Londra și minunile ei

Am aterizat la Londra. Mi-am dat seama încă de cum am pășit pe pământ britanic că mă voi descurca de minune prin metropolă. Chit că eram pentru prima dată acolo. Fără să fie toți londonezi, oamenii simțeau nevoia să fie ordonați, liniștiți, civilizați.

Da, omul sfințește locul, dar omul parcă se mai și schimbă când locul este deja sfințit. Astfel, în loc să se înghesuie toți la autobuz, toți se puneau frumușel la coadă și așteptau. Inclusiv noi, românii făceam asta. Ar fi o idee bună să aducem tradiția asta și în București.

Și, ce chestie, când am urcat în autobuzul care ne ducea de la aeroport la Londra, șoferul s-a asigurat că toți pasagerii aveau centurile puse. Ne-a și întrebat asta. Nu am călătorit de ceva vreme cu autobuzul pe șoselele din România, dar ceva îmi spune că nimeni nu-ți cere să-ți legi centura. Știu sigur pentru că de fiecare dată când Nati merge în vacanță o rog să stea în centură. Niciodată ideea asta nu a venit de la șofer. 🙁 Continue reading…

Am fost la Londra(vlog)

Londra.

Am fost la Londra, cât nu au scos ”ăștia” Marea Britanie din UE. Și bine am făcut. 🙂 Citesc astăzi o știre cum că ministrul lor de Externe ar vrea să nu-i mai lase pe cetățenii europeni să intre în Regatul Unit.

Oare? Să nu aibă nevoie de banii turiștilor europeni?

Apropo, știați că britanicii te întreabă dacă ești european? De parcă ei nu ar fi în Europa. De parcă ar fi insulari și atât. Am aflat asta la Londra.

Continue reading…

Pățanie peste Prut cu un polițist de la rutieră

poză simbol

Pe drumul dintre Chișinău spre vama moldo-românească de la Leușeni-Albița mă oprește un polițist. Trag pe dreapta la semn, curios să văd ce naiba am încălcat. Aveam viteză regulamentară, luminile pornite, centura trasă. Deci, de ce m-a oprit polițistul?

În fața mea oprește o altă mașină cu numere românești. În spatele meu una cu numere ”ne-moldovenești”, cred că erau din Ungaria sau Bulgaria. În fine.

Îmi așteptam rândul, să văd ce vrea nenea polițist de la subsemnatul.

Vine la mine, îi prezint actele. Se uită la ele, se uită la mine și mă întreabă pe un ton foarte serios:
– Domnu’ Vitali, aț’ luat șeva băuturi?
– Da, desigur, răspund eu zâmbind. Continue reading…

City Break la Viena, Castelul Schonbrunn

Ați fost vreodată la Viena? Nu? Nici noi. Până ieri. Weekendul acesta nu am avut voie și nici curaj să refuzăm invitația lui ”Herzog” Radu cel frumos. Deci, iată-ne aici. În Viena. Superba Vienă. O să enunț concluziile finale, înainte de a depăna amintirile unui City Break fabulos. Așadar, merită toți banii, tot timpul și fraier am fost că până acum nu am vizitat Viena, deși este la o oră de zbor cu avionul de București.

 

Puteți zbura cu Austrian, zburați cu Taromul. Asta dacă vreți să evitați low costul. Prețurile nu sunt greutatea voastră în aur. Puteți găsi între 100 și 150 de euro dus-întors de persoană. Dar noi am fost cu Ryan Air, de fapt, Lauda. Am plătit 250 de euro pentru trei persoane dus-întors.

 

Cu copilul în Austria? Daaaa. De zece ori da și o dată nu. Mă rog, depinde de antrenamentul vostru fizic și de greutatea copilului. Sunt multe de văzut, iar căratul în brațe sau în cârcă face parte din frumusețea statutului de tată. 🙂 Continue reading…

Operațiile plastice din 2300

Anul 2300. Operațiile plastice au devenit atât de ieftine și de accesibile, încât se pot face oriunde și oricând. Sunt mai simple și mai ieftine decât tratamentul unei carii. Toată lumea își modifică înfățișarea după ultima modă, după ultimul actor celebru. Oamenii seamănă din ce în ce mai mult între ei.

Această poveste reală din viitor mi-a fost povestită de un călător în timp. Este despre El și Ea.

El a întâlnit-o pe ea la librăria virtuală din centrul Bucureștiului. Acolo unde cititul unor câteva sute de cărți se face în doar 10 minute. Ce-i drept nu le ”guști” ca în vremurile străvechi. Nu mai trăiești nici sentimente ca stră-stră-strămoșii noștri în timpul lecturii. Te trezești cu informația în cap. În fine, El a văzut-o pe Ea imediat după ce s-a deconectat de la aparatul de citire rapidă.

Era atât de frumoasă că s-a oprit în loc. Avea niște pistrui drăguți pe vârful nasului. Un păr șaten și natural care strălucea în razele soarelui artificial. Avea nasul cârn, ceea ce îi făcea ochii căprui ca niște stele. Nu a rezistat tentației. S-a apropiat de Ea. Continue reading…

Valea Doftanei prin ochii Maiei(poze)

Maia are niște ochi senzaționali. De un albastru strălucitor precum cerul senin în miez de vară și extrem de talentați. Fără să fi făcut vreodată ceva cursuri speciale, reușește să surprindă chestii faine cu aparatul de fotografiat. Eu îi spun talent. Ea este modestă și crede că e vorba de oleacă de pricepere.

 

Acum o săptămână am petrecut un weekend în Valea Doftanei. O localitate din Muntenia, relativ aproape de Brașov. Acest articol conține instantaneele pe care le-a surprins Maia mea. Am fi avut mai multe dacă aveam inspirația să iau cu mine și încărcătorul pentru bateria aparatului de fotografiat. Chiar și așa, sunt fericit că a putut să facă niscaiva poze superbe. Din păcate nu o vedeți și pe Maia, ea este cu degețelul pe butonul declanșator!

 

Aici, de pildă, ne-am decis să scoatem o sanie care a fost uitată de ani buni sub un brad. Chestia e că sania este uriașă, aproape că a prins rădăcini, iar noi înfofoliți și cam puțini.  Continue reading…

În căutarea timpului pierdut… de joc cu Natalia(Vlogul: Căsuța Piticilor)

– Merg acasă să mă joc cu tati, le zicea zilele trecute Natalia unor copii cu titlu de mândrie, asta în timp ce eu trăgeam cu urechea.
– Și cum vă jucați?, a fost curioasă o fetiță de vârsta Nataliei.
– Tati face glume cu mine.
– Glume? Ce fel de glume?, nu s-a lăsat fetița.
– Știți voi, mă aruncă până la tavan, mă ține de picioare cu capul în jos, dansăm.
– Aaa, au răspuns copiii în cor.

Natalia se simțea importantă. A reușit să-și uimească audiența… cu tatăl ei. 🙂

Să-ți uimești colegii în anul de glorie 2018 este mare lucru.

Pe vremuri, treaba se făcea simplu. Era suficient să le spui că ai mâncat un Mars și erai eroul școlii.

Pe vremuri, un radio portabil micuț, cu antenă, te făcea președinte de țară. Iar dacă mai aveai o gumă în buzunar – erai dictator absolut. Puterea ta era nelimitată.

Astăzi, când au de toate, copiilor le este greu să-i uimească pe alții cu obiecte: ”eu am un telefon cu Android, al meu e iPhone”; ”eu am tabletă cu cristale Swarovski, dar eu am cristale Swarovski cu tabletă”; ”eu am fost la Paris, eu locuiesc la Paris”. Și tot așa. 🙂 Continue reading…

Poveste unui zbor… low cost

De când am urcat la bord am știut că zborul va fi o aventură. Eram într-un low cost, genul de zbor democratic: prețuri mici, deci, oricine își poate permite să zboare, de la vlădică la opincă. 🙂

Dar să le luăm cu începutul. Eram în drum(voiam să scriu zbor) spre București. Veneam din Italia. Urma să intrăm în avion. Lângă mine era un italian de vreo 50 de ani cu părul lins pe spate, mirosind a trei parfumuri date unul peste altul, cu cămașa descheiată macho până la buric și care îmi băga în față telefonul ca să-i spun ce oră e în România. Deodată a primit un sms. Gigolo italiano a râs și s-a uitat complice la mine. Nu știu ce mesaj primise, dar adresantul/adresanta se numea: Amore 3 Romania.

M-am despărțit de amorezul scăpătat și am intrat în avion. O stewardesă împărțea reviste cu produse de vânzare. Nu voiam să cumpăr nimic, așa că am refuzat-o. Târâș – grăpiș am ajuns la locul meu. Urma să stau la geam, dar – surpriză. Locul era ocupat de o doamnă de o vârstă respectabilă. M-am uitat pe bilet, m-am uitat la locul care trebuia să fie al meu. Mda. Mi l-a luat. Zic:
– Doamnă, nu vă supărați, ce loc aveți? Continue reading…