Nu mai vreau să fiu celebru :)

Munca mea cea de toate zilele este în văzul tuturor. La televizor. Apar în medie, de vreo 10 ori pe săptămână a câte 15-20 de secunde la cele mai urmărite jurnale de știri din România. Ce-i drept, nu mă prea oprește lumea pe stradă sau în metrou. De fapt, nu mă oprește deloc.

Eram obișnuit cu ideea că nu mai ajung să fiu celebru până când, într-o zi, celebritatea m-a lovit puternic. Se pare că o vizibilitate atât de mare(sunt ironic, evident) nu putea trece neobservată.

Eram singur în mașină, la vama dintre Republica Moldova și România. Veneam de la părinții mei. După ce am stat în coadă gigantică din vama Albița, partea României, m-a ajuns rândul la controlul de la graniță.

Vameșul, un tip grizonant, între două vârste, cu ochelarii lăsați pe nas și clipboard-ul pe burtă, s-a uitat la mine peste ochelari și mi-a zâmbit. Io m-am bucurat. Zic, în sfârșit, nu apar degeaba la televizor. Doar că replica vameșului m-a lăsat mască.

– Iarăși pe la noi?
– Cum iarăși? Nu vin chiar așa de des, i-am răspuns descumpănit.
– Mie îmi spui? Am memorie vizuală foarte bună. Te-am mai văzut, mi-a zis cu severitate de mi-a înghețat zâmbetul pe buze.
– Îîî, păi, cred că mă confundați cu altcineva, că nu prea trec pe aici, m-am emoționat io în fața reprezentantului statului.
– Te confund, ai? Dacă te confund, ia, trage mașina aici și dă jos totul, verificăm imediat cât de bine te confund, mi-a spus răspicat și s-a întors pe călcâie cu spatele la mine.

Am rămas cu gura căscată. Nu mă așteptam la așa ceva. Practic, visul meu a devenit realitate. Omul m-a recunoscut. Eram un respectat și versat… contrabandist din vama Albița.

Ce era să fac? M-am conformat.

Am tras mașina la locul indicat și am început să scot din portbagaj. Murăturile de la tata. Plăcintele de la mama. Niște miere. Un kil de mere. Niște brânză. O gentuță cu haine. Nu prea aveam mare lucru în mașină.

– Atât?, vameșul s-a apropiat dezamăgit de mine. Țigări, băutură?
– Am uitat să iau, am încercat să glumesc, dar vameșul mi-a tăiat cheful cu privirea sa peste ochelari.

A început să bată prin mașină, caroseria, s-a uitat la roata de rezervă. S-a întors, s-a învârtit pe lângă mașină. S-a mai uitat cruciș la mine.

– Mda, încărcați totul la loc, drum bun, m-a anunțat vameșul dezamăgit.

După două ore de stat în vamă, nu am așteptat să-mi spună de două ori. Am pus totul la loc și mi-am înfipt piciorul în accelerație.

Deci, nu știu cum supraviețuiesc alții, dar eu nu mai vreau să fiu celebru. Îmi ajunge! 🙂

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleAm testat imprimanta multifuncțională Epson Ecotank L6190. Vedeți ce-a ieșit... :)