Am fost la concertul Carla’s Dreams!

Am ajuns la concertul celor de la Carla’s Dreams și am privit în jur cu ochii cât cepele. După ani bun de la explozia fenomenului Carla’s sunt în continuare șocat să văd cântându-se în București despre ”zarplata”, despre ”pohui” și multe alte cuvinte din argoul basarabean.

M-am aplecat către jumătatea mea mai frumoasă:
– Maia, tu realizezi că noi suntem singurii de la concertul ăsta uriaș care înțelegem cuvintele?

Maia a râs înfundat. Se simțea bine. Se simțea ca la Staraya Pochta sau ca la Râșcanovca, cartiere din Chișinău care nu erau prea sigure în anii noștri de studenție și unde se vorbea exact așa.

De parcă dorind să-mi infirme gândul pe care abia îl verbalizasem, solistul Carla’s Dreams a strigat de pe scenă: ”cine e din Moldova să ridice mâinile!”

S-au ridicat multișoare, ceea ce m-a făcut să-i spun jumătății mele cu ochii azurii:
– Maia, se pare, totuși, că mai sunt câțiva care înțeleg versurile.

M-am uitat în spate, chiar lângă noi era un grup de fete cu mâinile ridicate. Să fi avut 20 de ani.

– De unde din Moldova, le-am întrebat și am așteptam un răspuns de genul, Cahul, Orhei, Bălți…
– Suntem din Bacău, uuuuuu, au țipat fetele, iar eu am râs. Ce ți-e și cu Moldova asta, este peste tăt! 🙂

Chiar dacă nu știa ce cântă, mulțimea a fredonat cuvintele tot concertul. Fără să-mi dau seama, am cântat și eu câteva fraze. Le știam. Nu aveam cum altfel. Radiourile românești sunt pline de Carla’s.

M-am uitat mai bine la oamenii ăia din jurul meu, cei care nu știau sensul termenului ”zarplata”(apropo, înseamnă salariu din rusă) și am realizat că pentru ei nu conta înțelesul. Acolo pe scenă era un artist care le livra muzică altfel. Care le cânta într-o română altfel. Iar ei nu o luau la mișto, nu o respingeau. O iubeau și vibrau.

Înainte de concert am crezut că voi ajunge la un eveniment plin de adolescenți acneici, în plină pubertate și complet neînțeleși de părinți, izolându-se în muzica unora care se pictează pe față și rostesc cuvinte ”ciudate”. Greșit. Era plin de adulți, chiar și oameni trecuți de prima tinerețe. O adevărată armată de fani de toate vârstele.

În fața mea erau 2 bărbanți ce semănau mult. Păreau a fi tată și fiu. Tatăl să fi avut vreo 45-50 de ani, băiatul vreo 18-20. Apăi, vreu să vă zîc, că tatăl se kalbasea(distra) mai kruta(cool) decât pațanul(băiatul) său. 🙂

Tare, tare concertul celor de la Carla’s. Fără să vreau i-am invidiat. Pentru faptul că nici dracu nu-i recunoaște pe stradă și își pot trăi viața chiar dacă au ajuns celebri. Pentru că sunt artiști și pot vorbi păsăreasca de la Chișinău, iar asta atrage mase uriașe de oameni. Pentru că dacă vocalistul trupei nu are chef, oricând își poate ruga un coleg care îi seamănă la statură și voce să-l înlocuiască și cine va sesiza schimbarea? 🙂

Glumesc. De fapt, sunt bucuros când văd că talentul, originalitatea, curajul de a face ceva unic își dau mâna într-o poveste de succes! Maladeț(bravo), Carla’s Dreams, m-ai făcut să visez la vremurile din studenție, când vremea era infinită, la fel și posibilitățile! Apropo, eu rămân fanul uneia dintre piesele lor de început, pe care doar inițiații o înțeleg cu adevărat. 🙂

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleAm fost la Aladdin