7 ani de Natalia

Măsuram holurile maternității cu multă atenție. Cercetam cu înfrigurare gresia și știam fiecare culoare, pată, crăpătură. Eram ca un leu într-o cușcă și abia așteptam să mă întâlnesc cu cea care urma să-mi definească viața. Despre Natalia, fetița mea este vorba.

Din cauza nerăbdării și a curiozității, cred că intrasem într-un fel de transă. Când s-a strigat prima dată: ”tatăl Nataliei Cojocari”, nu am băgat de seamă. Am tresărit la a doua strigare. Angajata maternității, cu ceva ascuns în niște pânze, o luase deja pe scări în sus.

”Eeeeu, eu sunt”, am țipat, trezindu-i din transele lor pe alți viitor tați. Am sărit câte patru scări, am ajuns lângă asistentă și gâfâind nu i-am zis nimic. Femeia a înțeles cine sunt și mi-a prezentat-o. M-am uitat la Natalia, la fetița mea. Am văzut mogâldeața asta cu ochi de o șchioapă din poza de mai sus. Poza este la câteva zile distanță, că nu cred că am fost suficient de lucid să scot pe loc telefonul.

Apoi au urmat 7 ani. 7 ani fericiți. 7 ani în care Natalia m-a tot purtat prin paradisul ei. Este frumoasă, este deșteaptă, este puternică, este talentată, cântă la pian, mă mângâie când mă doare capul după muncă, joacă tenis cu talent ieșit din comun, a făcut balet, mă face să râd, datorită ei mă bucur cu adevărat de viață și sunt cu adevărat fericit.

După ce am făcut cunoștință cu Natalia, a urmat ceea ce vedeți în pozele de mai jos. Și o să urmeze atâtea și atâtea poze. Pentru că Natalia este minunată, Maia este mama ei frumoasă, iar eu sunt pur și simplu norocos.

Aci este în gura unui beci moldovenesc, cu verișoara sa, Alina.

 

Aci este fericită, la Disneyland, îmbrățișându-l pe Mickey, personaj de care îi plăcea mult atunci.

Tot pe la Disneyland, noi eram atenți la poză, iar pe fața Nataliei se citește tot, uimire, încântare, desfătare. 🙂

Când ești prins în fapt, trebuie doar să faci fățuca asta. 🙂

 

Da, până și Natalia obosește. Știu, sună incredibil. Dar așa e.

 

Când zâmbește, ochișorii săi verzi scapără cu lumină stelară.

 

Natalia a rezistat stoic în toate călătoriile noastre.

 

Și-a refăcut puterile cu mâncarea ei preferată, înghețata.

 

Nati, la înălțime.

 

Și aici…

 

Și aici. Dar nu contează. Tati rezistă.

 

Iar aci este interesată de cultură. Eram în Vatican și ca să o mențin concentrată pe sculpturile renascentiste, i-am povestit toate legendele antice pe care le știam. A fost încântată și a uitat de oboseală. Atunci am descoperit cât de mult îi plac poveștile.

 

Aici eram la un miting aviatic. După aia, multă vreme ne-a spus că vrea să se facă pilot. 🙂

 

Când obosește.

 

Când era balerină.

 

Balerină și aci

 

Acel moment când vrei ca ochii ei să fie o mare ca sa poți să-i sondezi profunzimea.

 

Când avea crețulini blonzi.

 

 

Când este admirată.

 

Când este fata lu’ tata.

 

Când suntem o familie fericită. Adică, mereu.

 

Când o înconjoară iubirea, iar mama ei are ochi fin de tot.

 

Când îmbrățișează lumea.

 

Când este top model.

 

Când mă ia de mână și mă duce, iar eu îi povestesc scorneli care știu că o distrează și avem momentele noastre perfecte.

 

Când a crescut…

 

Când a crescut?

 

Când e serioasă.

 

Când suntem fericiți. Mereu!

 

Când i-a rupt capul Elsei de pe tortul aniversar.

 

Când mă scoate în oraș, la restaurant.

 

Când ochii ei verzi sunt mai verzi ca iarba proaspătă de primăvară.

 

Când a ajuns prima dată la școală, în banca ei.

 

Când suntem pe munte, culorile se schimbă, iar Natalia are și mai multă energie.

 

Când coboară de pe copertele revistelor.

 

Când face sport, tenis și este fericită.

 

Când mi se urcă în brațe, iar eu o iubesc. Nu pentru că este Natalia, fetița mea cu ochii verzi, talentată, puternică, ci pentru că există!

La mulți ani, Natalia!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticlePățanie peste Prut cu un polițist de la rutieră