Inca o data despre cei … 150 de catei. (Iubesc sau nu animalele?)
Sunt 150, au locuit pana acum in niste tarcuri. Voluntarii nu au platit chiria, proprietarul terenului a dezafectat adapostul improvizat, iar ei sunt liberi-liberi. Atunci cand 150 de caini se trezesc liberi din senin se transforma intr-un pericol, atat pentru ei cat si pentru oameni. In plus oamenii sunt un pericol pentru acesti caini.
Am facut 2 stiri despre situatia acestor animale, iar iubitorii de animale mi-au sarit in cap. De ce? Pentru ca in reportaj am aratat ca maidanezii ataca oamenii, iar cand sunt hraniti se mananca intre ei… Sunt niste imagini horror. Vedeti una din stiri mai jos.
Dar sa revenim. Voi ma acuzati ca nu iubesc cateii?
Hai sa va zic ceva. Am avut atat de multi caini, incat nu cred sa fi avut multi din “iubitorii de animale”… Am tinut enorm la aceste suflete, iar cand au murit i-am ingropat ca pe niste oameni. De exemplu, cand a murit Bingo, un minunat exemplar ciobanesc german (exemplu in poza) am plans ca dupa un prieten drag, ca dupa o ruda. Era un animal pe cat de mare si fioros… pe atat de atent. Ii bagam mana in gura aia enorma, iar el o apuca cu gingasie fara sa-mi faca vreun rau.
Cand a murit Cernishca (Negrutza) iarasi am plans. Era un caine cum nu am mai vazut. Atat de desteapta si devotata, incat s-ar fi aruncat si asupra unui urs doar sa ma apere. Poate devotamentul i s-a format pentru ca am salvat-o atunci cand era mica de la moarte sigura. O vecina vroia s-o omoare.
Imi amintesc si despre Loba. Era un caine de un alb imaculat, care toata viata lui a fost o mica vedeta locala. Avea un caracter foarte straniu si puternic. Ar fi murit de foame, dar nu s-ar fi atins de puii sau gainile din curte… Dormea pe cuiburile de oua, dar nu a mancat vreodata macar un ou. In plus avea ochii negri-negri si extrem de destepti. Se uita la tine de ziceai ca in urmatoarea clipa va incepe sa vorbeasca.
Si voi ma invinuiti pe mine ca nu sunt iubitor de animale? Eu iubesc animalele oameni buni, dar nu iubesc sa ma laud cu asta. Si nu mai iubesc cand vad 150 de catei care sunt intr-o situatie ca la Jilava. Iar daca aveti grija de acei catei, pai aveti grija sa nu atace oamenii, sa nu se manance intre ei. Faceti odata ceva acolo…





