Ne-am trimis copilul într-o tabără de supraviețuire! :)

Natalia a participat la prima tabără din viața sa. Fără telefon, fără tabletă. O tabără de supraviețuire. Iată și dovada, diplomă cu medalie. A meritat-o, frumoasa mea Natali cu ochii verzi.

 

Ce fel de părinți își pot trimite copilul într-o tabără de supraviețuire? Noi, desigur. Mai ales dacă este vorba de SuperTabere. Exagerez când spun că era de supraviețuire. Ce-i drept, au tras cu arcul, dar nu era un arc cu săgeată adevărată, ci cu ventuze. Deci, no worry, Vitalie. E în regulă. 🙂 Continue reading…

Sejur fără cusur. Hotelul la care am fost în Turcia

Când am aterizat în Turcia, autobuzul ni s-a părut… groaznic. De fapt, era ok, curat. Problema este că românii cu care călătoream aveau glume de autobaza Obor. Aș fi râs, dar oamenii se luaseră de șofer, de ghid, vorbeau tare. Dacă tot mergeau în vacanță, au început-o din autobuz sau autobază.

 

Așa că atunci când am fost singurii care am coborât la hotelul Lara Barut, ne-am pus în genunchi, ne-am făcut cruce și am pupat ușa glisantă. Glumesc. Dar bucuria era mare că nu vom fi vecini cu acești oameni mult prea veseli. Peste măsură de veseli. A fost mișto în școala generală, cu glumele de atunci. Dar am mai crescut un pic…

Să revenim la hotel. Prima impresie a fost că este unul prea mic. Avea 5 stele, era de tip All Inclusive, dar intrarea era cam ștearsă și nu promitea multe. Drept se zice, nu judeca o carte după copertă. Așadar, nu judeca un hotel de la intrare. Ceea ce a urmat a fost o experiență extraordinară, un sejur de 5 stele fără cusur.

De când suntem părinți mergem în Turcia, la All Inclusive. Este o soluție de vacanță la îndemână pentru o familie cu copii. Resorturile turcești sunt bine administrate, asigurate cu tot ce-i trebuie unei familii. Nu intru în detalii. Cei care au fost la All Inclusive știu că timp de o săptămână stai fără griji. Desigur, dezavantajul poate fi monotonia unei săptămâni în care ești blocat într-un spațiu, iar zilele pot semăna unele cu altele. Asta dacă nu-ți iei niște excursii pe undeva. Continue reading…

Am găsit Mașina Timpului și am intrat într-un apartament din timpurile comuniste(foto)

Când vezi așa ceva din stradă, nu ai cum să nu intri. 🙂 Târgul acesta a apărut peste noapte, vizavi de locul meu de muncă. Așadar, curiozitatea m-a mânat în interior. Și… am intrat într-un fel de Mașină a Timpului.

 

Peste tot erau aranjate tot felul de obiecte ale unei Epoci în care m-am născut, dar am trăit foarte puțin. Mi-s cunoscute aproape toate aceste aparate. Mă rog, e mult spus aparate.

 

Genul acesta de televizor mi-a mâncat copilăria. Al meu, unul de producție rusească, era alb-negru și avea o mare problemă. Îi jucau cadrele când se încingeau prea tare lămpile. O dată, de două ori pe lună mergeam să-l reparăm. Duceam televizorul la reparat mai des decât mergeam la biserică. Și când se enerva tata, îi trântea o palmă grea. Sireacul, funcționa o săptămână. La un moment dat, i-am descoperit în spate un buton pe care îl învârteai și îi țineai cadrul – nu mai fugeau în stânga sau în dreapta. Ei bine, unul dintre noi ținea cadrul, ceilalți se uitau la televizor. Pe urmă făceam cu schimbul. 🙂

Continue reading…

Cât rezistă un copil într-un muzeu de muzică în care nu poate pune mâna pe instrumente? Vlogul de luni de pe COJOCARI.RO

Eram în Italia, în Padova(un oraș din Nordul Italiei) și am văzut muzeul acesta. De fapt, o expoziție. Prezentau niște instrumente, niște chestii despre muzică și evoluția acesteia în timp. Un moment numai bun să testăm toleranța Nataliei la… plictiseală.

Să nu mă credeți un tată denaturat și care nu vrea să-și educe copilul. Am încercat, vă jur cu mânuța pe inimă. Dar cât rezistă un copil într-un muzeu de muzică în care nu poate pune mâna pe instrumente? Am făcut acest experiment. Așadar, recordul personal al Nataliei este… Continue reading…

Și m-am suit pe-o trotinetă și v-am spus postarea tătă. Vlogul de luni: cu trotineta prin Italia!

Eu, Natalia și o trotinetă. Noi doi, călătorind prin Italia. Ce-i drept, nu suntem doar noi doi, mai e și mami(și alții). Și nici măcar nu am călătorit prin toată Italia. Am fost colea, printr-un orășel de vreo 400 de mii de locuitori(chiar mai puțin) din Nordul Italiei. În Padova.

Vlogul de luni are și o premieră. Natalia vorbește rusește. Nu prea știu de ce a vrut să îi dea cu rusa… De fapt, știu de ce. Eram în Italia, lumea vorbea într-o limbă străină. Și cum singura limbă străină pe care a reușit să o învețe bine până la 5 ani este rusa, a decis să vorbească în rusă. Continue reading…

Prima excursie de una singură a Nataliei

Am lăsat-o singurică în prima sa excursie. Pe Natalia, pe micuța mea balerină. A plecat cu grădinița la munte. Trec peste cele 8-9 ore de chin și suflet răvășit. Ce să vă zic? Trebuie să fii părinte ca să-ți fie dor și frică în același timp…

Așadar, a plecat dimineață. Dacă în timpul săptămânii trebuie să fiu foarte convingător ca să o trezesc dimineața. În dimineața excursiei a fost suficient să deschid ochii și… m-a simțit. 🙂 A sărit din pat, a mâncat totul, fără prea multe discuții și-a spălat dinții, s-a îmbrăcat. Toate astea înaintea mea. Nu voia să întârzie la autocar. Mi-a și zis cu importanță când coboram scările: ”tati, știi că nu vom merge cu microbuzul, cu autocarul. Autocarul este mai mare.” Continue reading…

Să introducem claxonul în imnul național: ”claxonează, române!”

După 4 zile de stat prin Italia, revin cu aceeași idee din ”Ciubotă”. Frații noștri latini mi se par niște ”frați” foarte, foarte îndepărtați. Vitregi de-a dreptul. Te aștepți cumva să fie agitați, zgomotoși ca noi, stresați și degrabă vărsătoriul de claxoane și injurii în trafic. Dar nu e așa. Doar limba ne este asemănătoare. Că în rest, oamenii ăia sunt extrem de lacși.

Singurul claxon pe care l-am auzit a fost un moment de teribilism din partea unor puști. Un puști era la volan, iar în fața mașinii mergeau agale alți puștani. Ăla de la volan s-a plictisit și i-a claxonat ușor. Ăștia s-au întors încet. Și-au împreunat degetele: arătător, mare și mijlociul. Dar nu pentru a-și face cruce, ci pentru gestul ăla pur italienesc de fluturare: ”commo cazz…” Continue reading…