Șoferul cu BMW și locul pentru persoanele cu handicap

poză simbol - sursa foto

poză simbol – sursa foto

În drumul meu spre casă am decis să intru într-un supermarket. Brusc, un BMW mi-a tăiat calea CojoCar-ului. Io ce să zic? Nimic. L-am lăsat să se ducă, poate se grăbea. Se știe că Bucureștiul este un oraș al oamenilor grăbiți.

Doar că BMW-ul se grăbea spre același supermarket spre care mă îndreptam și io. L-am văzut când intram în parcarea nu foarte aglomerată. Găseai suficiente locuri, dar nu erau chiar lângă intrarea în magazin. Fără să stea pe gânduri, BMW-ul a parcat pe un loc cu handicap, la 2 metri de uși.

”Poate o fi fost o persoană care are probleme de locomoție”, mi-am zis io. Tocmai ce găsisem un loc de parcare. Am coborât, am ajutat-o și pe Natalia să iasă din CojoCar. Apoi am mers să ne luăm căruciorul.

A fost momentul în care l-am văzut pe șoferul cu BMW lângă portieră mașinii sale. Mașina nu avea niciun semn că ar fi autoturismul unui om cu handicap. Nici persoana respectivă nu dădea semne că ar fi fost lovită în vreun fel de soartă.

Am lăsat-o pe Natalia să se ducă spre cărucioare. Ei îi place să se simtă mare și importantă, să scoată căruțul, iar apoi să o facă pe adultul cumpărând din magazin una și alta. 🙂

Am încetinit așteptându-l pe șoferul BMW-ului. Când a ajuns în dreptul meu, chiar la intrarea în magazin, i-am zis încet, să nu ne audă alții: ”mă scuzați că vă deranjez, vedeți că ați parcat pe un loc pentru persoane cu handicap”.

Omul s-a uitat mirat la mine. Vedeam că știe că parcase greșit, doar își căuta replica. A deschis gura, a închis-o, a clămpănit de două ori din ochi, apoi mi-a zis răstit:
”gata, l-ai găsit pe cel mai mare criminal. Probabil că tu ești cel mai corect om de pe planetă. Și ce dacă am parcat pe locul handicapaților? Mare lucru.”

Șoferul cu BMW se tot ambala, tonalitatea creștea, era din ce în ce mai enervat de situație și de faptul că nu-i ziceam nimic. A tras aer în piept să reia tirada, dar l-am lăsat așa, cu gura căscată. M-am întors cu spatele. Natalia venea cu căruțul și nu aveam chef să o implic într-o ceartă gratuită.

Cu coada ochiului am observat că zâmbea fericit. Era zâmbetul șmecheresc de tipul ”l-am făcut și pe fraierul ăsta”. I-am zis Nataliei să intre în magazin și să meargă la apă și, ca să audă și șoferul cu BMW, m-am adresat destul de tare unui angajat al magazinului. ”Badigardul” păzea accesul în magazin. ”Bună ziua, domnul acesta a parcat pe un loc pentru persoane cu handicap. Poate vă interesează informația. Este fix acolo!” Am indicat cu degetul locul ”crimei”.

Șoferul cu BMW s-a uitat la mine cu gura căscată. Nu-i venea să creadă. ”Badigardul” mi-a mulțumit și s-a adresat șoferului: ”vă rog să mergeți cu mine să o mutați.”

Nu știu ce i-a răspuns ”badigardului”, nu am mai auzit. Am plecat să-mi fac cumpărăturile. În continuare nu aveam chef de nicio ceartă. Așa sunt eu, nu vreau să mă cert cu oamenii. Am luat apă și alte câteva chestii necesare din magazin… Apoi m-am dus la casă.

La intrarea în magazin, șoferul de BMW încă mai dădea din mâini. Așadar, am putut să observ cu ce s-a terminat povestea. ”Badigardul” era pe poziții, de data asta însoțit de un alt coleg și îi tot arăta spre mașină. Au ieșit într-un final împreună. Au mers la locul ”crimei”, iar șoferul cu BMW și-a mutat mașina. Abia după asta a revenit la cumpărături. Pierduse vreo 30 de minute din viață să demonstreze că… ”nu era cel mai mare criminal din lume”.

Comentarii Facebook

comments

Next Article”Un copil bun”