De ce ne amintim cu nostalgie despre bătăile pe care le primeam în copilărie? :)

Poză simbol, altă nostalgie – telefonul copilăriei 🙂

Nu știu dacă ați observat, dar nouă, ăstora care ne credem adulți, ne place să ne lăudăm cum eram bătuți în copilărie. 🙂 Ne lăudăm, povestim, venim cu detalii picante din bătăile primite de la părinți, profesori.

Un fel de sado-maso amuzant. Nu știu de la ce vine, dar povestim cu atâta regret, de parcă am vrea să ne întoarcem la acele timpuri când ni se înroșea fundulețul cu nuiaua sau cureaua după caz.

Totul începe, de regulă, cu:
– Acum nu-ți permiți nici să ridici vocea la copil, dar pe vremea mea, mi-am luat o bătaie de la tata că nu am putut să stau o săptămână pe șezut.
– Stai să-ți zic eu. Păi, mama avea o mână grea și mi-a dat o scatoalcă de am amețit. Cred că și acum mi se zbate ochiul drept de la bătaia aia.

Dacă această discuție se ține în parc, în timp ce adulții se uită cu ochi duioși la copiii care se hârjonesc la locul de joacă, obligatoriu apare un al treilea părinte cu bătăi și mai dure:
– Bătăile voastre sunt floricele. Stați să vedeți cum mă bătea pe mine. Mă punea la perete, stăteam în genunchi, pe coji de nucă, cu mâinile în sus.

Detaliile par rupte din filme horror. 🙂 Noi eram bătuți cu cureaua lată, cu cataramă din oțel inoxidabil. Pe noi ne trimiteau părinții să alegem nuiaua și eram bătuți doar pentru că aduceam o nuia prea subțire care nu lăsa urme sângerii. Noi eram ținuți în ger afară. Pe noi ne lăsau fără masă o zi întreagă. Noi eram puși să facem cele mai grele munci doar să ne învățăm minte. 🙂

Dacă ne asculți pe noi, adulții de azi, zici că am avut o copilărie într-un lagăr de concentrare. Totuși, bătăile sunt expuse cu multă nostalgie. Oare de ce? Dar mai ales câte din bătăi o fi reale?

După ce termină de depănat amintirile despre bătăi, adulții de azi, copiii de atunci, oftează din rărunchi, triști că s-a terminat totul, iar bătăile alea nu or să se mai întoarcă niciodată. Apoi se uită la copiii lor și zic din nou:
– Nu, ei nu știu cum arată o copilărie adevărată. Acum nu-ți permiți să strigi la ei, darămite să-i bați. Cum mă bătea tata… Nu mă bătea nimeni. 🙂

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleOmul căruia îi faci un bine și după aia nu te recunoaște pe stradă