Haios. Ce fac politicienii moldoveni… doar, doar vor fi băgaţi în seamă? În timpul campaniei electorale ar sta şi în urechi. Înţeleg că s-au apucat de tir. De altfel, Dodonel, candidatul roşu la primăria Chişinăului, mi se pare de departe cel mai inventiv în captarea atenţiei publice. Mai merită să pomenesc de celebrele panouri? Scopul scuză mijloacele, ne transmite din negrul istoriei Machiavelli, iar Dodonel îmbrăţişează cu ardoare motto-ul. Cei care fac băşcălie de acest comunist ar trebui să se gândească de două ori înainte de a-l ironiza. Dodonel a câştigat deja postura de oponent direct al lui Chirtoacă. Şi asta nu e deloc puţin.

Tânăr, plin de energie, se foloseşte de orice modalitate de comunicare pentru a ajunge la alegător. Ce fac ceilalţi candidaţi? Mai nimic din moment ce au cam dispărut din vizorul presei. Ei nu împuşcă, nu au idei cu panouri. Hm! Vor trebui să apese pe acceleraţie, altfel vor fi eclipsaţi. Ah da. Să am iertare. Chirtoacă a avut câteva sclipiri. A condus utilaje, troleibuze, apoi l-a amendat poliţia. 

În fiecare zi îmi arunc ochii pe site-uri, discut cu prietenii, sporovăiesc cu jurnaliştii de la Chişinău pentru a fi la curent cu ce se întâmplă “acasă”. Nu sunt în Moldova, aşa că trăiesc altfel evenimentele politice din timpul campaniei electorale. Poate pentru mulţi dintre voi, care sunteţi acolo, este dureros, scârbavnic. Pe mine, in schimb, mă distrează. Desigur, nu toate nebuniile politicienilor. Aşa că, după atâtea panouri, troleibuze, amenzi, pistoale mă întreb oare ce vor fi inventat politicienii, pardon - clovnii, ca să-mi continui amuzamentul?

Dacă intră în pană de idei mă ofer să-i ajut. După ce a pus panouri şi a tras din pistol, Dodonel ar trebui să unifice nefăcutele sale. Aşadar, să se înarmeze cu un pistol pentru paintball şi să împuşte cu vopsea panourile electorale. Chirtoacă să descindă în Piaţa Centrală după închidere şi să se apuce de măturat. Desigur, cu un utilaj special. Amenda să n-o primească de la nişte poliţişti amărâţi. Însuşi ministrul Afacerilor Interne trebuie să-i semneze procesul verbal. În ceea ce-l priveşte pe Bodiu sau Dodiu. Poate Gagiu? Nu ştiu exact cum îl cheamă pe candidatul PFM, adică Partidul Filat din Moldova. Dânsul ar putea sta liniştit. Chiar să nu facă nimic. În schimb, la sfârşitul campaniei să-l găsească pe criminalul în serie, ucigaşul îndrăgostiţilor, să-i pună o zgardă şi să-l poarte prin Chişinău. Iar chişinăuienii vor arunca de pe la balcoane cu ouă şi mere stricate. Asta da imagine…

- Aşadar, dragii mei, cu ce începem astăzi, întrebă ochelaristul?

- Cum cu ce, dar ne-am oprit la procuror data trecută, răspunse oarecum înfârnat gigantul.

- Fraţilor, fraţilor, n-am început şi deja ne certăm, încercă să tempereze lucrurile tipul cu capul rotund.

- Eu nu înţeleg. Cine se ceartă? Cine se ceartă? Eu am întrebat, mi s-a răspuns, de ce nu discutăm despre procuror şi basta, reveni ochelaristul?

- Păi vă certaţi, nu se vede? Doar gigantul a început deja să se oftice. Eu cred că trebuie să păstrăm calmul, replică faţa rotundă.

- Eu sunt foarte calm, văd că ‘neavoastră acuzaţi în stânga şi în dreapta de temperament ca caracter neomogen, îşi spori iritarea gigantul.

- Eu acuz? Dar cine a început pe tonul “cu procurorul, cu procurorul”. Înţeleg că vreţi mai multe funcţii, dar oare nu vă gândiţi şi la procentele pe care le-aţi acumulat, îi aruncă mănuşa capul rotund.

- Ei, ei, ei. Chestia cu procentajul este cu dute-vino. Dacă ar fi să vorbim despre ton, cred că dumneata eşti cel care ar trebui să-l temperezi, se adresă ochelaristul capului rotund.

- Nu cumva voi faceţi alianţă impotriva mea? Nu este deloc constructiv. Aici mă simt ca la piaţă, ca în talcioc. Vă târguiţi ca babele care vând seminţe, de parcă nu aţi dori funcţii importante în stat, scrâşni printre dinţi capul rotund.

- Iată, iată, ce v-am zis. Toţi îmi sunt martori. Observaţi cum acuză în stânga şi în dreapta? Dacă ar fi să vorbim de procente… S-a văzut foarte bine cine a adus cele mai multe. Dacă voi doi, ochelaristul şi capul rotund, dădeaţi un pic din coate, cum am făcut noi, acum roşii nu aveau tocmai 39 la sută. Să vă fie ruşine! Trebuie să-mi mulţumiţi, dar voi, iete, ce îmi faceţi, spuse în dialect ciudat gigantul.

- Noi să-ţi mulţumim, întrebă aproape furios capul rotund.

- Să-ţi mulţumim ţie, preluă din zbor şi ochelaristul. Dar cum îndrăzneşti? Faci joc dublu, ne-am înţeles să mergem împreună după alegeri. Cine oare s-a dus să negocieze cu roşii? Cine primeşte vizite de la Est? Noi nu. Şi apoi, oare nu tu ai făcut campanie împotriva noastră. Nu ţi-e ruşine? Mai ai nas să ne acuzi că nu avem procente suficiente?

- Of, of, of. Parcă trăiesc un deja vu. Nu o să mai calc pe greblă de două ori. Vreţi să mă faceţi şi de data asta, hâtrilor. Figu vam, gigantul le arătă o figură din trei degete, figură inspirată din cărticica “Sexul povestit celor mici”. De data asta nu vă las să culegeţi toţi laurii şi noi să stăm pe margine: nu tu funcţii, nu tu reprezentativitate, aproape urlă gigantul, ceea ce nu-i prea stătea în fire, doar toţi îl ştiau de fricos.

- Ştiţi ce, eu m-am săturat. Acestea nu sunt negocieri. Am spus foarte clar, algoritmul trebuie urmat. A dat roade şi e bun, spuse capul rotund şi privi spre ochelarist care încuviinţă uşor din cap.

- Pe dracu’ trebuie urmat. A dat roade doar pentru voi, nesimţiţilor, nu-şi mai ascunsese furia gigantul.

Pentru că lucrurile au degenerat, nimeni nu mai ştia cum să reacţioneze. Toţi au tăcut preţ de 10 minute. La final, s-au înţeles să se întâlnească şi ziua următoare ca să discute punctul următor de pe ordinea de zi: cui revine funcţia de procuror general. Apoi, după cum este normal într-o democraţie veritabilă, a urmat conferinţa de presă.

Vlad Filat: “Avem dialog și acest lucru este important. Vom continua să avem consultări și în zilele următoare. Am avut discuții la mai multe subiecte.”

Dumitru Diacov, în locul lui Marian Lupu: “Am avut o discuție bună, pe marginea mai multor probleme. Am discutat despre propunerile făcute anterior. Sper că acest dialog urmează să fie continuat.”

Mihai Ghimpu: “Partidul Liberal a fost tot timpul pentru Alianța pentru Integrare Europeană. Am ajuns la înțelegerea că fiecare conștientizăm că este nevoie de un echilibru în activitatea partidelor de guvernământ. A trebuit să-i puneți întrebarea dlui Filat cu privire la declarațiile de împărțire a funcțiilor între PD și PL.”

Ora 8 dimineaţa, fix. Ca un agent KGB ce se respectă, extrem de punctual, Narâşkin intră în biroul şefului: “Salut, Natashka. Ei, cum ţi se pare dimineaţa? Nu-i aşa că-i superbă?” “Nu, şeful este numai spume. A venit la muncă de la 7 şi urlă la toţi. A lasat vorbă să intraţi la el de cum apăreţi. Bine că nu aţi întârziat. S-ar fi enervat şi mai tare. Deşi, nici nu ştiu dacă se poate mai tare decât atât”, răspunse blonda superbă, de un metru optzeci, care parea pregătită pentru o prezentare de modă. “Nu-i nimic. Vedem imediat ce-l doare”, spuse Narâşkin şi trăgând aer în piept împinse uşa maro.

“Ai văzut? Nu, nu, ai văzut ce se întâmplă? Mai întâi Georgia, Ucraina, Kârgâstanul, acum Moldova… M-am săturat să ne tot lăsăm pe tânjală. Oare voi, consilierii mei, chiar credeţi că Ivan Groznâi aşa a făcut ţara asta mare? Prin twitter şi facebook, cum visează Dima? M-am săturat de atâta incompetenţă. L-am ascultat pe ăla, cum îi zice, ăla, chelu’, consilierul meu pe politică externă şi am dat-o în bară. Îmi tot spunea că Voronin câştigă detaşat, că nu avem de ce să ne temem. Cică Moldova e a Rusiei şi aşa va fi tot timpul. Nahren s pleaja…”, urlă Putin toată tirada dintr-o răsuflare. La final îşi propti ochii în ai lui Narâşkin: “Tu ce zici? Mai este vreo şansă? Crezi că băieţii ăştia care visează la NATO şi Uniunea Europeană mai pot fi învăţaţi minte? Dar nu-mi veni cu rahaturi despre opritul gazului sau blocarea exporturilor de vinuri, că râd şi curcile de noi”. De data aceasta chiar tăcu. În biroul enorm, plin de obiecte de lux şi extrem de scumpe, se auzea doar ticăitul orologiului de jumătate de milion de euro.

Narâşkin pricepu, este ca un test. Trebuie să răspundă bine, altfel îl dă în şuturi afară, ca şi pe chelios, consilierul de politică externă. Aşa că se decise să urmeze firul logic al şefului său: “Vladimir Vladimirovici, cred că trebuie să fim inteligenţi. Trebuie să jucăm ca pe vremuri, când eram în KGB şi făceam operaţiunile noastre. În linişte, cu mâinile curate, de-i lăsam mască pe toţi. Au fost vremuri frumoase, pot fi reînviate. Eu nu văd lucrurile atât de negre. Voronin este deja bătrân. Prea l-au strâns cu uşa în ultimul an. Aşa că va face tot ce-i spunem noi, doar să-şi păstreze banii. Lucrurile sunt simple-simpluţe. Îl mai ţineţi minte pe bărbosul acela pe care l-am depistat noi în cartotecă şi era mare naţionalist la Chişinău? Îmi scapă numele, ceva cu Nicul, Nick, Niculin. Aaa, Iurii Niculin. Parcă Iura îl chema. Ei, aplicăm din nou scenariul. Lucrurile sunt extrem de simple, după cum vă spuneam. Totul este să găsim din nou pe cineva ca pe Iurii Niculin bărbos.”

Tăcere. Putin se holba în continuare fix în ochii lui Narâşkin. Privirea era greu de suportat. Totuşi, ştia că nu trebuie să se uite în altă parte. După 30 de secunde, care păruseră o oră, Putin începu mieros: “ştii tu oare că eu am vrut să te fac preşedinte? Păcat că ai numele aşa de tâmpit. Ce înseamnă în limba noastră ”nara”? Puşcărie, nu? Vrei să râdă toţi de tine? Uite, de un “medvedi” nu o să râdă nimeni. Cel puţin, aşa credeam pe atunci… Dar să revenim. Nu-i nimic pierdut. Eşti deştept, eşti ambiţios. Eşti din cadrele noastre. Ştii la ce m-am gândit? Nu, nu-l dau pe Dima afară. Nu încă. M-am gândit, ce ar fi dacă ai pleca într-o mică deplasare până la Chişinău? Organizezi lucrurile acolo, după cum mi-ai zis şi ai un mare plus de la mine.” Lui Narâşkin îi pică faţa. Cum să plece el în borta aia de Moldovă?! Numai când se gândeşte îl doare o măsea. Şi dementul de Kuzima, ambasadorul, nu face nimic. Papă banii degeaba. Se va răzbuna el, dar mai târziu. Acum trebuie să iasă din încurcătura asta în care s-a băgat ca prostul: “Vladimir Vladimirovici, nu trebuie să plec. Este suficient să dau un telefon. Deja ştiu un candidat bun. Unul care s-a rupt din partidul lor, iar acum este mare european. Numai urlu un pic la telefon şi să vedeţi cum face pe el. Ştiţi, moldovenii nu sunt deloc ca georgienii. Dimpotrivă, fricoşi, invidioşi, se lasă după cum îi bate vântul. Au chiar şi un proverb în care spun că plăcinta nu explodează sau cam aşa ceva…”

Vizibil înveselit, Putin se aşeză mai comod în fotoliu: “te pricepi la moldoveni. Dacă te lauzi că rezolvi totul cu un telefon, atunci nu mă îndoiesc de faptul că acolo îi vei pune pe toţi pe urechi. M-am decis. Dis-de-dimineaţă pleci. Ajungi. Rezolvi problemele şi revii repejor. Decizi pe teren: seara sau a doua zi. Ia avionul meu cel mic. Hai, hai, nu te bosumfla. Îţi dau după asta o săptămână de vacanţă. Poţi să-ţi duci amanta în Vegas.” Narâşkin înţelesese: nu are rost să vină cu argumente. Totul era decis. A doua zi, Unimedia titra: “Şeful administraţiei Prezidenţiale de la Moscova, Serghei Narâşkin vine la Chişinău“.

ps: Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.

“Cine joacă peliniţa, i se sărută guriţa, măi, măi.” Acesta este imnul momentului în Republica Moldova. Este chiar mai mult, un slogan pentru partidele aflate în negocieri. PCRM, PDLM, PD şi PL joacă o horă în patru. Tratativele în stil neaoş moldovenesc nu sunt în pas de deux, ci după formula: “un pas înainte, doi înapoi, [că cam] aşa-i negocierea pe la noi“.  Pentru că propunerea-cererea la moldoveni are caracteristici specifice. Aşadar, regulile peliniţei post electorale de la Chişinău sunt următoarele: unul dintre cei prinşi în hora negocierilor rămâne în centru şi scoate la dansul tratativelor alt partid. Ultimul rămâne şi îl invită pe altul. În jur, moldovenii. Se uită atenţi la aceste dănţuieli şi se dau cu presupusul: “i-o fi făcut avansuri, nu i-o fi făcut. I-o fi pus mâna pe fund, poate nu. Se culcă cu el, rămâne fecioară“.

Eh, dragilor. Oricâte păreri emitem, nu vom reuşi să întrevedem finalul. Este greu. Desigur, comuniştii ar vrea să se culce în patul călduţ al puterii cu PDM-ul. Da, dar nu este exclus un menage a trois, chiar dacă PLDM spune în prezent “pas”. Ori, poate menage-ul a trois ar putea avea alţi protagonişti: PLDM, PDM, PL. Cum n-o dai, tot cu pornografie se lasă. Nu mă pot da cu presupul în aceste condiţii. Negocierile au loc sub un voal prea gros. Cert este un lucru: cine crede că PDM pierde din alegători dacă se culcă sub comunişti, greşeşte. S-ar putea să rupă din electoratul PCRM chiar mai mult. Aşa că nu este exclus să-i avem pe comunişti din nou pe cai mari. Votează schimbarea constituţiei, aleg preşedintele cu voturile PCRM, PDM. Cine o să iasă să protesteze împotriva acestor modificări? Pe frigul ăsta, foarte puţini. Moldova, noapte bună în continuare.

Chiar dacă în ultimul timp am intrat mai dur în actualii guvernanţi, am făcut-o doar pentru binele lor. Trebuie să ştie că puterea nu este doar lapte şi miere. Puterea presupune responsabilitate şi multă atenţie din partea cetăţenilor simpli. Critica jurnaliştilor, bloggerilor, cetăţenilor simpli nu înseamnă însă că la putere vor veni comuniştii. Înseamnă doar că guvernanţii actuali trebuie să se motiveze mai mult, să pună mână şi să muncească. Oricum, toate aceste pete pe care le descopăr în imaginea AIE nu m-au convins să nu le dau votul. Încă nu. Desigur că-i votez.

Chit că se războiesc între ei. Chit că şi-au băgat cumetrii prin diferite funcţii. Chiar dacă au înţelegeri şi mişmaşuri cu tot felul de persoane dubioase. Deşi calcă prin străchini şi nu le pasă nici cât îi negru sub unghie de cetăţean, tot îi votez. Da, încă îi mai votez. Nu pe toţi, că-mi anulez votul: un partid de acolo, nu contează pe care. Da, o să merg la vot. Vă invit şi pe dumneavoastră să vă faceţi că nu observaţi mizeria politică moldovenească şi să calcaţi pragul secţiilor de vot. Vă rog mult de tot. MOLDOVA NU MERITĂ ÎNCĂ O GUVERNARE COMUNISTĂ!

Copii noştri nu cred că o să ne ierte încă un salt înapoi în istorie. Sincer, nu-i vreau pe Filat, Ghimpu şi Lupu la putere. Nu mi-i doresc. Sunt atât de scorţoşi, atât de greţoşi. S-ar înjunghia pe la spate dacă legea ar permite lucrul acesta. Dar nu am ce face. Alţii mai buni nu sunt.

Probabil, mulţi zic: bine, bine, dar dacă nu se deosebesc de comunişti, de ce să-i votăm? Eu o să vă spun doar punctul meu de vedere. De ce eu, Vitalie Cojocari, nu-i doresc pe comunişti la putere?! Răspunsul se află în reportajele pe care le veţi vedea mai jos. 27 martie 2007, Ziua Unirii Basarabiei cu România. Câţiva politicieni se îndreaptă spre cimitir pentru a comemora evenimentul. La un colţ sunt aşteptaţi de miliţieni, care nu ştiu decât că au un ordin de executat: toţi, la mititica! Ce contează că ai microfon în mână? Ce contează că singura vinovăţie care ţi se poate imputa este mersul pe stradă? Nu ai voie să filmezi, nu ai voie să mergi în grup mai mare de 10 oameni. Cu mâna pe inimă vă spun, când sunt îngreţoşat de lupi, filatelişti, ghimpi, caut astfel de clipuri pe youtube. Mă ajută să nu uit ce a însemnat de fapt şi de drept comuniştii pentru Moldova.

Cât nu ar fi de supăraţi pe perioada electorală, moldovenii trebuie să privească în propriul suflet şi să recunoască - le plac alegerile. Doar sunt atraşi de circ şi păruiala politică la fel de mult ca de sportul nostru naţional: bârfă. Hai să nu mai fim atât de ipocriţi. O facem pe naivele feciorelnice şi spunem în demenţă: “vai, dar cum se mănâncă între ei politicienii. Nenorociţii de ei!” O fi, nu zic, dar în tot acest timp stăm cu ochii lipiţi de televizor, furaţi de un reality show electoral de prost gust. Undeva se rupe logica. Dacă nu-ţi place, nu te uita.

Eram mic şi ţin minte că a venit la noi o vecină să o trântească în gât pe alta, pe cumătră Valea, desigur erau prietene foarte bune: “ştiţi voi că Valea scoate hainele noi din garderobă, le pune pe frânghie ca să pară curate? Eu nu sunt proastă. Nu ai cum să speli atât de bine rufele. Face asta în ciuda mea.” Ce contează că femeia chiar îşi făcea conştiincios treaba de gospodină! Fiind atât de bine antrenată în ale bârfei, vecina noastră nu se putea opri şi inventa orice, numai să-şi satisfacă amorul de hârcă bârfitoare.

Cum vecina invidia rufele prea curate ale cumetrei. La fel şi politicienii îi invidiază pe alţi politicieni. De la invidie până la spălatul rufelor în public este cale scurtă. Căci, se ştie, nu există politician fără ciorapi murdari ascunşi sub divan. Obişnuiţi cu invidia care ne otrăveşte zilele de când suntem mici, moldovenii se cred, nu ştiu de ce, mai curaţi ca lacrima atunci când vine vorba de invidia politică. Nu fraţilor, sunteţi la fel.

Cum credeţi, de ce a stârnit atâta vâlvă intenţia premierului Filat de a se certa, pardon, a se duela în direct cu Voronin? Nu pentru că am fi aflat ce idei inovatoare şi noi ar avea cei doi oponenţi politici pentru a scoate Moldovioara din hăul hăului. Dintr-o dată, glanda noastră bârfitoare - căci moldovenii au o astfel de glandă - a început a secreta hormonul plăcerii. Ce ne-ar fi plăcut să-i vedem aruncându-se unul asupra altuia mojiceşte şi nemilos. Am fi vrut să-i ştim cu ghiarele băgate în gât. Am dori să-i vedem urlând unul la altul, nepoliticos şi ca nişte bădărani prost crescuţi. Eh… Tare plăcut ar mai fi fost. Tocmai de aceea, ne-a dezamăgit mult refuzul bătrânului comunist.

Mare greşeală pentru echipa lui Voronin. Au suferit  o înfrângere umilitoare. Moldovenii nu o să înghită uşor refuzul comuniştilor. Iar aici vă dau un exemplu: doi tipi se calcă pe picioare, fie într-o discotecă dintr-un sat amărât, fie în cel mai cool club din Chişinău. Nu contează. Ambii sunt bârzoi, ambii cocoşi. Două priviri urâte, două vorbe aruncate printre dinţi şi urmează fraza: “hai să ieşim afară”. Câtă plăcere pe martorii evenimentului şi câtă deziluzie dacă unul dintre certăreţi abandonează duelul. Cel care nu răspunde mănuşii aruncate va fi din acest moment laş, fricos, fraier şi va fi luat peste picior până şi de copiii de 10 ani. La fel se va întâmpla şi cu Voronin. A lăsat ca mănuşa să-l plesnească peste bot şi nu a răspuns. Ce vor zice moldovenii?

Anul 2012. În sfârşit coaliţia de la guvernare, AIUREA, adică Alianţa pentru Integrare Unde Rămânem Europeni Anonimi a ales preşedintele statului. Poporul a răsuflat uşurat: ţara a stat fără un lider prea mult. Ei bine, această larga coaliţie, formată din PU - Partidul Uitucilor, MAE - Mai Avem Euro, PNL - Primim Numai Lei, PPCD - Parcă Plecaserăţi Cu Dumnezeu, PRM - Partidul Recidiviştilor Mediocri şi Cabi Xtati au votat pentru nimeni altcineva decât Înalt Preasfinţia Sa Mitropolitul Moldovei Vladislav.

Opoziţia a boicotat votul. Cei patru deputaţi AIE, care formează de fapt opoziţia, Val Filău, Mihuţ Chipu, Marin Lutu şi Semion Ureche au declarat la unison că Republica Moldova se îndreaptă cu paşi rapizi spre o dictatură. În scurt timp au organizat o conferinţă de presă la care au anunţat că Semion Ureche a dispărut. Parcă Plecaserăţi Cu Dumnezeu au organizat o contraconferinţă. Supărat, preşedintele formaţiunii Iulian Roşda a declarat că-i va da în judecată pe cei din Alianţa Idioţilor Expiraţi pentru a recupera… 2 bani din drepturile de autor după ce primii au aplicat elemente din furtul lui Curecov şi în cazul lui Ureche. 

Între timp, noul preşedinte s-a grăbit să-şi intre în drepturi. Prin lege, femeile au fost obligate să poarte fusta de minim 50 de centimetri. Măsurarea fustei începe de la locul in care buca face cută cu piciorul. Toţi poliţiştii au fost dotaţi cu rigle şi au dreptul să măsoare fustele. Pedeapsa pentru încălcarea legii - 50 de mătănii şi se execută chiar pe stradă. Toate cluburile din ţară au fost închise şi transformate în mănăstiri. Desigur, fetele au rămas, unde să se ducă şi ele? Au devenit măicuţe. În loc de Red Bull servesc acum Kagor muşteriilor. Moldovenii sunt obligaţi, tot prin lege, să meargă la biserică cel puţin o dată pe săptămână şi să doneze la cutia milei minimum 50 de lei. Cei care nu respectă sunt obligaţi să prăşească în viile Mitropolitului şi să spună imnul ţării de 200 de ori. Apropo de imn, s-a schimbat din Limba Noastră în “Naş Iazâc”. Între timp, limba slavonă a devenit a doua limbă de stat. În plus, ritualurile bisericeşti, înmormântările, botezurile au devenit obligatorii.

Mai nou, bărbaţii au întâietate în faţa femeii. Ies şi intră primii pe uşă, iar femeile poartă obligatoriu batic în cap. A fost interzis HIM şi poezia lui Eminescu “Eu nu cred nici în Iehova”. De altfel, iehoviştii, baptiştii, penticostalii au fost declaraţi duşmani ai statului şi duşi să muncească în minele de piatră de la Cricova. Şcoala de Clopotari din satul Ciubota Veche a fost ridicată la rang de Universitate, iar la Eurovision va pleca Pavel Turcu cu piesa Mitropolie, tradusă chiar de Înalt Prea Sfinţia Sa în franceză: Micro-police-on…

ps: Textul de sus este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.

Grăbesc pasul ca să ajung mai repede la Casa Studenţilor de pe Calea Plevnei. Cobor la staţia Eroilor. Mă interesez de drumul cel mai scurt. Aproape alerg şi ajung într-un final. Întâlnirea premierului Filat cu studenţii din Bucureşti începuse deja. Dar ce ghinion pe Vlad Filat? Chiar în timpul discursului său, o pană de curent a cufundat în întuneric tot cartierul din zona Eroilor, inclusiv şi Casa Studenţilor. Urc în beznă scările până la primul etaj. Sunt orbit de un felinar. Un nene se postează în faţa mea şi îmi spune poruncitor: “opriţi-vă! Vă rog să treceţi aici”. Tipul de la Serviciul de Pază îmi indică şi o bancă pe care stăteau deja câţiva tineri.

Mă simt bruscat, iar de obicei, în aceste condiţii, îmi sare muştarul. Găsesc însă ceva calm în mine şi iau loc. Între timp, SPP-iştii se agită. Caută felinare, scot lumânări. O femeie, tot de la Serviciul de Pază şi Protecţie, îşi pune în cap un felinar cu led-uri, fix cum au minerii. Râde ca un copil, se amuză şi băieţii din jur: hă, hă, hă. Nu-mi vine să cred. Parcă au descoperit gaura de covrig. Nu mai pot să urmăresc spectacolul grotesc, aşa că mă apropii: 

- Doamnă, ştiţi pe cine protejaţi?

- Da, de ce?

- Doamnă, cu tot respectul, dar moldovenii nu au descoperit încă terorismul. Percheziţionaţi-mă şi lăsaţi-mă să intru în sală. Nu am venit aici să stau pe o bancă.

- Nu trebuie să fiţi ironic, acestea-s măsurile standard.

- Ce măsuri, doamnă? Arăt eu a terorist? Am barbă sau accent arăbesc? Duşmanul cel mai mare al acestui om este vecinul căruia i-a distrus gazonul, încerc să glumesc eu ca să-i arăt cât de absurdă este dânsa.

- Nu înţelegeţi că nu vă pot permite?

- Da, dar exageraţi, este prea de tot. Vă arăt legitimaţia de jurnalist, buletinul, orice vreţi.

- Nu exagerăm. În alte părţi nici nu aţi fi stat aici, pe bancă.

- Şi unde trebuie să stau acum?

- Afară, v-am fi scos imediat.

- Ok, chiar dumneavoastră aţi încălcat regulile. Acum, că aţi greşit, de ce nu mai încălcaţi una, mă percheziţionaţi şi mă lăsaţi să ascult ce spune premierul ţării al cărui cetăţean sunt?

- Nu putem.

Argumentele mele nu ţin în faţa “aşa-s regulile deşi le-am încălcat deja”. Cu siguranţă, orice terorist i-ar fi făcut harcea parcea pe SPP-iştii ce se hăhăiau pe acolo. N-am mai zis nimic. Aş fi plecat, dar trebuia să aştept pe cineva să iasă din sală, în plus, vroiam să prind un membru al delegaţiei din Chişinău şi să-i vărs necazul meu. Credeţi că am reuşit? Dintr-o dată, s-a postat în faţa mea acelaşi nene cu felinarul, m-a împins fără menajamente spre perete. Între timp, premierul, ca un şeih bogat, ca un mare mafiot ce se teme de o răfuială, era escortat spre maşini. N-am reuşit să fac nimic. Cine m-a pus să vin la această întâlnire? Am stat pe bancă o oră, am fost bruscat de gorile şi doar m-am enervat.

Domnule prim-ministru, în aceste condiţii, vă doresc tot atâta noroc în campania electorală, cât noroc am avut eu la întâlnirea domniei voastre cu tinerii din Bucureşti. Oricum, nu cred că am ratat mare lucru. Mi s-a povestit ulterior că studenţii v-au cam pisat cu întrebări. Deşi întâlnirea a început bine pentru dumneavoastră, aţi vrut să fiţi “mai aproape de oameni” şi aţi coborât de pe scenă, s-a terminat prost: a picat curentul, iar tinerii din sală au prins la curaj pe întuneric. Cineva v-a întrebat: “Bine, bine, de ce ar trebui să vă votăm. Ce ne oferiţi?”. “Nu poţi să satisfaci pe toţi”, aţi răspuns. “De ce veniţi să vă întâlniţi cu noi doar în timpul campaniei electorale? De ce nu veniţi cu un pix, o foaie şi să aflaţi care sunt problemele noastre?”, v-a întrebat alt tânăr. “Mai bine voi aduceţi pixul şi foaia, iar eu aduc berea”, aţi încercat să întoarceţi în glumă situaţia în care vă pusese întrebarea. Nu a râs nimeni, mai mult, cineva a remarcat în barbă: “iată şi prima mită electorală”.

În ceea ce mă priveşte, m-am eliberat de la muncă, m-am grăbit, am renunţat să fac nişte chestii foarte importante pe care le-am programat aseară şi totul pentru a sta pe o nenorocită de bancă, într-un nenorocit de hol. Sunt dezamăgit, iar asta este puţin spus.

Ie gria aşteptari,

Pân’ vini zâua’n cari

Ieu, tu ş’ântreagă lumi

Vom merji la votari.

Dacî şî tu îţ’ dorieşti

Sî ai un viitor mai bun,

Hai cu noi, ascultî cie vreau sâ-ţi spun.

N-avem nitchun parţid

Lupţăm pientru libiertaţi

Vrem, cătch la noi în ţarî sî si facâ drieptaţi…

Huo, repărule, mai lasă-ne cu româna ta, că de mult n-am mai râs în halul acesta. Săracul Pavel Turcu! Stă pe margine şi plânge când vede că cineva a ridicat ştacheta penibilului atât de sus, încât nici el nu mai are nicio şansă. Care alegeri, care campanie CEC? Eu zic să-i trimitem direct la Eurovision pe Hobbit-ul ras în cap şi pe Peppi Ciorap-Lung. Cu siguranţă câştigă titlul… titlul de cel mai ciudat cuplu: ea mai înaltă, el mai piticot.

Mare-i grădina Domnului şi există unii care-i mai sar gardul. Multă minte-ţi trebuie să te dai de-a stamba într-un astfel de clip filmat parcă în curtea şcolii. Sau, după cum s-ar exprima rapărul, mulţă mintie-ţ mai trebui. Lăsând la o parte critica venită de la un tip total afon, adică eu, par exampl. Se vede din prima că piticul este vorbitor de limbă rusă şi asta deranjează când rosteşte versurile în română. Deranjează până şi pe unul care nu are habar nici de hip-hop, nici de muzica clasică, adică, de pildă, tot pe mine. Dragi iniţiatori ai acestei campanii, aveţi de la mine un sincer “HUOOOOO!” pentru tentativa nereuşită de a promova ieşitul la vot în rândul tinerilor. Al dracului proastă alegere. Ieşiţi mai întâi din penibil.

De exemplu, puteţi să vi-l păstraţi pe gnom şi pe Albă ca Zăpada pentru limba rusă, dar aduceţi un Pinochio şi o Ileană Cosânzeană pentru română. Vă rog mult, păstraţi limitele. Căci de “ţi-uri” în loc de “t-uri” m-am săturat ca de mere acre. Are şi ea, limba asta română, o demnitate, nu o “demniţaţiiii“.

Dacă sunteţi sado-maso şi iubiţi să vi se zdrăngăne urechile, vă poftesc să ascultaţi mai jos interpretarea “laiv” a versurilor cu care am început acest articol. Avertizez de la bun început! Vă veţi simţi ca la liceu, când fetele scriau pe tablă cu o bucăţică micuţă de cretă şi o zgârâiau, provocând un sunet strident, supărător şi care te scotea din sărite.

LATER EDIT: În limba rusă, de la mini raper, aflăm că Moldova are munţi. Vedeţi la minutul 1.39. Zice că Moldova are “Gorâ“. Dă-o încolo de treabă, ce munte are Republica Moldova? Aaaaa. Este vorba de Moldova românească. Oare CEC este atât de subtilă şi ne transmite subliminal că vrea unirea cu România? Altă explicaţie nu-mi vine în minte. Un singur lucru nu ştiu: cine pe cine anexează, noi România, sau România pe noi?