Am vorbit cu sute de oameni, am strans zeci de maini si am intrat in vreo 30 de case. Incercarea mea de a gasi un apartament mai bun, mai ieftin, mai aproape de serviciu s-a dovedit a fi o corvoada extrem de grea.

Telefonul meu a inebunit de atatia agenti imobiliari, de discutii despre comandat-necomandat, etajul 4, gresie, renovat, fara imbunatatiri. Mi se invarte capul. Cum cumperi un apartament? De fapt cum cumpar eu un apartament?

Mai intai mi-am stabilit niste criterii. Le prezint agentilor imobiliari in ordine: 2 camere, decomandat, mai aproape de serviciu, pana in 80 de mii de euro, pana in etajul 6, construit dupa cutremur, cu balcon, peste 50 de metri patrati, cu niste imbunatatiri de bun simt. Vreau prea mult? Vreau ceea ce cred ca as avea nevoie si as putea obtine. Dracie, dar de unde?! Agentii imobiliari sau nu inteleg romana, sau eu nu o vorbesc clar. Pentru ca am vazut apartamente semidecomandate, fara balcoane si jeguri. Uite astea din urma ma enerveaza la culme.

Un mos vindea un apartament. Mare jegosenie apartamentul ala. Nu avea nici balcon si blocul era cam vechiut. Imbunatatiri, nimic frate. Mai mult, in baie nu s-a facut curat de la Ceausescu incoace.

“-Cat vrei nene? il intreb eu curios, desi nu-l cumparam nici mort.

-85 de mii de euro, imi spune mosul cu siguranta omului care are de vanzare un apartament in Marriot.”

I-am multumit pentru oferta si i-am zis ca nu ma intereseaza. Stau si ma gandesc acum, cat de nesimtiti pot fi unii de vand asemenea apartamente. Pai daca imi arati un produs prost si ceri un pret mare pe el, este ca si cum mi-ai trage o palma - nu ma respecti omule. Dar, de fapt, nu e nebun cel care cere pretul, nebunii sunt aia care dau banutul.

PS: Sa nu credeti ca nu am gasit si ceva bun. Am gasit, acum urmeaza faza de negociere. DOAMNE AJUTA!

Cumpar apartament, am facut si un credit. Acum, hai, sa stam si sa facem niste socoteli, niste matematica. Ca de literatura ni s-a cam acrit. Un exercitiu de clasa 1: eu va spun niste cifre, ce inseamna, iar voi le adunati. Bine? Sa incepem.

1225 de euro, bani platiti pentru comisionul de acordare a unui credit.

1800 de euro, bani platiti unui notar, un nus’ce fel de impozit pentru ca eu cumpar un apartament.

200 de euro, bani pentru nus’ce ipoteca la notarul lu’ peste.

100 de euro, bani platiti anual pentru asigurarea locuintei pe care o cumpar. Asa vrea banca, sa se asigure ca daca se distruge locuinta isi recupereaza banii. Da, dar de ce face asta pe banii mei?

1500 de euro, banii pentru comisionul agentului imobiliar. Moarte agentiilor!!!

Toate aceste cifre mi s-au comunicat astazi cu seninatate de un functionar al bancii unde am eu credit. Omul a calculat rotunjind cifrele. Si tot a rotunjit, si tot a calculat, iar la final a rezultat… Cat? Ziceti 4825? Functionarul a rotunjit la 5000. Chiar asa a zis: “Circa 5 mii de euro va vor costa toate taxele”.

Adica bani platiti unor structuri care muta niste hartii? Ohoho. Am inceput sa-i respect pe spargatorii de banci. Cred ca in curand si notarii vor avea o soarta neagra. Sper asta. Caci, am vrut sa aflu exact ce trebuie sa platesc notarului. De unde? Am intrat intr-un notariat:

“-Doamna, eu ca si cumparator cat trebuie sa platesc in cazul in care cumpar un apartament?

-Trebuie sa vorbiti cu doamna notar.

-Pot sa vorbesc?

-Stati sa intreb… Nu.

-Dar nu aveti clienti. E liber.

-Trebuie sa plece imediat.”

Am iesit bombanind. Abia afara am injurat:”bip, bip de jegosi si talhari”.

Titlul nu este o gluma. Este doar o realitate trista. Trista, probabil, pentru cei care au o afacere in acest domeniu. Pentru ca nu se mai vand apartamentele ca painea calda, pentru ca preturile sunt enorme, uriase, cosmice, iar oamenii nu mai au bani sa-si cumpere o casa, unele agentii imobiliare se specializeaza ca sa obtina un profit cat de mic. De ce nu locurile de veci, si-au spus unele agentii imobiliare care au luat la puricat anunturile de pe internet si intermediaza aceste vanzari.

Iar afacerea chiar aduce bani, mai ales ca in Bucuresti un loc de veci a ajuns sa coste, atentie… 20.000 de euro. Asta, insa la cimitirul cel mai cunoscut, cimitirul Belu (poza). Preturile pornesc totusi de la 1000 de euro in cimitirele mai putin “cotate”.

Doamne fereste! O cripta acolo, un loc de 2 pe 3 metri si gata costa 20 de mii de euro?! S-a intors lumea cu susul in jos. Probabil, in curand nu vor mai avea oamenii bani de locurile de veci, iar crematoriul va incepe sa munceasca la capacitati maxime.

Situatie intre ras si plans. Oare cum isi prezinta “garsonierele” din cimitire agentii imobiliari?

“Va rog, va rog. Priviti aici. O cripta minunata, curata, bine intretinuta, cu vedere spre aleea principala. Dar ce mai conteaza vederea daca dormiti tot timpul… In plus, vecinii nu va vor deranja. Poate doar la cel din stanga. Din cand in cand ii mai vin rudele. In rest pace si liniste. Va rog sa remarcati si spatiul verde. Care este suprafata ma intrebati? Pai, 2 pe 3 metri. Dar fiti linistiti, o sa va fie foarte confortabil. Este cea mai ieftina garsoniera care am vandut-o vreodata. Nu tu plata luminii, nu gaz, nu cablu… Practic, intretinerea va costa 0 lei 0 bani. Deci, cand aveti de gand sa… chi-chi… sa va mutati aici… ca sa zic asa?”

Gasisem un apartament, 2 camere, arata decent. Am hotarat sa discut cu proprietarul si eram aproape convins sa-l inchiriez. Asa ca o asteptam pe madam proprietara. Aceasta a intarziat o jumatate de ora, iar cand a intrat mi-a cazut maxilarul. In fata ochisorilor mei s-a infatisat o piranda in toata splendoarea - cu aur gros si urat la gat. Avea pe fiecare deget cate un inel, iar pe ambele maini cateva bratari zornaitoare. Coafura ridicata si pufoasa arata ca un cuib de cioara, ea insasi parca era un corb. Tiganca nici nu ne-a privit, de parca nu eram si intrase in apartament asa intr-o doara. Ochii obositi si lenesi priveau oamenii de sus, desi nu avea decat 1,60 inaltime si 1 metru in diametru.

Pret de cateva minute n-a scos niciun cuvant, in schimb agentul imobiliar a inceput a turui ca o mitraliera: ca este o sansa buna, ca apartament ca acesta nu mai gasim, ca zona este minunata. I-am taiat-o brusc. Ardeam de nerabdare sa aud cum vorbeste piranda proprietara. Stiti care au fost primele ei cuvinte? Nu o sa ghiciti. M-a anuntat raspicat: “daca stati mai multe persoane si faceti galagie va dau AFARA!”.

Nu m-am infuriat, nu m-am certa. Am tacut un pic ca sa savureze si sa inteleaga absurdul situatiei. In zadar. Atunci am anuntat-o ca deocamdata nu stam in acel apartament si nu are pe cine sa dea afara. I-am mai spus ulterior ca nu ne intereseaza oferta ei. Parca i-am aruncat cu apa rece in fata. A holbat ochii si a amutit. Eu si cu prietena mea, parca stateam pe o plita incinsa, asa ca ne-am ridicat si ne-am tirat din aprtamentul ala.

Ah, da, inca ceva. Piranda proprietara vroia sa ne inchirieze doar pentru 6 luni (”pe urma mai vad eu daca va tin!”), vroia chiria pentru 3 luni in avans si refuza sa faca un contract cu noi.

Au mai fost cateva intamplari. Iar din experienta mea scot un extrem de scurt dictionar cu termeni din anunturile imobiliare tzepare:

apartament mobilat clasic - de fapt mobila este veche facuta din tronul lui Papura Voda;

apartament in zona linistita - de fapt apartamentul este intr-o paraseala, departe de oras, iar transportul public nu ajunge decat lunea si sambata, in zilele pare;

apartament semimobilat - apartament cu doua scaune, poate si un pat;

apartament la 5/10/15 minute distanta de metrou - de fapt la 15/30/45 minute pana la metrou (adica se inmulteste cu 3);

apartament curat - s-a dat cu matura, paiangenisul este insa la locul lui.

Si inca ceva, am gasit un anunt care propunea un apartament in Ferentari si pe langa apa calda, proprietarul se lauda cu… “Zona Buna”. In Ferentari??? Pentru cine stie Bucurestiul ma va intelege. E un fel de Bronx unde politistii nu intra decat inarmati pana in dinti.