Partizanii moderni. Cum e să trăiești în “ultima dictatură din Europa”?

Era anul 1942. Germania fascistă ocupase aproape toată Europa, inclusiv Belarusul Sovietic. A fost anul în care au început să apară echipele de combatanți ai rezistenței beloruse. Până la finalul războiului au fost vreo 100-200 de mii de cetățeni care au dus lupte clandestine cu fasciștii nemți. Cei mai mulți făceau parte din detașamentele de partizani ce se ascundeau în uriașele păduri și mlăștini. Belarus are aproape jumătate din suprafață numai păduri.

Este posibil ca numărul partizanilor să fi fost umflat de propaganda sovietică, dar fenomenul a existat în masă și a lăsat o amprentă puternică asupra mentalului colectiv. Ultimele evenimente demonstrează asta. Alegerile, dar mai ales violențele care au urmat au scos partizanul din belorusul de rând. Un partizan modern, înarmat cu tehnologia anului 2020.

Deloc surprinzător, reprezentanții regimului Lukashenco sunt numiți ”fasciști” de protestatarii de pe străzi.

O să citiți mai jos un text despre viața partizanilor beloruși din vremurile noastre. O viață plină de violență, frică, dar și de ingeniozitate. De ultima au nevoie pentru a păcăli forțele de ordine.

Atenție, imaginile și detaliile pe care le voi înșira sunt șocante.

Vă povesteam în postările anterioare că belorușii trăiau într-o blocadă informațională. Regimul a tăiat internetul și singura sursă de informare urma să fie presa de stat. Doar că, partizani din fire, belorușii au folosit masiv celebrele canale de Telegram. Au transmis imagini video, poze de la proteste, s-au încurajat reciproc. 1 milion de oameni erau pe cel mai popular canal de Telegram din Belarus: Nexta.

Nexta este un joc de cuvinte care în engleză ar însemna ”următorul”, iar în belorusă: ”cineva”. Altfel zis, cineva mi-a zis, iar eu am informat mai departe. Ca să ocolească blocajul internetului, au folosit VPN-uri. Mă rog, cei care se pricep. Apoi informația a circulat din gură în gură.

Pe avizierele de la muncă, pe avizierele din blocuri, pe stâlpi și pe pereți au început să apară ”gazete de perete”. Cum făceau și partizanii pe vremuri. Erau foi volante cu câte un manifest sau cu informații prețioase. Ca să nu atragă atenția și să nu consume hârtie, pe unele hârtii afișate pe aviziere erau doar QR Code-uri pe care belorușii le scanau cu telefoanele.

Iată ce fel de informații aflau belorușii:
În ce locuri se pot aduna oamenii? Unde a fost sigur protestul aseară? Cum se pot proteja? Cum pot ajuta alți protestatari? Unde ascundeau apa de băut sau de spălat în caz de răni/gaze? Cum își pot face veste de protecție acasă ca să supraviețuiască bastoanelor și gloanțelor de cauciuc?
Aici trebuie să fac o paranteză generoasă. Am rămas uimit și merită să aflați și voi. Chit că asta dă apă la moară celor care spun că protestele sunt orchestrate din Ucraina, Polonia, Cehia, Lituania.

Ca să facă față unui aparat represiv și brutal, cum este OMON-ul, un fel de minero-jandarmi, protestatarii beloruși au reușit să se organizeze. De pildă, nu se mai adunau în piețe mari. Ar fi fost țintă sigură. Au început să protesteze oriunde găseau o zonă publică. Lângă stațiile de metrou, lângă hipermarketuri, pe trotuarele bulevardelor. Nu veneau în număr mare. Cel mult 1000-2000 de suflete care scandau ”Jâve Belarus”/”Trăiască Belarus”.

Degeaba patrula OMON-ul la Stela, piața care a fost epicentrul protestelor în prima seară. Partizani pur sânge, belorușii i-au ocolit și cereau alegeri libere oriunde aveau un pic de vizibilitate. Astfel, mențineau viu protestul și se protejau de gloanțe, gaze, dar mai ales de bastoane. În plus, fiind dispersați în tot orașul, era mai greu să fie bătuți cu toții în aceeași seară.

Tocmai de aceea ați văzut acele arestări oribile în parcuri, în spatele blocurilor sau chiar în scările blocurilor. OMON-ul voia să oprească protestele cu orice preț și nu conta că ai ieșit la plimbare cu familia. În ochii lor, dacă erai pe stradă, erai un potențial protestatar. În special bărbații erau luați la ochi și bătuți măr.

Chiar dacă protestau masiv, belorușii recunosc că le-a fost frică. O bătaie în ușă putea însemna o vizită neplăcută a KGB-ului belorus(chiar așa se numește). Cei care au ieșit la proteste, cei care au scris ceva critic pe rețele, cei care și-au manifestat nemulțumirea la muncă puteau fi ridicați de acasă în binecunoscuta tradiție KGB-istă.

În ciuda fricii omniprezente, belorușii au schimbat tactica din mers. A treia zi, protestelor stradale în care au fost bătuți și maltratați li s-au adăugat mari greve la locul de muncă. Statul a păstrat proprietatea publică asupra marilor companii, uzine, fabrici. Armate de angajați, muncitori, ingineri au refuzat să mai muncească în acele întreprinderi.

Totuși, oamenii nu au renunțat complet la protestele stradale. Ca să nu le mai fie arestați bărbații, curajoasele femei beloruse au început să iasă cu flori, baloane albe și, desigur, îmbrăcate în alb. Se aranjau în lanțuri umane pe trotuare, iar șoferii claxonau în semn de susținere.

”Partizanele” beloruse dăruiau flori OMON-ului, milițienilor. Iar aici au început să apară primele fisuri în sistemul de forță. Așa cum vedeți și în primul video pe care l-am postat, au existat angajați din OMON care ”au lăsat scuturile jos”. Au apărut și milițieni care și-au dat demisia.

Imaginile cu ei au ajuns pe celebrele canale Telegram. La televiziunile de stat, încă nimic. Doar câțiva jurnaliști relativ cunoscuți care au demisionat. Am făcut o selecție video ca să vedeți cum arătau aceste proteste noi, dar și demisia unei milițience.

Fie a vrut să dea înapoi, fie a clacat în fața acestei schimbări de tactică – regimul a schimbat și el placa. Șefii de întreprinderi au început să iasă în fața muncitorilor care cereau alegeri noi și libere. Miniștrii au început să dea interviuri justificative la televiziunile de stat…

Bomboana de pe coliva belorusă a fost momentul eliberării celor arestați în timpul protestelor. Atunci au ieșit la iveală torturile teribile la care au fost supuși partizanii moderni din Belarus.

Am subtitrat pentru voi câteva mărturii greu de acceptat. În anul 2020, în Europa, la 1000 de kilometri de România, niște cetățeni au fost ținuți în condiții inumane vreo 3 zile aproape fără mâncare, bătuți, amenințați, terorizați cu moartea.

Vă spuneam mai sus că femeile au preluat inițiativa și au ieșit la proteste ca să nu le fie arestați bărbații. Doar că OMON-ul nu le-a discriminat. Protestatarele au fost bătute, umilite și torturate aproape la fel ca bărbații. Vedeți clipul în care femeile povestesc ce li s-a întâmplat în timpul arestului.

Între timp, Tihanovskaya a ieșit cu o altă adresare video. De data asta nu mai recunoștea alegerile, părea mai calmă, nu citea de pe foaie. Încă prudentă ea le mulțumea oamenilor pentru acțiunile pașnice.

Cam așa arată viața partizanilor din Belarus, partizani care nu-l mai vor la putere pe Lukashenco. Desigur, există și cetățeni care îl susțin, dar nu o să mă lansez în discuții despre cine sunt mai mulți. Ieri a fost organizat cel mai mare miting din istoria Belarus. O mare albă care a lăsat frica de OMON acasă și a ieșit în stradă să ceară alegeri libere.

Apropo, partizanii beloruși din 1942 nu au câștigat războiul cu fasciștii. Au reușit doar să le creeze probleme grave, locale. Fără ajutor din partea Armatei Roșii, care a fost ajutată la rândul ei de SUA, belorușii nu ar fi scăpat de fasciști în al Doilea Război Mondial.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleDiscursul ultimului “dictator din Europa”!