Peripeții. Cum am reparat CojoCar-ul pe constatarea amiabilă?

În acest articol vă povesteam pățania cu șoferul care mi-a lovit mașina, a fugit, l-am sunat, dar era atacat de amnezie – uitase până și faptul că are mașină. 🙂

Totul s-a terminat cu bine. Omul și-a dat seama de greșeală. I-a revenit memoria și mi-a cerut spăsit să facem o constatare amiabilă.

Așadar, articolul acesta este despre blestemata de amiabilă, despre cum s-a terminat totul. Dacă vreți, articolul este despre CojoCar, automobilul nostru de familie, singurul care a pătimit cu adevărat în această peripeție. 🙂

Din capul locului vă zic. Nu mă așteptam la așa ceva. Oamenii m-au avertizat, inclusiv în comentariile de pe Facebook. Vitalie, spuneau ei, mai bine mergeai la poliție, îl reclamai. Ești mâncat cu amiabila aia, adăugau ei. Dar ”răul” era făcut. Aveam constatarea amiabilă, aveam pozele cu actele șoferului amnezic… Ce era să mă fac?

Deci, nici prin cap să-mi treacă prin ce urma să trec.

A doua zi am sunat la firma de asigurare a șoferului respectiv. Am fost invitat la data X, la ora Y să mă prezint la sediul de constatări. Să nu întârzii, mi s-a zis și ar fi bine să îl aduc și pe șoferul amnezic.

Domnule, îi explic io, omul m-a lovit, a plecat de la locul faptei, și-a amintit greu că are mașină, iar dumitale îmi ceri să-l aduc acolo? Aveți datele dânsului, verificați cu el, nu mă puneți să-l sun că nu o fac.

Angajatul firmei de asigurări a bălmăjit ceva drept răspuns și m-a lăsat să înțeleg că pot să mă duc și așa. La fața locului să vorbesc cu inspectorii de daună și văd io.

Ce am de pierdut? Mă întrebai. În ziua indicată, cu nervii făcuți pumn, mă prezentai la adresă. Deci, am văzut multe la viața mea, dar așa ceva… rar.

Inspectorul de la Constatări Daune mi-a luat actele, mi le-a băgat în sistemul lor, mi-a ascultat povestea, a făcut poze la mașină, apoi mi-a zis că tot ce este spart, stricat, zgâriat se schimbă. Că totul va fi ca nou. Mi-a strâns mâna și, lâsându-mă cu gura căscată, a mers la următorul client. Io mă așteptam să strâmbe din nas, să-mi spună că bagă la verificări, că nu e mare lucru, că doar o șifonare, că va dura o lună, un an, un deceniu…

Nimic din toate cele înșirate de mine mai sus.

Civilizat, fără scandal, fără coadă, fără emoții, cu bun simț. M-am ciupit. Nu mi-a venit să cred. Mă și vedeam scriind cereri, plângeri. Mă închipuiam sunându-l isteric pe șoferul amnezic să-i cer să vină cu dosarul cu șină la firma de asigurări.

Ca să vă dați seama, nu am avut nici măcar copia de pe buletin. Aveau Xerox. Iar ca lucrurile să fie cu adevărat SF, am fost informat că mi se poate oferi mașină la schimb.

De data asta nu am răbdat, m-am înfuriat și le-am zis, bre, faceți mișto de mine? Unde este camera ascunsă? Ce fel de poante sunt astea? Își bat joc de un om care și așa este amărât?

Glumesc.

Nu am zis nimic. Am mulțumit respectuos. Peste o zi sau două am mers de mi-am luat CojoCar-ul. Era proaspăt reparat, strălucea de curățenie.

Și uite-așa m-am suit pe o roată(cu jante de aliaj) și v-am spus povestea toată. În România normalitatea te lovește uneori în moalele capului. Și este atât de plăcută, normalitatea, încât mi-am zis să o împart cu voi.

ps: Nu știu cât de mult contează, dar firma de asigurări se numește City Insurance, iar constatarea de daune a fost făcută la DAB Auto Serv. 🙂

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleAm scris un articol despre Hagi. Un altfel de articol