Când te așteaptă copilul să vii dintr-o deplasare…

Când eram mic se întâmpla ca tata să plece de acasă. A fost o perioadă șofer, iar până nu i-a ars mașina în garaj(s-a aprins de la sine într-o noapte), se întâmpla să-l vedem plecat o dată la o jumătate de an.

Nouă, copiilor, ne era strașnic dor de el.

Chiar dacă prima întrebare pe care i-o puneam când îl vedeam era ”ce ne-ai adus?”, îl așteptam pentru altceva. Voiam să ne spună poveștile lui.

Tata este maestru la născocit povești. Deseori erau neverosimile, dar cu atât mai tare căscam gura ascultându-l. Nu are nicio legătură cu faptul că pe vremea aia nu exista youtube. Pur și simplu copiii iubesc poveștile. E valabil și pentru Natalia în anul 2019. Ascultă povești cu multă atenție în ciuda jocurilor, calculatorului și youtube-ului.

Textul acesta îl scriu pe drumul de întoarcere. Am lipsit 4 zile de acasă și sunt de cealaltă parte a barierei. Nu-mi aștept părintele cu sufletul la gură. Eu sunt cel așteptat și încep să-l înțeleg pe tata. Înțeleg de ce ne spunea că tare mai voia să ajungă acasă.

Nu este prima deplasare pe care o fac. Am avut altele și mai lungi. M-a lovit însă această comparație cu tatăl meu și mi se pare într-un fel funny să fiu ca el.

Mașina curge pe drumurile sinuoase, luminile vehiculelor de pe contrasens încep să se aprindă, mai am 3 ore până să o pup pe Natalia și pe Maia. Lângă mine stă răspunsul la întrebarea: ”ce mi-ai adus?”. 🙂

I-am cumpărat unul dintre poneii pe care Natalia i-a tot căutat prin magazine. Se numește Rarity, are o coamă violet și trei steluțe pe o ”bucă”, așa cum îi place Nataliei să spună chicotind de râs.

Merg spre casă, iar în capul meu roiesc câteva povești care or s-o încânte pe Natalia. Exact cum îmi povestea tata acum 25 de ani: ”mergeam cu mașina prin munți. Zăpada era de un metru. Înaintam greu. Era un drum abrupt și am oprit un pic. Am ieșit din mașină. Din pădure se auzea, trosc, trosc. Se rupeau crengile sub greutatea unor pași. Venea ursul…”

Eu am poveștile mele, iar Natalia le așteaptă. Chit că pe vremea noastră există apel video și mi-am văzut familia zilnic, nicio aplicație nu a schimbat dorul, nu a înlocuit îmbrățișarea, ochii bucuroși ai copilului și zâmbetul fericit că te-a văzut în sfârșit acasă.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleAvengers: Endsgame, filmul la care se râde, se plânge, te enervezi și... de la care nu mai vrei să pleci