Voronin=Yanukovich. De ce nu este acuzat fostul dictator din RM de crime în masă?

Yanukovich este în acest moment cel mai căutat om de planetă. Cu o singură precizare, se pare că serviciile secrete din Ucraina știu unde este, dar nu-și asumă responsabilitatea să-l rețină. Dacă este așa cum scrie presa, asta demonstrează cu prisosință cât curaj de iepure au forțele de securitate ucrainene. Și-au arătat mușchii pe maidan, au bătut copii, bătrâni, tineri, femei. Au omorât oameni nevinovați, iar apoi s-au predat cu surle și trâmbițe acelorași copii, tineri, bătrâni și femei. Acum trebuie să-l rețină pe Yanukovich. Erau foarte vajnici când băteau copii și femei pe maidan. Să-i vedem acum la treabă.

–

Pe lângă faptul că este cel mai căutat, Yanukovich este și cel mai detestat om de pe planetă. Am auzit români care îl compară cu Ceaușescu. I-am auzit pe unii care nici nu știu unde este Ucraina pe hartă și care vorbesc despre fostul președinte al Ucrainei ca despre cel mai atroce dictator din lume. Pentru unii rivalizează chiar cu grăsunul din Coreea de Nord. Eu sunt convins că trebuie să plătească pentru toate crimele pe care le-a făcut, totuși sunt uimit de cum a reușit acest om, până nu demult un „respectabil” președinte de țară, să se transforme în cea mai dezagreabilă și mai detestabilă persoană de pe glob?! În afară de omorurile de care este responsabil îl suspectez și de multă prostie.

Continue reading…

Un basarabean – şef peste partidul lui Băsescu

Cum presa de la Chişinău este aproape ruptă de ce se întâmplă la Bucureşti, în Republica Moldova a trecut neobservat un eveniment din viaţa politică dâmboviţeană. În România s-a înfiinţat un nou partid. Se numeşte PMP, adică Partidul Mişcarea Populară şi este, se pare, noul partid al viitorului fost preşedinte al României, Traian Băsescu. De ce ar fi important pentru moldoveni un asemenea eveniment? Simplu, preşedintele PMP este nimeni altul decât Eugen Tomac. Cine este Eugen Tomac? Ei, aici chiar nu se poate să nu ştiţi. Eugen Tomac este un tânăr politician din România, născut şi crescut în Moldova sau Ucraina, nu știu exact, până la 18 ani. La 18 ani a venit la Bucureşti, la facultate. Nu se poate să nu-l ştie moldovenii pe Eugen. Cel puţin moldovenii cu cetăţenie română ar trebui să aibă habar. Doar l-au votat în proporţie de aproape 80 la sută. Anume aşa a ajuns domnul Tomac, până nu demult un student ca mulţi alţii din Bucureşti, deputat în Parlamentul României. Eu spun că a avut o carieră fulminantă, spectaculoasă chiar.

–

Dar de ce scriu acest articol? Pentru că mi se pare cumva nedrept conul de umbră în care intră în ultima vreme Tomac. Nu mai sunt alegeri, deci nu-i vezi faţa pe foarte multe bannere de publicitate, care inundă în perioada electorală netul moldovenesc. Nu mai este şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, deci nu mai are nimeni interese mai ştiu eu de care. Pe de altă parte, stimaţi cititori ai blogului meu, câţi basarabeni cunoaşteţi, care să fi plecat de acasă şi să fi ajuns deputaţi cine ştie unde? Şi nu simpli deputaţi, chiar lideri ai unor forţe de opoziţie. Pare un personaj interesant. Nu-i aşa?

Continue reading…

Șocant, jumătate din moldoveni nu vor în UE, ci cu Rusia!

Citesc sondajul Asociaţiei Sociologilor din Republica Moldova şi mă crucesc, nu alta! Dacă până acum comuniştii erau preferaţii moldovenilor, ei bine… aşa au şi rămas. Cu adevărat halucinantă este indecizia moldovenească: dar noi cu cine suntem, cu Europa sau cu Rusia? Pentru mine este șocant să văd că diferenţa dintre moldovenii proeuropeni şi moldovenii proruşi este, ATENȚIE!, de doar 4 puncte procentuale. Şoc şi groază! Asta în pragul evenimentului foarte important de la Vilnius. Se pare că domnul Filat vorbea în numele a foarte puţini moldoveni când spunea că ţara asta vrea în UE.

Continue reading…

Șoferii moldoveni de la Filaret, carenți la capitolul politețe

Zilele acestea a trebuit să trimit o invitație la Chișinău. O simplă invitație legalizată la notar, necesară la depunerea actelor în vederea obținerii unei vize pentru România. Mă grăbeam și cea mai la îndemână soluție au fost șoferii curselor București – Chișinău. Așadar, merg eu în gara Filaret să tranșez afacerea transmiterii invitației. De fapt, este impropriu spus gară. Zona în care așteaptă moldovenii “rutiera” sau autobusul pentru Chișinău se află în fața unui parc, la vreo 50 de metri de adevărata gară Filaret. Eu nu pricep, chiar nu este posibilă amenajarea unei gări normale, cu peron, cu băncuțe unde să stai, cu o streașină sub care să te ferești de ploaie, de viscol? Atât moldovenii, cât și autoritățile din București tolerează această stare cu o îngăduință soră cu prostia. În fine, să trecem peste aceste anormalități considerate normale.

Continue reading…

Cine este de vină că orașul Chișinău arată ca Kabulul?

Vin recent din Chișinău. O concluzie la cald. Nu-mi place Chișinăul. Nu-mi place pentru că a devenit urât și murdar. Cine este de vină? Foarte mulți o să arate cu dejtul spre Chirtoacă. Este o modă la Chișinău să dai vina pe Chirtoacă. În acesta se aruncă cu ocări, blesteme, mulțimi de oameni mai mult sau mai puțin sănătoși la cap dau buzna în primărie. Da, Chirtoacă are păcatele sale. Este de vină pentru fiecare gropiță din asfalt. Este vinovat că nu este în fruntea Partidului Liberal și pentru asta o să plătească politic cu vârf și îndesat. Este vinovat că nu reușește să-și facă în primărie o echipă cu oameni de-ai săi. Se bazează în continuare pe vechii mamuți, corupți și răs-vânduți.

Continue reading…

Marşul Unirii – eficienţă zero (comparaţia cu marşul homosexualilor)

DSC00039(Ţigani care se scaldă despuiaţi în Dâmoviţa. În dreapta o inscripţie “Basarabia pământ românesc!”)
–
Marşurile Unirii au apărut subit în viaţa noastră. Ne-au luat cumva prin surprindere, încât nu ştim ce să credem despre ele. Ce păreri să avem? Cum să judecăm evenimentele? Apropo, nu vorbesc despre cei bătuţi cu cărămida în cap de mici, care spun că vorbesc moldoveneşte şi urăsc cu desăvârşire tot ce e românesc. Nici de cei care strigă până la răguşire “Unire” şi în somn. Aceste personaje profund antagonice au deja păreri şi consideră că deţin adevărul absolut. Ei bine, eu vorbesc de oamenii care stau într-o parte şi privesc contrariaţi marşurile. Vorbesc de cetăţenii neutri, care nu strigă nici “Trăiască Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, dar care nici nu dau în cap cu piatra. Ca să-l parafrazăm pe Caragiale: “aceşti cetăţeni cu cine să voteze, pe cine să creadă?”
–

Personal mă înregimentez în rândul cetăţenilor turmentaţi: urmăresc evenimentele, fără să ştiu ce părere să am? Deşi mi-e aproape tot ce este românesc, marşurile parcă nu sunt pentru mine. Culmea, îi înţeleg şi pe unii dintre adepţii moldovenismului pur (încă nu ştiu cum să le zic mai corect stataliştilor!). Oamenii ăştia, majoritatea lor, sunt… inculţi, înguşti la minte şi uşor de manipulat. Mulţi nu prea au şcoală, nu au citit cărţi, au avut note proaste la istorie, sunt talpa ţării care gândeşte pur instinctiv. Pentru ei lucrurile sunt simple: pe vremea sovieticilor, adică a ruşilor, a fost bine, toţi aveau de muncă; cum a început să se strige “Unire!” s-a terminat cu binecunoscutul trai pe vătrai. Aşa că, înainte să îi acuzăm de ceva pe moldovenoizi(sper că nu sună a înjurătură, încă mai lucrez la termenul care să înlocuiască cuvântul statalişti), haideţi să-i înţelegem. Fac o precizare înainte de a merge mai departe: îi exclud din rândul moldovenoizilor pe maimuţoii de politicieni, care agită spiritele şi cred că o să ajungă la putere dacă îndeamnă la violenţă. Aceşti indivizi sunt doar nişte muşte – apar acolo unde pute!

–

Să revenim la subiect. După ce am analizat evenimentele mi-am făcut până la urmă la o părere: deşi reprezintă o intenţie nobilă, marşul Unirii face mult rău. Cum drumul spre iad este pavat cu cele mai bune intenţii, la fel şi marşul Unirii este o intenţie bună ce pavează drumul spre Rusia, nicidecum România. Cu exactitate de chirurg, despre marşurile Unirii, a vorbit Constantin Tănase, care compara participanţii la aceste evenimente cu… nişte sectanţi. Jos pălăria pentru comparaţie. Eu aş merge şi mai departe. Din punctul meu de vedere, unioniştii au transformat Ideea Unirii într-un marş al Diversităţii. Exact ca şi homosexualii au parte de violenţe, exact ca şi în cazul băieţaşilor şi fetiţelor vesele acţiunile lor de protest sunt permise cu chiu cu vai de autorităţi. Nu aşa se face Unirea, fraţilor! Nu prin marş forţat care distruge Ideea. Voi nu vedeţi că toţi fug de voi? Până şi Chirtoacă? Dar fiind în zona comparaţiilor să mai comit una. Dacă Moldova ar fi un copil ce creşte strâmb, atunci voi, aşa-zişii unionişti, aţi fi doctorul care ar decide să îndrepte corpul fragil cu forţa. Greşit, micuţul trebuie tratat cu grijă, trebuie masat, dezdoit câte puţin şi pus în atele, să-l ajuţi să crească în mod corect. În acest caz forţarea lucrurilor strică. Şi voi forţaţi nota. Este evident că ceva nu a fost gândit până la capăt în marşurile acestea. Este clar ca bună ziua că nu convingeţi pe nimeni, decât pe voi, de corectitudinea Ideii. Şi totuşi continuaţi. Oare nu vedeţi că în loc să faceţi Unirea mai populară, o discreditaţi? Albert Einstein spunea, două lucruri sunt infinite, universul şi prostia omenească, dar pentru primul nu bag mâna în foc. Vă rog, nu insistaţi în prostia de a îndepărta moldovenii de Unire. Găsiţi alte metode să ajungeţi la ei şi să le arătaţi că aveţi dreptate. Căci da, voi aveţi dreptate!

–

Cred, dragi unionişti, că ar fi bine să vă faceţi mai întâi noi adepţi şi apoi să organizaţi un marş uriaş al Unirii. Ca cel din ’89, din PMAN, de pildă. Ah, da, renunţaţi şi la a mai mâzgâli pereţii prin Bucureşti, Chişinău şi nu numai cu mesaje unioniste. Nu faceţi nimic bun prin intermediul lor. Pe mine mă agasează, la fel de mult ca şi ţigănuşii care se scaldă despuiaţi în râu, că aţi scris pe malul Dâmboviţei(foto la începutul articolului), chiar în mijlocul Bucureştiului: “Basarabia pâmânt românesc!”. Mamă, ce realizare! Mihai Viteazu se mândreşte cu astfel de urmaşi. Eu zic aşa, în loc să vă ocupaţi de prostii, îndreptaţi-vă eforturile spre ceva ce chiar ne-ar aduce mai aproape, pe noi românii din Moldova şi pe noi, românii din România.

De ce nu am candidat pentru Moldova 1?

Mă întreabă lumea, de ce NU mi-am depus dosarul pentru concursul de director la Moldova 1? Am evitat şi ezitat să răspund pentru că doream să se termine înscrierea: eram tare curios să văd candidaturile. Acum să vă explic motivele mele. În primul rând, să nu mă acuzaţi de egoism, dar actualul meu job este, cel puţin pentru mine, de o sută de ori mai avantajos şi mai prestigios decât să fiu director la Moldova 1. Am infinit mai multe posibilităţi de avansare, de realizare profesională, decât să mă arunc în mizeria numită Moldova 1. Îmi place enorm ceea ce fac, iar asta cred şi sper că se vede la televizor. De când mă ştiu, de când eram mic m-am văzut cu microfonul în mână, intervievând, făcând reportaje de tot felul. Nu am renunţat niciodată la vis, iar acum îl trăiesc. Să renunţ la el? Să renunţ la tot ce am obţinut? Pentru ce?
–
Chiar aşa, veţi zice, de ce ţi-ai mai depus actele atunci, prima dată? Am spus-o de multe ori şi nu mă deranjează să o repet: cred că am suficientă inteligenţă, experienţă să scot o televiziune din rahat. Dar cel mai important, consider că trebuie să încerci să-ţi ajuţi ţara, să-ţi pui la bătaie cunoştinţele pentru a face ceva pentru locul de unde vii. Mi s-a părut că trebuie să ajut piciorul meu de plai. Nu a fost să fie. Am descoperit că piciorul de plai nu mă vrea. Cel puţin nu mă vor conducătorii, politicienii piciorului de plai. S-au opus vehement, iar acesta este încă un motiv pentru care nu mai vreau să mă implic în mascarada numită “alegerea directorului Moldova1”.
–
Nu este un secret pentru nimeni că prezenţa mea la primul concurs a încurcat rău iţele unor politicieni. Nu pozez într-un salvator sau erou care a venit să salveze Moldova 1. Departe de mine gândul. Pur şi simplu conştientizez că am reuşit să câştig încrederea a doi dintre membrii juriului. Doi oameni şi-au dat votul pentru mine absolut dezinteresat, într-un moment în care s-a pus presiune enormă pe ei. Sunt conştient că au un merit uriaş prin faptul că s-au opus discuţiilor ce păreau mai curând interogatorii miliţieneşti. De exemplu, li se inocula ideea că dacă nu se votează omul bun, adică oponentul meu, Plahotniuc va pune mâna pe Moldova 1. Mda. Mare meşteşug de tâmpit oamenii. Nu am avut nicio putere politică în spate. Am venit doar eu, cu proiectul meu, cu experienţa mea şi atât… Dar pentru Moldova nu este suficient.
–
Aşadar, cum cei doi membri ai juriului nu au putut fi persuadaţi(a se înţelege manipulaţi) să voteze “cum trebuie” lucrurile au rămas în aer, eu am revenit la Bucureşti cu un mare gol în suflet, iar ei au rămas la Chişinău să conceapă o nouă strategie de alegere a noului director. Ştiţi ce au făcut? Ceva ce reprezintă pentru mine culmea comunismului, ceva ce nici mintea perversă a lui Voronin nu ar gândi. Au băgat condiţii în plus, evident cu dedicaţie, toţi concurenţii să aibă experienţă de manager. Aşa da! Bravo. Acum ar avea o acoperire beton să comenteze: “nu l-am putut vota pe acest domn pentru că nu se încadrează criteriilor!” Dar ştiţi ce o să vă spun? Munca mea de aici este chiar mai solicitantă, mai dură decât ceea ce face un director la Moldova 1. Am văzut şi ştiu exact cu ce se ocupă, mai curând, cu ce nu se ocupă managerii de pe acolo. Comunismul a fost de mult înlocuit de un miserupism, de o bătaie totală de joc. E groaznic.
–
Ştiu că erau pregătiţi de posibila mea candidatură. Ştiu că au pregătit alţi oameni de-ai casei, tocmai în ideea de a face opinia publică să creadă că au ales persoana potrivită. Ştiu că nu sunt dorit. Ştiu că ar face orice numai să nu lase un om necontrolat politic într-o funcţie mult prea importantă pentru ei. Nu ştiu dacă voi ştiţi asta, dar eu am trăit-o pe propria mea piele. Mulţumesc partidului, acelui partid, pentru faptul că a fost suficient de îndârjit încât să-mi dau seama că nu am de ce să depun dosarul. Ar fi fost o şaradă, o butaforie, cu nişte oameni puşi să voteze cum trebuie şi alţi oameni care, deşi votează cum cred ei că e mai bine, vor fi presaţi să meargă în direcţia potrivită. Eu nu vreau să le justific jocurile. Îmi văd de viaţa şi cariera mea în continuare. Poate într-o altă vreme ţara chiar va avea nevoie de experienţa mea.
–
Recent, Portugalia a anunţat că vrea să privatizeze televiziunea de stat. Nu de alta, dar era mare mâncătoare de bani. Şi Marea Britanie are probleme cu BBC-ul. Aceasta televiziune profund birocratica, bugetofagă ajunsese la nişte costuri uriaşe. Citeam că la anumite evenimente publice mergeau şi câte 3, 4 echipe de jurnalişti, făceau materiale pe care nu le publicau pentru că… nu erau de interes. Nu mai zic de TVR, un colos care papă milioane şi nu produce mai nimic. Dar asta se întâmplă în televiziunile de stat. De ce Moldova 1 ar fi o excepţie? Televiziunea de stat sau publică este prin definiţie bugetofagă. Ţara trebuie să-şi asume nişte cheltuieli dacă vrea un program nealterat de goana după rating. Este simplu. Problema majora a televiziunii Moldova 1 este alta: că este ţinută în frâie de politicienii moldoveni doar pentru a manipula opinia publică. AIE nu se deosebeşte cu nimic de PCRM. Noua guvernare vrea ce a vrut fosta: să dea bine pe sticlă în faţa prostimii ţiitoare de ştampilă “votat” în mână.

Dedicaţii cu adresă fixă: criteriile pentru ocuparea postului de director Moldova 1

10 ani de activitate în mass-media, 5 ani de experienţă în audiovizual, 2 ani în televiziune şi experienţă managerială, sunt noile rigori pentru candidaţii la funcţia de director Moldova 1. Criteriile au fost stabilite în cadrul şedinţei Consiliului de Observatori din 6 iunie(sursa TRM).

–

Aşadar, s-au tranşat lucrurile. În sfârşit se vede de la o poştă că Consiliul de Observatori (să-mi iertaţi cacofonia) este decis să aleagă un director pentru Moldova 1. Am citit cu mare atenţie, la fel ca şi mulţi dintre voi – cei care m-aţi contactat cu această ocazie, noile rigori ale concursului. Deci, un director al televiziunii naţionale nu poate fi un terchea-berchea. Trebuie să satisfacă cam toate (scuze pentru altă cacofonie) noile cerinţe, altfel nu pupă nici mort o funcţie atât de importantă, responsabilă, dorită, vânată chiar! Cu unele criterii sunt de acord, altele însă sunt cu “dedicaţie”. La adresa cui? Să-mi spuneţi voi. Dar să le luăm pe rând.

–

Văzui că zilele de la anunţarea concursului până la data limită de depunere a dosarului sunt mult mai puţine. Ce înseamnă asta? Că candidaţii (am boala lui Lupu, iar o cacofonie, sorry!) au mai puţin timp la dispoziţie să-şi definească proiectul de intenţie. Sincer, asta nu este o problemă… pentru cei care sunt în Moldova. În schimb, cei care stau şi lucrează în afară sunt puşi la ananghie. Durează o zi, două până afli că a fost anunţată depunerea dosarelor: nu ştiu de ce, dar informaţia asta apare pitită undeva pe site-ul TRM-ului, într-un Monitor Oficial, care nu este publicat online sau într-un clip publicitar de la Moldova 1 la care, evident, nu ai cum să te uiţi non-stop ca să fii pe fază. În plus, până ţi-ai perfectat actele, până le trimiţi la Chişinău, până ajung acestea – rişti să ratezi data limită. Apropo, zilele libere şi weekendurile se iau în calcul în perioada de înregistrare, dar nimeni nu este la post ca să primească dosarele. La ultimul concurs expirarea termenului era la o zi după sărbătoarea Paştelui Blajinilor. Ei bine, de Prohoade, în Teleradio-Moldova, sufla un vânt tăios de miserupism, ceva de groază! Nu era nimeni, nu primea nimeni niciun fel de dosar.

–

Dar să zicem că reuşeşti să prinzi cele 7 zile. În continuare nu vă relaxaţi, nu-i aşa de uşor. În faţă ţi se ridică ca un perete (cred că o să-mi mai cer o dată iertare pentru altă cacofonie) o altă cerinţă, desigur, tot cu dedicaţie. Se numeşte “experienţă managerială”. Ei bine, aici am un rând de nelămuriri. Ce înseamnă “experienţă managerială”? “Experienţă managerială” în televiziune? Atunci numărul posibililor candidaţi s-ar reduce drastic. Câţi au condus televiziuni sau redacţii de televiziune? Apoi aceşti oameni cu experienţă au de obicei mulţi ani în spate, timp în care s-au făcut remarcaţi în special pentru obedienţa deosebită, nicidecum prin mari realizări profesionale. Dar poate că “experienţă managerială” înseamnă aptitudini şi atitudini de manager? Bine, bine, dar cine stabileşte dacă ai sau nu suficiente aptitudini pentru a conduce televiziunea? Şi încă una, dacă ai condus fabrica de cartoane, eşti bun de director la televiziune ori ba? Intrăm, aşadar, pe un teren extrem de subiectiv şi nesigur. De pildă, Mark Zuckerberg a clădit un imperiu dintr-o idee şi bazându-se pe un marketing agresiv, dar deştept. A dovedit aptitudini de manager deşi n-a administrat în viaţa lui nicio şaormerie. Mark o fi bun oare pentru Moldova 1? Nu prea cred, doar nu are experienţă în audiovizual, în special audiovizualul moldovenesc. În plus, este mult prea tânăr pentru exigenţele domnilor din CO.

–

În final vreau să zic că nu pozez într-o victimă. Nu sunt. Am şi eu un of, domnilor, nu meritam chiar atât de multă muncă din partea domniilor voastre. Domnul preşedinte al CO, domnul Râbca a accentuat până la epuizare o întrebare atunci când se interesa de proiectul de intenţie al subsemnatului: ce experienţă de manager aveţi? Oare ideea cu introducerea “experienţei manageriale” în noile rigori a fost a domniei sale? Şi încă ceva, ştiu că am spus  atunci, în timpul concursului, că am o experienţă de aproape 7 ani în presa din România, în televiziune. Totuşi, dacă-i aduni cu cei 4 ani de presar din Moldova îmi ies mai mulţi de 10, stimabile domn Râbca. Noroc de aritmetică asta. De fapt, mulţumesc pentru dedicaţiile făcute. Gurile rele zic că mi-au fost adresate. Eu tind să cred că domniile voastre, cei  din CO vreţi cel mai bun director pentru Moldova 1, unul care să fi administrat BBC, să aibă master degree la Harvard şi să cunoască la perfecţie 20 de limbi. Sunt încântat că Moldova 1, această televiziune modernă, urmărită cu sufletul la gură de moldovenii mici şi mari, cu bugete uriaşe de publicitate va avea un şef ales pe sprânceană. Permiteţi-mi să mai vin cu câteva dedicaţii, pardon, criterii. Cred că aşa îl veţi putea alege pe cel mai bun. Candidatul să fie în pragul pensiei, să aibă vârsta minimă de 65 de ani, să aibă părul grizonant, să vrea să facă emisiuni cu ping-pong pe la sate, iar numele noului director nu trebuie să înceapă cu literele C şi V. Sunt preferate literele N şi J.