Câteva lucruri pe care nu ți le spune nimeni când devii părinte…

Uraaaa, o să aveți un bebeluș. Ce bine, ce frumos. Trecând peste acest noroc uriaș, un dar de la Bunul de sus, sunt niște chestii pe care nu ți le spune nimeni. Sau dacă bănuiești, habar nu ai cât de greu poate fi. 🙂

Da. E frumos, e bine, e o fericire mare. Când pui cap la cap, ești un mare norocos să poți avea un copil, dar…

Dar. Nopțile vor fi nașpa. Știu, vă așteptați să nu dormiți, însă e mai greu decât credeți. Chit că ați tras lozul norocos și barza vi l-a adus pe bebelușul cuminte, tot o să se trezească noaptea pentru papa, pișu, căcuță. 🙂 Hehe, ca să citez un politician celebru, dacă l-ați nimerit pe cel care a venit pe lume ca să testeze somnul părinților, așteptați-vă la un somn iepurește. O să dormiți în parc, pe scaun când îl legănați, o să adormiți la semafor, o să adormiți la coadă la hipermarket. O să visați la nopțile când vă odihneați bine, sănătos. 🙂

Și când credeți că s-a terminat chinul somnului, pardon, nesomnului, începe plânsul. Colicii, dinții… Te uiți la bebeluș, el se uită la tine și brusc se pune pe plâns. Inițial te panichezi. Ce-o fi? Ce-o avea? Colici, îi ies dinții îți spune medicul. Nimic nu te ajută. Nicio soluție minune. Bebelușul plânge, plânge, plânge… Este o alarmă mică mereu activă. 🙂 Când e liniște în jur, îți țiuie urechile. Nopțile se transformă într-un plimbat continuu. Pe lângă faptul că nu dormi, aduni și kilometraj. 🙂

Apoi vine prima răceală, prima gripă, prima viroză… Te uiți la copil. Îți dorești să plângă, să țipe. El stă și se uită la tine cu niște ochișori liniștiți și triști de îți vine să mori. Vrei să-i iei boala, să nu sufere el, dar nu se poate. Copilul trebuie să lupte, organismul său urmează să capete imunitate. Dar suferința lui fizică este suferința ta sufletească de un milion de ori mai mare.

Când apare copilul viața ta nu înseamnă doar să ai grijă de el. Viața ta merge înainte. Cu stres, muncă, program încărcat, lipsuri… Așadar, îi mai ții minte pe cei care te felicitau la început? Îți urau numai bine, se bucurau pentru tine de ziceai că e copilul lor, nu al tău. Ei bine, ei nu-și amintesc. 🙂 Dacă vrei să pleci undeva pentru o jumătate de zi și ai nevoie să stea cineva cu copilul tău… Păi, felicitări. Nu ai cu cine. E și de la sine înțeles. Nimeni nu-ți este dator. Cu toate acestea, trebuie să pleci. O bonă? Da. Dar, ultima bonă a fost văzută în București în 1991. După asta nimeni nu a mai găsit una. Deși, dacă stau să mă gândesc bine, există, însă zici că acestea se angajează la tine pe un post de CEO, nu ca să aibă grijă de copil. Trebuie să fii Becali sau Țiriac să-ți permiți să o plătești.

Ar mai fi și altele, dar nu am timp să scriu acum pe blog, mă duc la copil… 🙂

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleViața este frumoasă... alături de Natalia! Vlog: despre cum am sculptat în dovleac și am mâncat înghețată de dovleac