Copiii au uneori o inteligență emoțională ieșită din comun

Mergeam de mânuță cu Nati. Eram pe o stradă din București. Se anunța o zi caldă, frumoasă. Ne îndreptam spre parc, acolo unde pe Natalia mea o așteptau prietenii și zbenguiala. Eu trebuia să o supraveghez. Ce poate fi mai frumos?

În drumul nostru spre fericire am trecut pe lângă cei doi. Un bărbat și o femeie. Păreau să fie soți și păreau să aibă o ceartă aprinsă. Cred că erau pe la sfârșitul discuției cu năbădăi pentru că bărbatul i-a spus ca într-o concluzie cu năduf: ”să-ți vezi mai bine de viața ta”.

Femeia a dat din mâini, de parcă nu mai știa ce să spună. Când a ridicat brațele, din mână i-a zburat o sticlă de apă. Era din plastic și nu s-a spart.

Natalia mi-a lăsat mâna liberă și s-a dus fuguța la sticla de pe trotuar. A luat sticla, s-a apropiat de cei doi care încă stăteau înmărmuriți față în față.

”V-a căzut asta”, i-a zis Natalia femeii și i-a întins sticluța de apă. Cei doi s-au uitat mirați la fetița blondă cu ochii mari, verzi, care a apărut între ei. Părea un extraterestru ițit în plin război mondial. Bărbatul și femeia nu știau ce să spună și ce voia fetița de la ei.

Ca să nu-i mai deranjeze, Nati a lăsat sticla jos, pe trotuar și s-a întors veselă la mine, de parcă nimic nu s-a întâmplat. Totul se desfășurase în câteva secunde. Eu nu am reușit să reacționez. Nici cei doi. Am luat-o pe Nati de mânuță și mi-am continuat drumul.

M-am uitat peste umăr, bărbatul și femeia încă stăteau înmărmuriți. Nati mi-a aruncat: ”lasă, că o să se împace, o să vezi tu.”

A fost rândul meu să rămân fără replică. Natalia mă uimise până la cer. De aia zic, copiii au uneori o inteligență emoțională ieșită din comun. Cu un singur gest răstoarnă complet orice situație.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleSă sărbătorim sau nu Valentine's Day?