Pățanie peste Prut cu un polițist de la rutieră

poză simbol

Pe drumul dintre Chișinău spre vama moldo-românească de la Leușeni-Albița mă oprește un polițist. Trag pe dreapta la semn, curios să văd ce naiba am încălcat. Aveam viteză regulamentară, luminile pornite, centura trasă. Deci, de ce m-a oprit polițistul?

În fața mea oprește o altă mașină cu numere românești. În spatele meu una cu numere ”ne-moldovenești”, cred că erau din Ungaria sau Bulgaria. În fine.

Îmi așteptam rândul, să văd ce vrea nenea polițist de la subsemnatul.

Vine la mine, îi prezint actele. Se uită la ele, se uită la mine și mă întreabă pe un ton foarte serios:
– Domnu’ Vitali, aț’ luat șeva băuturi?
– Da, desigur, răspund eu zâmbind.
– Cum, chiar ați luat șeva?, mă întreabă tot mai încruntat polițistul din Moldova.
– Cum să nu, îi spun eu, dar mai puțin vesel și ușor contrariat de insistența omului în uniformă.
– Atunși suflaț’ oleacă spri mini, dacă aț’ luat băuturi, îmi spune el cu voce hotărâtă.

Un moment de panică. Era prima dată în viață când cineva mă punea să-i suflu în față. Nici măcar tata nu mi-a făcut una ca asta. Ce l-o fi apucat pe polițai? Nu înțelegeam. Chiar luasem băutură, 2 sticle de vin pentru familie. Mai mult nu aveam voie să trec la vamă…

– Vă rog să suflaț’ spri mini, mi-a întrerupt șirul gândurilor omul.

Eu, ce era să fac? Am suflat. Nedumerit, polițistul mi-a zis:
– Încî o datî.

Am mai suflat, iar nedumerirea era și mai mare pe chipul polițistului:
– Sigur aț’ luat șeva băuturi?, m-a întrebat el curios.
– Da, v-am zis. Iată-le aici. Lângă mine. Sunt 2 sticle de Purcari, i le-am arătat eu.
– Nu, domnu’ Vitali, dacî aț’ luat, dacî aț’ băut șeva.

Și atunci m-am prins că am uitat unele tipuri de exprimări de peste Prut. Că nu am fost de multă vreme pe ”acasă”, de vreme ce nu m-am prins ce vrea să spună omul. În unele zone din Republica Moldova, când ”ai băut”, se zice ”ai luat”. Desigur, ne referim la a lua alcool. Ei, uite-așa, m-am pomenit eu pierdut în graiul moldovenesc de peste Prut și l-am bulversat pe sireacul polițist care crezuse că dăduse peste cel mai sincer șofer bețiv din toate timpurile. 🙂

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleAm fost la Londra(vlog)