Povestea unei fetițe

Acum mulți ani, o familie a decis să plece din România. Ca orice plecare, nu putea să fie una ușoară. Cel mai probabil extrem de greu i-a fost copilului. L-au adus înapoi, la bunici, la Pitești.

Copilul avea 5-7 ani când a fost adusă la bunici, în România. Era o fetiță cu vădite aptitudini sportive. A început să joace tenis.

Părinții au luat-o din România și au dus-o în Canada. Apoi fetița a crescut. Tenisul era din ce în ce mai important pentru ea. Antrenamentele erau tot mai grele, dar plăcerea de a juca – uriașă.

Statul Canadian a zis că îi dă bani, dacă e atât de talentată. Și i-a dat. Iar fetița a crescut frumos, s-a transformat într-o domnișoară de 18 ani. Au trecut 11 ani de când a ajuns în Canada.

Fetița se numește Bianca Andreescu, iar aseară a schimbat ceva în tenisul mondial. Prima care a beneficiat de un Wild card la turneul Indian Wells și l-a și câștigat. Așa ceva nu a mai fost. Iar ea a scris o pagină de istorie în tenis după un meci în care a luptat ca o leoaică.

În acest punct am avut câteva întrebări.

1. Tu, eu, noi, ce făceam la 18 ani?
2. Statul român poate ajuta copiii să facă performanță în sport?
3. Un părinte care are un copil talentat la un sport să plece din țară? Să rămână?

Întrebări…

Răspundeți voi la ele. Eu o să vă zic doar că m-am emoționat rău când am auzit-o pe Bianca spunând în discursul său de mulțumire, în română, cu un ușor accent englezesc: ”le mulțumesc fanilor mei români și îi iubesc”.

ps: Ați auzit, le mulțumește fanilor, nu celor care au început deja să o heiterească. Unii români sunt pur și simplu… bleah. Jos pălăria pentru Bianca, jos pălăria pentru familia ei.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleTrebuie să existe un iad al heiterilor