Sunt la a treia vizită la Paris. Nici acum, nici înainte nu am reuşit să văd oraşul aşa cum trebuie, pe îndelete. Am lucrat, aşa că am văzut Oraşul Luminilor pe repede înainte. Abia printre picături am reuşit să-l privesc cu ochi de turist, nu de jurnalist.
”Toți iubesc Parisul. De ce? Vin aici din toată lumea. Și e murdar, poluat, foarte scump. Eu, de pildă, nu stau în Paris, sunt la vreo câțiva kilometri”, m-a întrebat mai mult retoric șoferul de taxi. Un algerian stabilit în Franța cu vreo 30 de ani în urmă. Vecinul lui Zinedine Zidane din Algeria, după cum mi s-a lăudat. Sunt a 3 oară la Paris și îi înțeleg nedumerirea, dar nu i-o accept. Pentru că îmi place Parisul. La nebunie. Cu toată poluarea, murdăria din zonele turistice…
Acum să nu credeți că omul era genul de taximetrist bucureștean, care ți se bagă în suflet cu întrebări capcană. Care abia așteaptă să te ciupească la buzunar. Nu este nevoie, de ciupit te ciupește oricum tariful enorm de la aeroport la hotel. Cam cât prețul biletului cu avionul de la București la Paris. Asta e, de apreciat faptul că nu fuma în mașină, nu asculta manele, nu a vorbit neîntrebat nici măcar la telefon, nu avea altar de iconițe și cruciulițe pe bord, a acceptat să plătesc cu cardul… Continue reading…
Dacă aveți ocazia să călătoriți cu Air Moldova, iar bateria tabletei s-a descărcat și nu mai puteți vedea filmul pe care vi l-ați programat, deschideți frumușel buzunarul scaunului din fața dumneavoastră și extrageți de acolo revista Air Moldova. O să găsiți un mic articol de-al subsemnatului. Am vorbit acolo despre București. Și nu doar am vorbit, am și pozat. Iar ca poza să fie cu adevărat reușită am înfrumusețat-o cu femeile din viața mea. Maia și creața cu ochii verzi.
Am observat că e cumva la modă în România să critici Bucureștiul. Mă scuzați, dar eu am făcut o excepție de la această ”regulă”. Și asta pentru că, dragii mei, chiar îmi place capitala României. Este un oraș frumos, de care sunt îndrăgostit. În zece ani de când m-am mutat aici am văzut cât de mult s-a schimbat orașul. Și s-a schimbat în bine. Mult bine. Dar iată ce am scris despre București pentru revista Altitude a companiei Air Moldova. Continue reading…
Dacă v-ați săturat de munte, de mare, de saline, de Deltă, de aceleași lucruri ani la rând. Dacă sunteți în căutarea unor noi locuri de vizitat în România, să vă dau un pont. Vizitați cramele noaste mici și medii, unde veți gusta din vinuri, vă puteți plimba prin vii, discutați cu angajații, proprietarii. O desfătare și o aventură pe cinste. Garantat! Am avut marele noroc să fac acest lucru de curând. Experiența mea o citiți mai jos.
Să o luăm în ordine cronologică și să intrăm în vinăria care pune pe piață vinul Avincis. Un loc superb, pe un deal de unde se vede ca în palmă Oltul. În caz că aveți ocazia, timpul și banii, cred că v-ar încânta o vizită. Asta dacă vă pasionează clădirile vechi, renovate în stil neo-brâncovenesc, dacă vă place turismul vinului/turism oenologic. O călătorie la vinăria din localitatea Drăgășani, județul Vâlcea, este o încântare.
Puteți sta și peste noapte. Dar nu o să dormiți în conac, un conac boieresc în adevăratul sens al cuvântului, ca în romanele lui Liviu Rebreanu. Aveți spații de cazare, vreo 20 de locuri, într-un minihotel din imediata apropiere. Oricum, conacul este frumos și din afară. Liniștea de aici, calmul oamenilor – sunt și ele rupte dintr-un roman interbelic. Te impresionează locul de cum ajungi. Nu am aflat câți bani au investit proprietarii, dar ceea ce au făcut merită fiecare bănuț. Toată vinăria asta superbă a crescut în jurul conacului din poza de mai sus.
Încheiem acest ciclu de povești despre călătoria prin Moldova. A fost frumos, a fost plin de evenimente, dar a venit timpul să umplem portbagajul și să plecăm de Acasă… Acasă. O chestie comună în Moldova, sute de mii de moldoveni fac la fel. Îți dai seama după satele pustii, dar mai ales după aglomerția de la vamă. De la Chișinău până la vama Leușeni(md)/Albița(ro) faci o oră. La Leușeni treci rapid, iar la Albița lucrurile nu sunt deloc albe. Toată distracția cu trecerea de vama românească îți ia o oră și jumătate, chiar două ore.
Am luat din călătoria asta amintiri frumoase și mult praf. A fost secetă, drumurile erau adevărate plaje pline de țărână nisipoasă. De la atâta praf, indiferent de culoare, toate mașinile păreau gri. Sper să nu se aștearnă praful și pe amintirile mele.
Continue reading…
Ieși din Chișinău și peste tot te urmărește ideea că Moldova este părăsită. Veșnicia s-a născut la sat. Probabil, numai că timpul a și încremenit aici. Este dezolant să vezi că frumoasele sate din Moldova sunt… părăsite. Oamenii pleacă. Fantoma țării dispărute m-a bântuit mult în această călătorie a mea.
Până și magazinele alimentare sunt o fantomă a trecutului. Continue reading…
Rog cetățenii vegetarieni, cei care s-ar putea simți lezați de articolul de mai jos să nu-l citească. Este despre cum se taie porcul în Republica Moldova. Cum? Așa cum se tăia și pe vremea lui Ștefan cel Mare. Dar ca să nu avem alte discuții, așteptați următorul articol. 🙂
”Porcule, dacă eram porc, mă tăiai tu pe mine”, filozofa fratele bunicului meu, Dănilă. Da, așa îl chema pe fratele bunelului Ion, Dănilă, și nu era deloc prepeleac. Filozofia lui era simplă. Un porc în gogineață, hrănit la timp, îngrijit, înseamnă mâncare pe masă o iarnă întreagă. Recunosc, este greu să vezi tot procesul… tăierii. Fericiți sunt cei care merg în galantare după carne. Cu permisiunea voastră sar peste detaliile sacrificării fără asomare. Asomarea este un fel de adormire a animalului înainte de a fi sacrificat. În apărarea țăranilor trebuie să spun că își trimit copiii cât mai departe ca să nu vadă. Toată lumea revine în jurul porcului când începe pârlirea. Atunci este altceva. Totul devine o bucurie a vieții. Continue reading…
A fost o experiență neplăcută. Neplăcută și periculoasă. Eram în sudul Republicii Moldova. Într-un sat de pe malul Nistrului. Încă mă mai gândesc dacă este bine să-i dau numele. Eram după o zi mai grea. Muncă multă, mers mult cu mașina. Dar am uitat de toate când am auzit: ”arde râpa!”
Un incendiu de vegetație, care pornise, cel mai probabil, de la un foc lăsat nesupravegheat de un tâmpit, punea în pericol casele de la marginea satului. Era vânt și flăcările se răspândeau cu repeziciune. Pozele au fost făcute după intervenție. Continue reading…
