Poveste unui zbor… low cost

De când am urcat la bord am știut că zborul va fi o aventură. Eram într-un low cost, genul de zbor democratic: prețuri mici, deci, oricine își poate permite să zboare, de la vlădică la opincă. 🙂

Dar să le luăm cu începutul. Eram în drum(voiam să scriu zbor) spre București. Veneam din Italia. Urma să intrăm în avion. Lângă mine era un italian de vreo 50 de ani cu părul lins pe spate, mirosind a trei parfumuri date unul peste altul, cu cămașa descheiată macho până la buric și care îmi băga în față telefonul ca să-i spun ce oră e în România. Deodată a primit un sms. Gigolo italiano a râs și s-a uitat complice la mine. Nu știu ce mesaj primise, dar adresantul/adresanta se numea: Amore 3 Romania.

M-am despărțit de amorezul scăpătat și am intrat în avion. O stewardesă împărțea reviste cu produse de vânzare. Nu voiam să cumpăr nimic, așa că am refuzat-o. Târâș – grăpiș am ajuns la locul meu. Urma să stau la geam, dar – surpriză. Locul era ocupat de o doamnă de o vârstă respectabilă. M-am uitat pe bilet, m-am uitat la locul care trebuia să fie al meu. Mda. Mi l-a luat. Zic:
– Doamnă, nu vă supărați, ce loc aveți?

Distinsa se uită la mine mirată și începu să-mi spună într-o romitaliană foarte cursivă:
– Este mio posto, che posto ai dumneata? Eu stau alla finestra.

Na că am încurcat-o. Îi arăt pe bilet, îi spun că biletul ei arată că stă pe locul din mijloc. Nu înțelegea ce-i spun. Îl luase în brațe pe ”eu stau alla finestra”. Nu am insistat. Am lăsat de la mine. Să stea ”alla finestra” cât o pofti. M-am trântit pe scaunul din mijloc. Tocmai atunci lângă mine s-a așezat o altă doamnă. Și dânsa vorbitoare de romitaliană. Dar pe asta am aflat-o mai târziu.

Abia așezată, doamna din stânga mea a început să scotocească prin geantă. A pufăit, a fornăit, s-a învârtit supărată, însă la un moment dat a dibuit ceva la fundul întunecat al genții. L-a scos la lumină. Era un flaconaș mic de parfum. Unul de probă ce poate fi găsit prin reviste sau pe care îl primiți prin magazinele de profil. Încântată, de parcă era Columb ce tocmai găsise America, doamna a început să se parfumeze. A golit sticluța, iar avionul s-a umplut de parfumul care l-ar fi făcut gelos până și pe italian. Sinusurile mele s-au închis ermetic. M-am simțit din nou ca pe 10 august, alergat de jandarmi ce dădeau cu gaze.

După ce s-a parfumat, s-a pregătit cum se cuvine de zbor. A spus în șoaptă o rugăciune și și-a făcut semnul crucii.

Nicio forță din lume nu le putea opri pe cele două doamne(din stânga și din dreapta mea) să intre în vorbă. Inevitabilul s-a produs. Au făcut cunoștință, și-au strâns mâinile peste mine, apoi au început să sporovăiască.

Așa am aflat că nora uneia era rea de nu poți bea apă după ea ca te otrăvești, ”dar cel puțin gătește bine”. Cealaltă doamnă a început să înșire mâncărurile pe care le-a gustat la ultima nuntă. Noroc că pe mine mă apucă somnul în avion. Pe la somon afumat am ațipit și am dormit fericit. Sau o fi fost un leșin de la parfum?

Din păcate, m-am trezit când stewardesa îi cerea insistent revista doamnei de la geam. Se crease o hărmălaie și m-am speriat când m-am trezit. Stewardesa vorbea engleza, doamna romitaliana și nu se înțelegeau.

Buimac de somn, i-am arătat doamnei că nu o întreabă despre magazinul Mega Image, ci vrea ”magazine”, adică revista pe care o aruncase sub scaunul din față. Femeia s-a foit nițel, dar nu a fost în stare să o scoată de acolo. Apoi a început să-mi spună că nu înțelegea de ce trebuie să se bage pe sub scaun pentru o amărâtă de ”giornale”. Ca să pun punct balamucului m-am lungit cât am putut și am scos blestemata de revistă. I-am dat-o fetei, iar asta, fericită, și-a văzut de drum prin avion.

Eu am rămas să rezist stoic ultimelor detalii din viața nepoților celor două doamne. Am aflat despre căcuță, dinți și grădi. Somnul nu mă mai prindea, noroc că eram spre finalul zborului. Desigur, când toate roțile au fost puse temeinic pe asfalt, iar avionul rula spre platformă, doamnele au aplaudat fericite.

Am vrut să aplaud și eu, dar din alt motiv. Zborul se terminase, la fel și parfumul, dar mai ales detaliile picante din viețile unor oameni străini. După debarcare, la intrarea în aeroport, toți pasagerii au descoperit că scara rulantă nu funcționa. Câțiva aveau deja înjurăturile pregătite, printre ei am zărit-o pe doamna de la geam. S-a uitat părintește la mine și mi-a zis cu referire la scări: ”Solo in Romania se putea întâmpla asta!”

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleÎn căutarea timpului pierdut... de joc cu Natalia(Vlogul: Căsuța Piticilor)