Povestea ”Hristosonvetului”

Limba română din Basarabia poate juca feste chiar și unuia ca mine. Adică unui român născut în Basarabia(sau Republica Moldova). Vorbele se amestecă într-un fel atât de dulce în gura oamenilor locului, că se modelează extrem de ciudat în graiul de zi cu zi.

Această poveste lingvistică este adevărată. A fost trăită de subsemnatul până pe la vreo 8-9 sau chiar 10 ani.

Eram mic, iar Paștele din nord era una din cele mai frumoase, luminoase și plăcute sărbători de care îmi amintesc și acum cu drag. Mirosurile de primăvară se împleteau cu mirosurile de pâine de cuptor în tot satul.

Oamenii erau mai buni decât în zilele obișnuite. Asta în ciuda sărăciei tot mai prezente și mai amare. Copiii din satul nostru din Nordul Basarabiei erau învățați să nu mai dea bună ziua pe uliță, ci să salute lumea cu ”Hristosonvet”. Ați citit foarte bine. Așa ziceam noi: ”Hristosonvet”. Drept răspuns trebuia să spunem sau primeam un: ”Adevăratonvet”.

Limba noastră cea română din Basarabia(în zona de Nord) modelase într-un mod straniu salutul de Paști. În capul meu cuvântul era un fel de ”Hakunamatata”, ”Abracadabra” sau ”Sesam” într-o formă sfântă, frumoasă, de nepătruns.
 
În loc de ”Hristos a înviat!”, românii din Republica Moldova(sau Basarabia) spun rapid, scurt, boțind(mototolind) vocalele în consoane: ”Hristosonvet”. Eu, săracul copil, nu percepeam lucrurile așa. Efectiv nu știam că se zice ”Hristos a înviat!”. Pentru mine era doar ”Hristosonvet” și basta.
 
Abia pe la 8-9 sau pe la 10 ani am înțeles că ”Hristos a înviat” devenise cumva ”Hristos o’nv’et”.

Aceasta este povestea!

Nu-mi rămâne decât să vă spun: ”Hristosonvet!”

Comentarii Facebook

comments

Next ArticlePoveste de Coronavirus care poate fi adevărată(sigur poate fi adevărată)