Am vorbit cu sute de oameni, am strans zeci de maini si am intrat in vreo 30 de case. Incercarea mea de a gasi un apartament mai bun, mai ieftin, mai aproape de serviciu s-a dovedit a fi o corvoada extrem de grea.

Telefonul meu a inebunit de atatia agenti imobiliari, de discutii despre comandat-necomandat, etajul 4, gresie, renovat, fara imbunatatiri. Mi se invarte capul. Cum cumperi un apartament? De fapt cum cumpar eu un apartament?

Mai intai mi-am stabilit niste criterii. Le prezint agentilor imobiliari in ordine: 2 camere, decomandat, mai aproape de serviciu, pana in 80 de mii de euro, pana in etajul 6, construit dupa cutremur, cu balcon, peste 50 de metri patrati, cu niste imbunatatiri de bun simt. Vreau prea mult? Vreau ceea ce cred ca as avea nevoie si as putea obtine. Dracie, dar de unde?! Agentii imobiliari sau nu inteleg romana, sau eu nu o vorbesc clar. Pentru ca am vazut apartamente semidecomandate, fara balcoane si jeguri. Uite astea din urma ma enerveaza la culme.

Un mos vindea un apartament. Mare jegosenie apartamentul ala. Nu avea nici balcon si blocul era cam vechiut. Imbunatatiri, nimic frate. Mai mult, in baie nu s-a facut curat de la Ceausescu incoace.

“-Cat vrei nene? il intreb eu curios, desi nu-l cumparam nici mort.

-85 de mii de euro, imi spune mosul cu siguranta omului care are de vanzare un apartament in Marriot.”

I-am multumit pentru oferta si i-am zis ca nu ma intereseaza. Stau si ma gandesc acum, cat de nesimtiti pot fi unii de vand asemenea apartamente. Pai daca imi arati un produs prost si ceri un pret mare pe el, este ca si cum mi-ai trage o palma - nu ma respecti omule. Dar, de fapt, nu e nebun cel care cere pretul, nebunii sunt aia care dau banutul.

PS: Sa nu credeti ca nu am gasit si ceva bun. Am gasit, acum urmeaza faza de negociere. DOAMNE AJUTA!

America tara posibilitatilor, tara in care visele devin realitate… Aceste cuvinte au sunat ani in sir ca un ecou in mintea mea. Acum dupa mai mai bine de un an si jumatate, mi-am vazut visul cu ochii: am aterizat pe tarim american. Prima impresie: privelisti extraordinare de frumoase, cladiri inalte, masini luxoase care circula intr-un trafic aglomerat… Adica orasul Denver, capitala statului Colorado. Urmatorul oras vizitat, unde m-am si stabilit de fapt: Aspen, un loc al starurilor hollywoodiene. Aici am zarit multe vedete pe care le vazusem pana atunci doar in filme.

In Statele Unite sunt angajata unui lant de magazine al companiei O’Bos Enterprises. Jobul meu: assistant manager. Ce m-a impresionat cel mai mult aici? Nivelul inalt al serviciilor prestate: fiecare client este tratat cu o deosebita atentie, amabilitate si politete.

Acum doua luni, ziarele au inceput sa scrie la fiecare editie despre: “Criza economica din SUA”. La inceput ma amuzau articolele si aceasta ingrijorare infantila a americanilor: stiam ca SUA e o tara foarte puternica, iar faptul ca trei banci au dat faliment… Pai, America raminea, in opinia mea, lider incontestabil pe piata mondiala.

Pina acum o saptamina, nu sesizam nici o schimbare. Multi cumparatori prin magazine, turisti veniti in vacanta in acest oras frumos, restaurante arhipline cu clienti care arunca banii pe masa ca pe niste hirtii fara de valoare. Ieri, insa am avut o intrunire cu toti angajatorii companiei la care lucrez. Proprietarul, foarte tulburat si cu ingrijorare, ne-a vorbit despre criza economica care apasa asupra Statelor Unite. Ne-a spus: “Cel mai important, pentru mine, este atitudinea voastra fata de clienti, caci ei sunt cheia succesului businessului meu, inclusiv in aceasta perioada grea pentru noi”. Ce a urmat? Pentru ca unii lucratori nu sunt deschisi spre comunicare cu fiecare client in parte… au fost concediati. Am ramas fara cuvinte, in acel moment mi-am dat seama cit de serios stau lucrurile.

El jurnalist si eu jurnalist. El moldovean si eu moldovean. El tanar si eu june. Aici comparatiile se termina. El a devenit bogat peste noapte, iar eu voi munci in continuare, pentru ca se stie: “munca ii innobileaza pe fraieri”.

Acum sa nu credeti ca nu-mi place munca. Sunt obisnuit cu ea. Muncesc de mic. Nu constientizez ca exista oameni care nu muncesc si care se trezesc dimineata cu gandul la cum sa-si omoare timpul. Daca m-as face peste noapte milionar in euro, nu neaparat miliardar, cred ca mi-as lua o vacanta lunga, lunga dupa care as reveni… tot la munca. Pai, ce naiba sa fac? M-as plictisi. Dar sa lasam visurile. Sa va povestesc despre tipul care imi traieste chiar acum visul. A mostenit o suma pronuntata cu mult respect - aproape UN MILIARD DE EURO.

Il vedeti in stirea de mai jos. Omul vorbeste rusa, dar este gagauz, adica un fel de turc din Moldova. Locuieste intr-un orasel din sudul Basarabiei, Comrat. Oameni buni, care este probabilitatea sa-ti fie lasata o mostenire de un miliard de euro? Probabil aceeasi cu a castiga la loto un miliard de euro. Probabil aceeasi cu faptul de a ti se potrivi cheia la o masina de marca si culoare identica (am vazut recent o stire la televizor) si sa fii arestat pentru furtul masinii. Iar vorbesc aiurea. De fapt, vroiam sa va spun niste detalii despre acest tip, detalii care nu au aparut prin presa.

Omul are o mama bolnava. Recent, a dat ultimul interviu. Acum refuza sa mai apara in ziare, tv. Cand era mai tanar a trebuit sa plece in Europa pentru a munci. A revenit dupa numai o luna. A inteles ca viata de semilegalitate de pe santierele Europei nu este de el. Acum nu-i place sa vorbeasca despre asta. Nu spune macar ce a facut, unde a muncit si de ce a renuntat. Probabil a crezut ca este mai special ca alte cateva sute de mii de moldoveni. Pana la urma nu a gresit. A ajuns un moldovean cu un miliard de euro, adica miliardar peste noapte.

Hai s-o luam asa. Sa nu ne intrebam acum ce-i aia criza financiara, ca nici Soros n-o sa ne explice. Sa ne intrebam, ce inseamna criza financiara mondiala pentru noi? Nu, mai bine, pentru mine ce inseamna criza? Hm, deocamdata nimic. Dar chiar nimic. Tot respir acelasi aer, tot aceeasi mancare o bag in dosu’ pieptului, tot acelasi salariu il primesc (Hou, nu sariti peste mine! Sigur, asta daca nu se dezechilibreaza cursul).

Deci, noi suntem aceeasi oameni, nu ne-au mai crescut maini, nu ne-au aparut aripi ori coarne. In timpul crizei traim exact la fel, ce naiba!

In ceea ce priveste bancherii, pai ei au pus-o pe moale. Ha. Unii cica au dat faliment si au inceput sa-si vanda din proprietati, bunuri ca sa aiba ce pune pe masa. Sper sa fie adevarat asta! Ma bucur. Au facut averi fabuloase, uriase din procentele platite de muritorii de rand, dar au fost prea lacomi.

Este bine ca acum le tremura fundul de frica zilei de maine, caci prea nemuritori si puternici se credeau. Ai fost bogatan, ai fost cu fite si multi bani, dar nu trebuia sa-ti pierzi cumpatul in adunarea averilor, in timp ce noi ne impovaram din ce in ce mai mult. Pentru ca suferiti acum, pentru ca saraciti din ce in ce mai mult, pentru ca va este frica sunt multumit si declar: imi place criza asta.

Totusi, nu sunt chiar atat de naiv sa cred ca bogatanii vor avea de suferit prea mult. Tot oamenii normali vor trage ponoasele. Cica Abramovici a pierdut vreo 20 de miliarde de dolari. Pai, dar ii raman altele cateva sute. Prin absurd, daca-i ramane un singur miliard tot traieste fara griji pana la adanci batraneti.

Si inca ceva. Dupa ce se vor redresa de pe urma crizei, bogatanii vor inventa noi reguli pentru ca noi, oamenii simpli, sa platim tot mai multe procente. Asta ca ei sa-si recapete mai repede vechile averi fabuloase.

Am imprumutat 400 de euro. Se intampla pe 22 septembrie. Cursul, la acea zi era de 3,60. Asta inseamna 1440 de lei noi. Astazi toate panourile afisau cel putin 3,75 lei pentru un euro. Am cumparat 400 de euro si am dat 1500 de lei. Puteam sa inghit si sa trec peste asta.

Dar am stat stramb si am gandit drept. Incercati si dumneavoastra… Bancile europene sunt in prag de faliment si sunt nationalizate pe un cap. Bancile americane mor una dupa alta. In Romania, insa bancile o duc destul de bine. Si atunci? De ce scade leul, iar dolarul si euro creste? Un paradox. Nu inteleg!

Inaugurez un fel de rubrica: Ce stiri am mai facut?

Stirile care vor aparea la PRO TV si care imi poarta semnatura le voi publica si pe blog. Zilnic. Cititorii umilului meu blog vor sti astfel ce material am mai executat.

Si inca ceva. Sa zicem ca stati pe canapea, urmariti stirile si va enervati: “bai uite ce stiri dau astia! Beeep! De ce Beeep nu spun nimic despre subiectele urmatoare: …?”.

Ei bine, acest blog este deschis propunerilor si va intinde mana. Daca vreti sa aflati informatii despre un subiect care va intereseaza, dar care (important) intereseaza si pe multi altii, bagati comentarii pe acest blog sau dati-mi un email la cojocarivitalie@yahoo.com. Iar eu ma pun pe sapat si cine stie, poate vedeti subiectul abordat de voi chiar la stirile PRO TV. Mai vorbim oameni buni.

Dupa cum am promis, mai jos vedeti stirea facuta de mine ieri.

Potrivit unei surse sigure, cel mai mare salariu oficial din Romanica este de 560 de mii de lei noi, adica 5.6 miliarde lei vechi, adica 150 mii euro, adica 240 mii dolari SUA.