Toamna moldovenească în care taţii pleacă de acasă

DSC00091

Toamna este trist în Moldova. Tare trist. Mai ales la sate. Satele Moldovei ruginesc în acest anotimp, iar ploile desfundă drumurile. Noroiul este blestemul satelor moldoveneşti. Satul L. nu este o excepţie. Copacii plini de frunze galbene şi roşii încep să chelească, drumurile desfundate îi obligă pe oameni să poarte celebrii “caloşi”. Totul este murdar, gri, searbăd. A dispărut verdele verii. Norii nu mai lasă soarele să usuce glodul.

Toamna se citeşte şi în privirea lui Ghiţă. Este cel mai mic din cei trei fraţi ai familiei Tâmplaru, dar şi cel mai vioi. Cum se spune pe la moldoveni, o zgâtie de copchil. Astăzi, însă, până şi el este trist. A venit mai târziu de la şcoală şi a văzut-o pe maică-sa cu ochii roşii. Ştia ca este de la plâns. Tocmai ce scotea din cuptor costiţe de porc, rumăioare, aromate. Gura lui Ghiţă s-a umplut de salivă. S-a lipit de maică-sa. Era cel mai mic, era prâslea, ştia că primeşte tot ce e mai bun dacă se linguşeşte. Nu a trebuit să se pisicească prea mult. Tanti Valea i-a dat, l-a mângâiat şi l-a trimis să se joace. Fraţii săi se zbenguiau deja “dincolo”. Aşa se numea camera din Casa Mare, un loc în care, de regulă, fraţii nu aveau voie să intre.  Astăzi nimeni nu-i urmărea ce fac şi puteau explora în voie locurile interzise până acum. Astăzi nimeni nu le cerea să-şi facă lecţiile. Astăzi nimeni nu le spunea să stea liniştiţi.

Continue reading…