Cum a fost prima mea petrecere de Halloween… cu Natalia? Îngrozitor! :) (VLOG)

Cât fusesem mic, eram prea sărac ca să fi participat la petreceri de Halloween. Party-urile astea ”capitaliste” erau pentru copiii din filme sau copiii părinții cărora și-ar fi permis un astfel de lux. Noi aveam petreceri de ziua noastră și… cam atât.

Auzisem de Halloween, mă distrasem la filme cu monștri și vampiri, dar să mă fi costumat vreodată, să-mi fi cumpărat pelerină de vampir, nas coroiat, să-mi fi pus mască pe față ca să mă distrez cu alți copii? Nu, niciodată.

Dar a apărut Natalia și acest lucru s-a întâmplat. Mai jos vă spun cum a fost la prima petrecere de Halloween din viața mea.

Primul pas pe care trebuie să-l faci de Halloween este, evident, să-ți alegi un costum de groază. Dar chestia nu e simplă așa cum ar putea părea la prima vedere. Noi ne-am făcut un plan de acasă. Planul conținea două etape elementare: să găsim un costum de vrăjitoare și apoi să mergem rapid la party. Perfect.

Am ajuns la magazinul de jucării și am început să căutăm costumul de vrăjitoare. Ceea ce s-a dovedit a fi un periplu de o oră printre rafturi. Când o să-i aud pe unii care se plâng că soțiile/prietenele lor stau prea mult la shopping, o să-i întreb dacă au fost vreodată cu copiii într-un magazin de jucării.

E ca și cum ai nimeri în rai și peste tot sunt lucruri pe care vrei să le atingi, probezi, pornești, oprești, testezi, arunci, prinzi, învârteși, scoți, bagi, deconectezi, trântești, mângâi și tot așa. Nu există forță pe lume care ar face un copil să iasă mai repede dintr-un astfel de magazin. Dar eu cred în minuni… de Halloween. Am insistat pe lângă Natalia și, undeva în adâncul sufletului ei, un glăscior mic de rațiune a reușit să răzbată: ”dacă mai stăm mult, pierzi petrecerea!”

Cu costumul de vrăjitoare, cu ochii verzi din dotare, cu zâmbetul fericit lipit pe față am trecut la faza a doua a planului: ne-am prezentat la petrecere. Eram invitați la Ambasad’or Play.

De data asta mi-am asumat tragedia de a fi captivul Nataliei o oră, două, trei… Timpul intrase într-o buclă a copilăriei. Locul despre care vă vorbesc este plin de jucării ca un magazin sadea. Singura diferență, nimeni nu-i grăbește pe copii. Deci, se pot juca unde vor, cât vor, în ce fel vor, cum vor… Până pică leșinați. Ceea ce nu am văzut să se întâmple. În schimb, am văzut părinți leșinați de așteptare, undeva într-un colț, sperând că fetița sau băiatul va obosi. Zădarnic vis!

Inițial am avut naiva inspirație să cred că pot să o urmăresc pe Natalia peste tot. Dar haosul de copii, urletele lor m-au obosit și amețit atât de tare, că am pierdut-o. Jur, am încercat să o găsesc. De unde? În marea de vârcolaci, stafii, vampiri, vrăjitori și vrăjitoare era de parcă ai căuta un ac în carul cu fân.

Am coborât la parter și m-am pus pe străjuit ieșirea așa cum făceau și alți părinți. Până la urmă, tot pe aici ar fi ieșit. Bună idee, pentru că Nati m-a găsit de fiecare dată când a avut nevoie de mine. La un moment dat m-a reperat pentru că și-a pierdut pălăria de vrăjitoare pe care, oricât de mult am căutat-o eu, tot ea și-a găsit-o. Apoi a apărut în fața mea pentru că voia ceva de mâncare. În fine. Distracția a fost maximă. Eu mi-a descărcat telefonul feisbucind cât am așteptat-o.

Dacă vreți să vedeți doar 5 la sută din ce am pățit la prima mea petrecere de Halloween, iată vlogul pe care l-am filmat cu această ocazie. E groaznic! 🙂

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleVoi unde mergeți la sală? Iată o recomandare testată de mine!