Copiii și sportul. Dezavantaje

sursa foto

Copiii trebuie să facă sport? Daaaa, va fi răspunsul aproape unanim al părinților. Dar ce înseamnă asta? Cât de multe sacrificii sunt dispuși să suporte părinții și cei mici pentru acest mirific ”copiii trebuie să facă sport”.

Nu-i punem la socoteală pe cei care nu vor ca ăștia mici să transpire sau să se murdărească și le cer să stea cuminți, pe bancă, în parc. Oamenii respectivi sunt efectiv de pe altă lume.

De asemenea, nu o să vorbesc de avantajele sportului, le știți cu toții. Sănătate, un corp frumos, o agerime și disciplină net superioară pentru urmașii noștri. Dar ce nu se vede când vreți să duceți copilul la sport?

Mulți or să spună: în primul rând, banii sunt o problemă. Au dreptate pe jumătate. Banii sunt o piedică uriașă în calea sportului, dar nu cea mai importantă. Părerea mea. Să vorbim despre bani. Este adevărat, sportul înseamnă bani, bani, bani. Echipamentul. O să vă coste transportul până la locul în care se antrenează. O să vă coste antrenorul. O să vă coste o eventuală deplasare. Tocmai din acest motiv, dacă statul chiar vrea să nu dea bani pe medicamente, ar trebui să dea bani pentru sport.

Din punctul meu de vedere, cea mai mare piedică este… timpul. Timpul tău, timpul copilului. Este al naibii de greu să-ți faci timp de 2, de 3 ori sau de 4 ori pe săptămână să-l duci la antrenamente. Cine își permite luxul acesta? Doar niște oameni fără job, dar cu mult cash. În acest caz ești între ciocan și nicovală. Faci bani ca să întreții familia și aptitudinile sportive ale copilului, dar nu ai timp să-l duci la sport. Stai acasă, fără job, dar nu ai bani de aptitudinile sportive ale copilului. Părinții care reușesc sunt niște eroi. Să nu uităm de timpul copilului. Dacă îi iei complet copilăria, sunt șanse mari să urască sportul pentru care s-a sacrificat.

Un dezavantaj uriaș este că, inevitabil, la un moment dat, copilului tău i se va spune pe un ton bățos, milităresc că nu a făcut cutare mișcare bine, că a ratat totul, că nu este în stare să se miște. Poate nu la început. Am văzut copii plângând cu lacrimi amare, scrâșnind din dinți după niște cuvinte grele ale antrenorului. Știu copii care erau destul de buni în sportul pe care îl practicau, dar care au renunțat pentru că au existat antrenori ce le-au prevăzut un viitor sumbru doar pentru că nu făceau ceva corect. Sportul este frumos, are poezie, ritm, patimă, dar antrenamentele pot fi uneori mult prea dure. Și nu vorbesc de chestii fizice. S-ar putea ca acestea să fie muuuuult mai ușor de suportat. Vorbesc de presiunea psihologică. Cu siguranță ați citit mărturii ale unor sportivi mari care povestesc despre coșmarul pe care l-au trăit în copilărie din cauza unor antrenori mult, mult, mult prea duri.

Și ultima chestie. Dacă un copil face sport, se vede că este talentat, îi și place. Te lasă inima de părinte să-l lași să treacă prin antrenamente de multe ori epuizante chiar și pentru un adult?

Mai adăugați și voi dezavantaje, dacă aveți. Mie nu-mi rămâne decât să vă întreb: copiii trebuie să facă sport? Dacă da, în ce măsură și cât de mult?

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleȘoferul cu BMW și locul pentru persoanele cu handicap