil când nu reușea să rețină niciun rând. Încă o dovadă că creierul ei este un casetofon ciudat, care înregistrează tot, dar într-un stil propriu.

Așa că, pe scenă s-a descurcat. A spus poezia fără să-i sufle Doamna. 🙂 Iar Nataliei i-au plăcut mult aplauzele.

De regulă, din modesta mea experiență, copiii care participă la o serbare se împart în câteva categorii:

*copilul fără voce – știe poezia, dar o spune atât de încet, că se aude doar respirația în microfon.
*copilul statuie – nu știm ce a învățat, pentru că va sta încremenit tot spectacolul, chiar și buzele îi vor fi de granit.
*copilul năzbâtios – nu contează dacă știe poezia, contează că sigur va face o trăsnaie de se va ridica toată sala în picioare, iar numele lui va răsuna cel mai des.
*copilul reportofon – nu a învățat nimic, nici nu se sinchisește de asta. Doamna spune cuvintele, el le repetă cu zâmbetul pe buze. Emoțiile nu sunt pentru el.
*copilul mișcător – spre deosebire de cel năzbâtios, el nu face prostii. Singura chestie este că nu poate sta niciodată locului. Când spune poezia se va bălăngăni pe picioare, când stă pe scaun nu va putea rexista 10 secunde acolo.
*copilul scos din cutie – este atât de atent la hăinuțele lui, că va respinge orice invitație la joacă. Va sta departe de copilul năzbâtios și mișcător. Doar cel statuie îi va fi pe plac pentru că nu-i va murdări hăinuțele perfecte.
*copilul cu Dunărea curgând din ochi – va plânge mereu. Fără motiv, fără să se poată opri. Așa se manifestă emoțiile. Își va spune poezia printre sughițuri și va primi cele mai puternice aplauze.

Sunt mult, mult, mult mai multe categorii. Pentru că, desigur, copiii sunt unici și pentru fiecare găsești una. Mai jos este vlogul filmat la serbarea de la grădi, sfârșitul grupei mijlocii! Natalia avea 5 ani și o plăcere mare să se manifeste pe scenă. Iată cum a fost:

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleCum am salvat ziua Nataliei? Povestea baloanelor