”Nu alerga că o să transpiri”, cea mai comună expresie în parcurile din București :(

Îmi plac copiii care aleargă, sar, se cațără și nu stau o clipă locului. Poate pentru că și eu am fost la fel. Mă uit cu ochi de adulți la mine, copilul, și sunt fericit că aveam forța și energia necesară. Mergeam cu ai mei părinți cu sapa pe deal. Trăgeam de coada săpăligii toată ziua la porumb(păpușoi), iar seara, când ajungeam acasă, mâncam oleacă și apoi… Țuști, cu mingea pe stadion.

Repet, ca să înțelegeți amploarea efortului fizic. Toată ziua pe deal, în bătaia soarelui, bând apă fierbinte, mâncând pe apucate. Seara ajungeam acasă și nu ne ogoiam(așa se zice la mine la liniștit). Dimpotrivă, după ce ne puneam gura la cale, plecam repede să jucăm fotbal pe stadion.

Asta da energie. Asta da activitate fizică. Eram într-o formă de invidiat. Nu doar eu, ci toți copiii pe care îi știam. Pe vremea aia credeam că suntem foarte slabi. Astăzi se zice că ești ”fit”. Adevărul este că nu se punea firicel de grăsime pe noi. Orice haleam, era făcut harcea-parcea de metabolismul uriaș dobândit din activitățile fizice și care, evident, avea nevoie de multă papa.

Acum să ne mutăm la copilăria de azi. A copiilor care cresc în București. Cea mai des auzită expresie în parcurile din București este: ”nu alerga!” Iar continuarea depinde de bunic/părinte: nu alerga că o să cazi, nu alerga că o să transpiri, nu alerga că te lovești, nu alerga că te murdărești și altele.

Evident, există și alte îndemnuri la sedentarism. De tipul: nu te cățăra, nu te pune în genunchi, nu te mai da cu bicicleta…

 

În loc de sărit, cățărat, alergat, târât pe jos, copiilor li se oferă… Corect, pufuleți, cipsuri și tot felul de delicatețuri moderne.

Am mai scris despre asta pe blog și, cu siguranță, o să mai scriu. Pentru că nu înțeleg de ce îți aduci copilul în parc, dar îi ceri să fie un bibelou de ceramică? Lasă-l în fața televizorului, acasă. Eventual, la calculator.

Hei, dacă aleargă, o să transpire. Este evident, dar stai liniștit, nu răcește din asta.

Știi ceva? E groaznic, dar un copil mai cade. Vrei ceva cu adevărat șocant? E bine să cadă. Cum altfel învață despre echilibru? Cum va ști să cadă ca să nu-și rupă o mână data viitoare? Din căzături învățăm multe!

Dacă îl mai lași să se și cațere, păi, asta nu înseamnă că ești un părinte iresponsabil. Nu. Copiii sunt ca niște mici drăcușori. Au nevoie de zbânțuiala asta. Să-și testeze limitele. Să-și întărească și să-și crească mușchiuleții.

Aș mai avea ce să zic, dar las pentru altă dată. Căci povestea este lungă. Cum care poveste? Povestea despre niște adulți care nu-și lasă copiii să aibă copilărie normală, plină de mișcare. 🙁

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleSă le permitem sau nu copiilor să aibă Facebook, Instagram, Vlog, blog?