Operațiile plastice din 2300

Anul 2300. Operațiile plastice au devenit atât de ieftine și de accesibile, încât se pot face oriunde și oricând. Sunt mai simple și mai ieftine decât tratamentul unei carii. Toată lumea își modifică înfățișarea după ultima modă, după ultimul actor celebru. Oamenii seamănă din ce în ce mai mult între ei.

Această poveste reală din viitor mi-a fost povestită de un călător în timp. Este despre El și Ea.

El a întâlnit-o pe ea la librăria virtuală din centrul Bucureștiului. Acolo unde cititul unor câteva sute de cărți se face în doar 10 minute. Ce-i drept nu le ”guști” ca în vremurile străvechi. Nu mai trăiești nici sentimente ca stră-stră-strămoșii noștri în timpul lecturii. Te trezești cu informația în cap. În fine, El a văzut-o pe Ea imediat după ce s-a deconectat de la aparatul de citire rapidă.

Era atât de frumoasă că s-a oprit în loc. Avea niște pistrui drăguți pe vârful nasului. Un păr șaten și natural care strălucea în razele soarelui artificial. Avea nasul cârn, ceea ce îi făcea ochii căprui ca niște stele. Nu a rezistat tentației. S-a apropiat de Ea.

Scânteia era autentică, iar băiatul îndrăgostit. Așa că nu e de mirare că a lăsat o impresie bună. Cred că o putem numi dragoste de la prima vedere. Ei i-au plăcut în special buzele lui mici și sigure. Nasul lat, cu nările mari, îi dădeau o alură de boxer. Avea ochii albaștri, inteligenți.

Cei doi nu se mai săturau să-și vorbească. Timpul trecea, iar ei tot povesteau. S-au înțeles să se revadă a doua zi, la terasa din parcul plutitor. La ora 12.00, ora lunii vișinii.

A doua zi, pentru că mai aveau timp până la întâlnire, Ea a decis să se pregătească temeinic. În ultima vreme a neglijat mult aspectul său și începea să semene prea mult cu sine, nicidecum cu Anhelina Dolie, celebra actriță din Chinawood, o actriță la modă printre femei. Așa că a intrat în salonul ei preferat de chirurgie plastică.

Între timp, nici El nu stătea degeaba. A dat o fugă în salonul său preferat de chirurgie plastică. Nu prea stătea bine cu banii, dar era o situație specială. Găsise în sfârșit o fată care să nu semene cu Anhelina Dolie. O fată atât de drăguță și unică. Dar ca să o cucerească, trebuie să fie mai frumos. Are nevoie să semene obligatoriu cu Bret Pet.

La ora 12.00, ora lunii vișinii, în fața terasei din parcul plutitor stăteau doi tineri.

Ea nu mai avea pistrui. În locul lor și-a întins bine de tot pomeții. Părul și l-a schimbat în negru de abanos artificial. Nasul nu-i mai era cârn, ci drept, ascuțit, mic. Nici ochii nu erau căprui, ci albaștri. Doctorul estetician i-a dat o pondere a asemănării cu Anhelina Dolie de aproape 98 la sută. Era un record personal și nu avea cum să nu-i placă.

El și-a schimbat buzele, acum erau mari și cărnoase. Și-a ascuțit nasul și și-a înverzit ochii. Nu-i mai avea albaștri.

El și Ea semănau izbitor de mult cu alți oameni care treceau pe lână ei. O mare de oameni de Anheline și Breți. Nu este de mirare că nu se mai uitau unii la alții. Nu este de mirare că El și Ea nu s-au mai recunoscut și, triști, au plecat acasă la prietena/prietenul virtual.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleCopiii au uneori o inteligență emoțională ieșită din comun