Nostalgie! Sâmbătă merg la întâlnirea cu colegii mei, absolvenții liceului ”Onisifor Ghibu” din Orhei, Republica Moldova

S. cel mai bun prieten din liceu. Știe multe secrete despre mine. Știu multe secrete de-ale lui. Am făcut sute de kilometri împreună spre liceu și înapoi acasă. Bun la baschet și cel mai bun la matematică. Era as la calcule, la chimie, la fizică. Mi-a arătat prima dată cum se intră pe internet și cum se folosește Mirc-ul. Nu ne-am prea văzut în timpul facultății, dar ne-am reîntâlnit după aia și m-am bucurat mult, pentru că un prieten din copilărie este cât 1000 de prieteni la maturitate.

V. avea un telefon mobil. Era singurul din clasă cu mobil la brâu. Prin anul 2000 era mare lucru. L-am și auzit vorbind la telefon, un model Motorola, de câteva ori. Deși unii colegi din clasă nu mă credeau. Niște invidioși. 🙂 Un telefon mobil pe vremea aia îți ridica statutul la cer. V. e un tip foarte deștept. Am avut noroc să stau cu el într-o bancă toți anii de liceu. Acum este un abil și priceput IT-ist. Cum altfel? Doar a fost primul coleg cu telefon mobil din clasă.

A. mi-a dat voie să merg cu mașina tatălui său. O Lada roșie. Am uitat să o bag în viteză și am turat-o atât de mult, că era să-i sară motorul de sub capotă. Apoi am dat într-o groapă de a trebuit să ciocănească mult și bine la o jantă până să o îndrepte. Dar era un băiat foarte bun, cumsecade și deși m-a dat jos imediat de la volan, nu mi-a reproșat niciodată nimic. Avea o calitate, ori de câte ori se rușina, se înroșea ca focul.

D. era fata cu cele mai bune note din clasă. Deșteaptă foc. Mai ții minte, D. cum mergeam spre casă, în gașcă? Și povesteam, și râdeam, și făceam glume? Glume din alea, de adolescenți acneici. Iar tu reaușeai să fii șefa clasei la liceu și de gașcă atunci când era nevoie de asta. Superfată.

A., înaltă, frumoasă, prietenoasă, fată de oraș. Nu ai fi zis că poate fi prietenoasă. Ce ar fi putut avea în comun o fată de oraș cu un speriat de la țară? Dar ne-am distrat foarte și foarte bine la câteva petreceri.

T., o fată minunată și bună. O fată de gașcă, prietena tuturor. Plină de cuvinte frumoase. Extrem de echilibrată și mereu pregătită să aplaneze orice conflict. Genul de om sigur pe care te poți baza oricând. Poate că ar fi trebuit să ”hănguim” mai mult prin liceu. Un om bun este o raritate în viață.

D., adevărată miss. Băieții roiau în jurul ei. Frumoasă, blondă, ochi albaștri. A rupt multe inimi. Oare cât de frumoasă e acum? 🙂

Au fost vreo 30 de copii în clasa de profil real de la Liceul ”Onisifor Ghibu”. Mult mai mulți decât am înșirat mai sus. Nu vreau să vă plictisesc povestindu-vă despre toți. Dar când mă uit în urmă, la colegii mei, fiecare era minunat, bun, deosebit. Îmi cer scuze că nu i-am menționat pe toți.

De ce am scris acest articol nostalgic? Pe mulți dintre ei o să-i întâlnesc sâmbătă. Au trecut vreo 16 ani de când am luat BAC-ul și ne-am împrăștiat în lume. Ne-am împrăștiat la propriu, din Canada până în Rusia… Sâmbătă ne întâlnim în Republica Moldova, la Orhei și vreau să văd cât de mult s-au schimbat, m-am schimbat. Pentru prima dată în viață particip la o întâlnire cu absolvenții. Cu foștii mei colegi!

Am mai scris pe acest blog despre foștii mei profesori. Niște oameni extraordinari. Cine și ce sunt acum li se datorează în mare parte. Mi-e dor și de ei și vreau să-i văd. Când ești licean nu-ți vine să crezi că o să-ți fie dor de profesorii tăi, dar e fix așa.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleAm fost cu Natalia la Vrăjitor. ”Vrăjitorul din Oz”, de la teatrul Excelsior