Londra și minunile ei

Am aterizat la Londra. Mi-am dat seama încă de cum am pășit pe pământ britanic că mă voi descurca de minune prin metropolă. Chit că eram pentru prima dată acolo. Fără să fie toți londonezi, oamenii simțeau nevoia să fie ordonați, liniștiți, civilizați.

Da, omul sfințește locul, dar omul parcă se mai și schimbă când locul este deja sfințit. Astfel, în loc să se înghesuie toți la autobuz, toți se puneau frumușel la coadă și așteptau. Inclusiv noi, românii făceam asta. Ar fi o idee bună să aducem tradiția asta și în București.

Și, ce chestie, când am urcat în autobuzul care ne ducea de la aeroport la Londra, șoferul s-a asigurat că toți pasagerii aveau centurile puse. Ne-a și întrebat asta. Nu am călătorit de ceva vreme cu autobuzul pe șoselele din România, dar ceva îmi spune că nimeni nu-ți cere să-ți legi centura. Știu sigur pentru că de fiecare dată când Nati merge în vacanță o rog să stea în centură. Niciodată ideea asta nu a venit de la șofer. 🙁

La cât de aglomerată este Londra, ar sucomba dacă nu ar fi atât de ordonată. Turiștii sunt un puhoi gigantic. Și toți sunt duși cu transportul în comun care funcționează ceas. Mă rog, cu anumite excepții. De pildă, în timpul unor proteste autobuzele au încremenit pe unul din podurile peste Tamisa, iar șoferul ne-a anunțat că ar cam trebui să ne continuăm deplasarea pe jos. Altă dată, am fost martor cum o londoneză l-a certat pe șofer că a întârziat unu sau două minute și ea întârzia la nuș’ce întâlnire.

O altă minunăție a civilizației londoneze este metroul. Vechiul și uriașul metrou londonez mi-a plăcut. Trenul din Tube are vagoanele cam mici, dar nu am suferit de claustrofobie. La un moment dat eram într-o stație care se aglomerase, cred că era Victoria. Nu am încăput în primul și nici în al doilea tren. Dar următoarele au venit atât de repede, că nu a contat. Absolut deloc.

Încă o minune a Londrei s-a produs sub ochii mei. Polițiștii s-au oprit lângă o femeie care părea să fie dezorientată. Era murdară din cap până în picioare, avea părul vâlvoi și căra o geantă după ea. Polițistul, foarte amabil(vai, cât de amabil era!), a întrebat-o dacă o poate ajuta. Femeia i-a zis nu, că se descurcă… A plecat. Iar polițiștii s-au uitat după ea. Nu știu care a fost faza, nu știu dacă femeia era fără casă și dormea pe străzi, m-a șocat însă amabilitatea pe care a afișat-o polițistul.

Ultima chestie, dar nu cea din urmă. Era ziua Maiei. A prezentat buletinul la frontiera din România, a prezentat la frontiera din Marea Britanie. Cum credeți, cine a fost atent? Unde i s-a urat la mulți ani? 🙂

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleAm fost la cinema cu Natalia, la “The Big Trip/Aventură în natură”