Moldova, ţara de vis… urât

Moldova, Chişinăul în particular, este un coşmar pentru mine. Ar fi cu adevărat greu să mă întorc înapoi, m-ar întrista. Sincer, îmi pare rău pentru toţi cei dragi, pentru prieteni sau rudele care au rămas în Moldova. Încă au rămas! De fapt, îmi pare rău pentru toată lumea care a ales să nu plece. Cred că ai nevoie de o doză mare de masochism, trebuie să-ţi placă durerea, suferinţa, umilinţa ca să trăieşti într-un astfel de loc, în special toamna şi iarna, când chinului de a locui în cea mai săracă ţară din Europa i se adaugă drumurile desfundate şi zloata. Este o mizerie în Moldovioara mea dragă de-ţi vine să-i plângi de milă. Străzile Chişinăului sunt murdare, murdare, murdare. Satele, când se dezgheaţă uliţele, sunt de nepătruns. Vorba lui Druţă: “un picior se afundă spre centrul pământului, iar pe altul încerci să-l scoţi la suprafaţă”. Druţă scria asta despre anii ’50. Ne-am întors oare la acele vremuri? Când revin acasă, mai ales în aceste perioade cu noroi măreț, mă felicit că am plecat.

Recent am avut “o escapadă” de un weekend la Chişinău. Am aterizat cu avionul, pardon, cu căruţa Air Moldova pe Aeroportul Internațional, pardon, pe Aerodromul Raional. Zeci de taximetrişti cu feţe buhăite aşteptau deja să sară pe mine, însă i-am fentat. Am vrut cu tot dinadinsul să ajung în oraş cu “rutiera”, cu această invenţie sută la sută moldovenească. Pentru necunoscători, “rutiera” se doreşte a fi cel mai rapid şi comod mijloc de transport din oraş. În realitate, “rutiera” este o fostă dubiţă, de regula Mercedes-Benz, recondiţionată în fugă. Adică s-au montat nişte scaune înghesuite, de eşti obligat să stai cu genunchii la gură şi s-au băgat bare de care oamenii să se ţină. Călătorii stau ca niște scrumbii transpirate fie vară, fie iarnă, iar şoferii, majoritatea lor nişte grobieni sadici, opresc la fiecare două secunde pentru a mai lua mușterii. Așadar, adio comoditate, adio rapiditate. Într-o “rutieră” ar încăpea teoretic 20 de oameni. Practic, intră şi 40, și 50. Oamenii stau claie grămadă, uneori peste şofer. Într-un astfel de transport în comun am ales să parcurg cei aproape 10 kilometri, care despart aerodromul jigărit de Chişinăul meu iubit aflat în suferinţă maximă.

Am analizat atent oamenii. Nu mă interesau hainele lor. Oricum moldovenii au o abilitate curioasă: reuşesc să se îmbrace dubios de elegant – de parcă au toţi bilet la Operă – mascând astfel sărăcia lucie din care provin. Aşa că urmăream feţele oamenilor. Priviri îngrijorate, sprâncene încruntate, buze crispate, per total, niciun zâmbet. Ba da, au zâmbit două cucoane. Una i-a făcut loc alteia în “rutieră”, dar şi-au vorbit ruseşte. În concluzie, în scurta călătorie de la aerodrom până în oraş doar două rusoaice au zâmbit, au fost vesele şi şi-au adresat cuvinte binevoitoare. În rest, şoferul, pasagerii, toţi cei cu care am intrat în contact au vorbit repezit, apăsat, de parcă le datorezi bani. Eu, fiind moldovean, ştiu că asta vine din dorinţa de a părea mai important în faţa străinului cu care conversezi.

Am coborât din “rutieră”. Oraşul m-a întâmpinat şi mai trist. Trotuarele sparte. Şosele zoioase, garnisite cu grămezi uriaşe de zăpadă pe margine. Totul făcea o impresie tristă, bacoviană. În special zăpada care se înegrise deja şi care se topea, alimentând zloata de sub picioarele oamenilor. Într-o clipă m-am umplut de noroi. Acum e clar de ce nu zâmbesc oamenii prin oraş. Eram chiar în centrul Chişinăului, aşa că m-am uitat curios spre primărie. Oare şi Dorin Chirtoacă locuieşte în oraşul acesta? Oare tânărul, deşteptul Dorin, pe care îl cunosc încă din vremurile când era un ONG-ist curajos mai este primarul Chişinăului? Am intrat în McDonald’s. Voiam să găsesc o priză să-mi încarc telefonul. Ca să-mi justific prezenţa am cerut un meniu. Am rămas mască: trebuia să dau pe cancerigenele acelea aproape 60 de lei. Adică pe un sendviş, nişte cartofi şi un pahar de cola. Un funcţionar simplu din primăria Chişinăului câştigă în jur de 2000 de lei. Asta înseamnă 30 de meniuri la McDonald’s… Acum mi-e clar de unde vin privirile îngrijorate.

Vă jur, nu banii sunt cei mai importanţi. Să presupunem că printr-o minune reuşeşti să fii bine plătit la Chişinău.  Oare eşti cu adevărat fericit? Eşti fericit când mergi cu copilul tău la spital şi trebuie să suporţi toate umilinţele unui sistem sanitar foarte bolnav? Eşti fericit când realizezi că nu găseşti grădiniţe, şcoli, licee civilizate pentru copilul tău deoarece sistemul de învăţământ din Moldova este repetent? Ești fericit când locuiești într-un bloc în care casa scării este plină de fecale și mizerie, însă nimeni nu se gândește să curețe pentru că nivelul lor de implicare civică se termină în pragul propriilor apartamente, iar de curăţenia în bloc trebuie să se ocupe primăria? Deci, dragi moldoveni, vă înţeleg de ce aveţi feţele triste. Şi eu aş fi în locul vostru. Un singur lucru nu-l înţeleg, de ce nu plecaţi dacă vă este greu în halul acesta?

Cum să NU pleci din Moldova!

O secundă de rătăcire, un glonț trimis aiurea, o mână tremurândă și dintr-odată moldovenii au explodat. De ce? Nu înţeleg. Cum de nu au văzut ei corupţia, prostia, lipsa de morală a politicienilor până acum. Sau dacă au văzut-o, de ce au tăcut? Păi am avut atâtea motive s-o facem, dar ne-am văzut de treburi, probleme… Suntem plini până în vârful degetelor de spirit latin. Din păcate, acest spirit ne face să ne aprindem rapid, ca un foc de paie. La fel de repede o să şi ardem. Să nu-mi spuneţi Vitalie Cojocari, dacă scandalul vânătorii de oameni nu o să se acopere de praf în maxim o săptămână.

Citeam pe fesebuci cum mulţi moldoveni se plâng de ţara în care trăiesc şi vor să plece. Nu o să redau epitetele cu care a fost etichetată Moldovioara. Cert este că dintr-odată pe mulţi i-a apucat cheful de ducă. De ce acum? Ce a umplut paharul nemulţumirilor? Omorul din Pădurea Domnească? Da, dar oameni au fost omorâţi şi pe 7 aprilie. De ce nu aţi plecat atunci? Încercarea muşamalizării unei anchete? Ohohoooo. Fraţilor, dar câte anchete muşamalizate există în ţară? V-aş plictisi dacă aş începe să le înşir. Jurnalismul tendenţios a pus capac la toate? Hopa, aici chiar nu vă înţeleg. Moldovenii sunt aşi în jurnalism tendenţios, l-au ridicat la nivel de artă. Până acum nu l-aţi văzut? Deci, de ce acum?

Răspunsul îl găsim, din nou, în acelaşi spirit latin. Acum vă faceţi valiza, supăraţi pe Moldovioară, înjurând ţara şi oamenii. Mâine, însă, veţi merge din nou la muncă, apoi vă veţi opri la un Andy’s şi veţi discuta iarăşi despre câte în lună şi în stele. Veţi uita de criza de plecare care v-a măcinat. Să vă spun, dragi prieteni, cum am părăsit eu ţara? Într-o bună zi, am mers la şeful meu şi i-am spus că plec. Peste câteva săptămâni mă ţineam de cuvânt: eram într-un autocar Chişinău-Bucureşti. În luna respectivă nimeni nu împuşcase pe nimeni. În luna în care am plecat eu, nimeni nu încerca să ne explice rostul unei diplome fără valoare. Sper să nu vă dezamăgesc, dar când am plecat nu mă gândeam la dezastrul numit Republica of-of-of Moldovioara. Mă gândeam la mine, la ce fac, la cât de corectă este decizia, cum o să-mi schimbe viaţa, cum rămâne cu femeia pe care o iubesc? Dragi moldoveni, care plecaţi doar cu vorba pe fesebuci, a pleca din ţară nu e ca şi cum ţi-ai schimba parfumul. Este ca şi cum… te-ai căsători. Viaţa ta şi a celor pe care îi iubeşti se schimbă radical.

Dragi, fesebucişti. Aruncaţi o privire în curtea moldovenilor simpli, care nu stau o jumătate de zi pe fesebuci, iar cealaltă jumătate într-o cafenea. Moldovenii simpli pleacă nu pentru că Zubco este un laş, nu pentru că Recean are o hârtie inutilă de la o universitate virtuală. Moldovenii simpli pleacă pentru că vor altă viaţă. Pentru că speră într-un viitor mai luminos decât cel de acasă. Ascultaţi de un om cu experienţă, dacă plecaţi cu frustrări în suflet, ţara adoptivă o să vi se pară un mare chin. Nu o să vă puteţi adapta. O să fiţi NEFERICIŢI! O să mă dau drept caz, poate învăţaţi ceva din experienţa mea. Când am plecat, îmi părea rău de decizia luată. Ştiam că este una corectă, dar îmi era dor de tot ce înseamnă Moldova. Am strâns însă din dinţi şi din fese şi am mers înainte. Eu nu luptam pentru mine, căci de eram singur pe lume, puteam să stau lejer în Moldova. Aveam tot ce-mi trebuia la Chişinău şi eram mulţumit. Însă eu voiam mai multe pentru familia mea, pentru copilul meu nenăscut pe atunci, pentru frumoasa mea soţie. Ei meritau şi merită mai multe. Să nu credeţi că dacă plecaţi din Moldova, dintr-odată va curge lapte şi miere. Greşit. Repet, dacă plecaţi nemulţumiţi, frustrarea nu rămâne acasă. O luaţi cu voi. În ceea ce mă priveşte, astăzi am chiar mai multe decât mi-aş fi putut închipui atunci când poposeam cu cele două valize în Bucureşti. Astăzi sunt fericit şi ştiu că aş putea reveni oricând în Moldovioara mea cu fruntea sus.

Acum alt caz. Când am ajuns în Bucureşti am cunoscut un tip supărat pe ţară, pe oraş. Tot timpul când ne vedeam îmi spunea cât de rău e în România, cât de nesuferiţi îi sunt concetăţenii, cât de multă nesmiţire există, ce corupţie mare este. “Eu nu o mai rabd, Vitalie, eu vreau să plec”, îmi spunea omul. Avea cu vreo 10 ani mai mult decât mine, era însurat. Aşa că voia să se care din ţară împreună cu soţia. A plecat. Într-o zi s-a hotărât totuşi, şi-a dat demisia, şi-a luat soţia şi s-a stabilit în cealaltă parte pământului, în Noua Zeelandă. Urma să lucreze pe un TIR, iar nevastă-sa, asistent medical de profesie, într-un spital. Nu a rezistat, nu s-a adaptat. S-a întors în acasă, dar fără nevastă. Era la fel de supărat. Acum avea două ţări pe care le înjura de mama focului: România şi Noua Zeelandă.

PS: Un banc pentru cei supăraţi pe ce se întâmplă în ţară şi care vor să plece. Hitler l-a luat pe ultimul evreu, i-a pus o hartă în faţă şi i-a zis: “Rămâi în viaţă. Alege orice ţară, orice continent, oamenii mei te vor duce imediat acolo.” Evreul a ridicat capul, l-a privit în ochi şi l-a întrebat trist: “nu vă supăraţi, altă planetă nu aveţi?

PPS: Pentru cei care mă dezaprobă că eu îmi critic des ţara. Fraţilor, dacă este cea mai săracă, şi mai coruptă ţară din Europa, vreţi să o mângâi pe creştet. Pilulele sunt amare. Asta este menirea lor, nici critica mea nu este plăcută. Când cineva este bolnav îi vine greu să aprecieze un tablou frumos. Boala are nevoie de un tratament dur. Ştiu, câteodată critic mai dur. Cu toate acestea, îmi iubesc ţara. Fiţi siguri, există şi dragoste de la distanţă. Moldovenii îl numesc DOR!

Contact cu Moldovioara

Nu vreau să-i supăr pe stimaţii mei concetăţeni moldoveni – în special pe cei stimabili. Nu scriu cele ce urmează pentru că “nu mă ajungi cu prăjina la nas”, pentru că sunt fandosit ori pentru că exagerez. Nu cred că înjosesc cumva Moldovioara mea dragă şi de care mi-e tare dor dacă spun că este… o margine a Europei, o fundătură sau, în cel mai bun caz, o regiune tare provincială. România – unde îmi târâi zilele în prezent – cu toate comunele, satele desfundate, ocolite de civilizaţie şi care furnizează zilnic material de calitate pentru jurnalele de la ora 5, este cu zeci de ani înaintea Moldovioarei. În ceea ce mă priveşte, după aproape 8 ani de când sunt în România, pretind că aici, în special în Bucureşti, te simţi mai confortabil, viaţa este mai uşoară şi chiar mai plăcută. Atenţie, compar România cu Moldova, Bucureşti cu Chişinău.

A fost o introducere lungă, dar necesară. A fost important să vă fac să-mi înţelegeţi punctul de pornire, sentimentele, trăirile când intru în… CONTACT CU MOLDOVIOARA MEA. În mare este un contact ciudat. Deşi ştiu foarte bine la ce să mă aştept, ştiu ce va urma, rămân totuşi suprins, iar de multe ori confuz.

De regulă, contactul meu cu Moldovioara este virtual. Sunt la zi cu ştirile politice, economice din ţărişoară, informându-mă de pe net. Tot de pe net, în special de pe Fesebuci şi de pe blogoree, am idee despre cum e mersul firesc al lucrurilor pe ACASĂ. Atunci când ţii legătura online, te pot surprinde, şoca, amuza, întrista tot felul de noutăţi. Un exemplu, citesc pe Fesebuci o ştire publicată de un amic virtual. Cică, utilajele de deszăpezire din raionul Rezina, 8 la număr, au rămas blocate în nămeţi. Eu sunt din raionul Rezina, dar nu contează asta. Râd de veste, pentru că e fix ca în bancul cu robotul care prindea hoţi şi care, când a fost dus în Moldovioara, a fost furat. Aşa şi acum, utilajele au deszăpezit, până au rămas întroienite. Dar ce erau, măturătoare automate de stradă? Triciclete cu pedale şi plug pentru curăţat zăpada? Dă-o’ncolo de treabă! Pe de altă parte, astăzi trebuia să vorbesc cu ai mei pe skype şi nu mai dau de ei. Cu siguranţă o fi rămas din nou fără curent şi sunt rupţi de lume. Gata, mi s-a tăiat râsul.

Se mai întâmplă să fac cunoştinţă cu moldoveni – basarabeni, cum ni se zice pe aici – stabiliţi în România de ceva vreme. Majoritatea sunt oameni educaţi, bine crescuţi. Uneori nici nu au accent di la Moldova. Aşa că, parcă nici nu aş vorbi cu un moldovean de-al meu. Într-un final realizez, contactul este atât de slab de parcă n-a avut loc. În schimb, zilele trecute am fost în contact total cu Moldovioara. A fost un fel de întâlnire de gradul zero cu o persoană care reprezintă Moldovioara reală, neaoşă. Am primit colet de acasă – se apropie Crăciunul – şi a trebuit să mă înfăţişez la ora stabilită în faţa gării Filaret. Evident, microbuzul, pardon, “rutiera” a întârziat aproape o oră. Ce mai contează o oră? Coletul merită efortul. În sfârşit, vine “rutiera”. Mai întâi coboară pasagerii, după care trecem cu toţii la împărţitul pungilor, sacoşelor, cutiilor din portbagaj.

“Cât mă costă?”, întrebă o doamnă elegant, civilizat. “Cu cât mai mult, cu atât mai bine”, fu răspunsul care se dorea inteligent şi haios. Câţiva nu au sesizat penibilul situaţiei şi au râs. S-au convins repede că îşi revarsară râsul în zadar. Şoferul “rutierei” răspundea invariabil, cu aceeaşi propoziţie fiecărui ins care îl întreba de tariful pentru bagaj. Am fost ultimul şi tot nu am scăpat de replica “ingenioasă”. Ca s-o scot la capăt mai repede i-am întins 20 de lei. Atât ştiam că se plătea cu ceva timp în urmă. Nu a fost nici mult, nici bine: “cum, numai 20? Dar ştii cât de grea este geanta. Am târâit-o până la Bucureşti.” Omul era chiar supărat pe mine şi nu se sfia să-mi arate că-l jignisem cu banii aceştia. Trăiam momentul ciudat şi confuz despre care vă vorbisem. Avusem intenţia să-i plătesc. L-am întrebat cât anume. Am intrat în jocul lui şi i-am zis cât plătisem până atunci. La final tot eu eram omul rău. “Hai, dă-mi 30 şi ajunge”, se întoarse la fel de supărat şoferul, dar vorbindu-mi de parcă mi-ar fi făcut o maaaaaaare favoare. Mă simţeam ca un cerşetor, care îşi primea darul. Mda, nu e convenabil, nici plăcut să te simţi în pielea unui cerşetor, mai ales când nu ai cerşit nimic.

Acum mă întreb, oare omul aştepta să negociez? Oare şoferul de “rutieră” avea un haz aparte pe care puţini îl pricep? Cert este că avusem un contact cu Moldovioara şi nu prea eram în apele mele. Şoferul de rutieră mă scosese ud leoarcă din acele ape cu ajutorul comportamentului său aflat la graniţă cu bădărănia. Nu toţi moldovenii sunt aşa, dar cunosc multe exemple. Ce vreau să subliniez? Din punctul meu de vedere, nu regiunea provincială îl face pe om provincial, uşor mitocan. Nu! Omul sfinţeşte locul. Aşa că, nu Moldovioara este de vină pentru cum suntem. Noi suntem de vină pentru cum e Moldovioara. Când zic noi, mă includ şi pe mine. În loc de POST SCRIPTUM. Un prieten, român născut în România, mi-a zis un banc: moldovenii care au fost răi pe lumea asta, se vor încarna pe lumea ailaltă tot în moldoveni. Concluzia finală: eu încă mai cred că şcoala, sistemul de învăţământ este singura soluţie pentru problemele Moldovioarei.

De ce sunt supăraţi moldovenii rămaşi pe cei plecaţi?

Moldovenii plecaţi sunt trădători. Ei au lăsat ţara, au părăsit locurile natale şi au fugit din calea greutăţilor acolo unde e mai bine şi, evident, mai uşor. Moldovenii plecaţi nu sunt moldoveni adevăraţi, din moment ce habar nu au cum este să trăieşti în Moldova. Cu siguranţă au uitat cum e. Moldovenii plecaţi nu fac nimic pentru ţară pentru că… ei nu plătesc impozite. Moldovenii plecaţi sunt duşi în lume după “bani lungi”. Oare nu le mai ajung sumele pe care le-au tot câştigat de-a lungul timpului?! Apropo, la banii pe care îi au îşi permit să plătească o taxă de drum şi de o sută de euro. Noi nu avem bani pentru noi taxe. Moldovenii plecaţi sunt de vină pentru scumpirile de acasă: ei trimit bani, iar familiile rămase în ţară cumpără de la alimente la apartamente ţinând preţurile sus. De fapt, moldovenii plecaţi sunt de vină pentru ce se întâmplă în ultima vreme acasă. Ei au vrut AIE la putere, iar acum suferă toţi. Moldovenii plecaţi nu ar trebui să aibă drept de vot pentru că ei nu au de unde să ştie cu ce probleme se confruntă cei rămaşi. Moldovenii plecaţi sunt înfumuraţi: dau lectii de comportament şi civilizaţie compatrioţilor rămaşi.

De câte ori aţi auzit astfel de păreri despre moldovenii plecaţi? În ceea ce mă priveşte, mă lovesc de asta din ce în ce mai des. Recent, pe “feisbuc”, cineva încerca să-mi demonstreze că dragostea de Patrie înseamnă şi taxe noi, plătite fără “câr” şi fără “mâr”. Ciudată optică. Eu credeam că mai întâi benefieciezi de un serviciu şi apoi sari cu banul. Adică, mai întâi drumuri bune, iar după asta – vinieta. Cel puţin asta se întâmplă într-o ţară civilizată. Să vă redau exact ce mi s-a reproşat: “cetăţenilor din ţară nu le trebuie “ajutor absolut gratuit” în a evita taxele de către cetăţenii din afară care, iubesc ţara pe blog, iar la plătit drumurile mă lasă numai pe mine. şi nu umbla cu replica că mă freacă statul, asta este altă întrebare. când ţărişoara trebuie iubită şi cu portofelul, gata, îi scandal?” Deci, potrivit celui care mă arată cu “dejtul”, iubeşte mai mult patria cel care cotizează din greu. Dacă este să măsurăm dragostea faţă de ţară în banii pe care moldovenii îi varsă în buget, atunci balanţa înclină muuuuuult în favoarea celor plecaţi. În plus, băi, oameni buni, moldovenii care vin în ţară plătesc taxa de drum, aceasta este inclusă în preţul benzinei şi motorinei. Să lăsăm însă inepţiile unora şi să ne întrebăm serios, de unde şi de ce apar astfel de păreri despre moldovenii plecaţi? De ce sunt supăraţi moldovenii rămaşi pe cei plecaţi? Habar nu am.

Sincer, am văzut atâtea acuzaţii în adresa moldovenilor plecaţi… De parcă ar fi un trend! Invers este mai slăbuţ, chiar spre deloc: dacă cineva dintre cei plecaţi se pune pe criticat, apoi critică ţara, situaţia economică, corupţia. Nu am auzit ca moldovenii stabiliţi în Bucureşti, Roma, Paris, Milano, Madrid, Moscova să zică: cei care au rămas în ţară sunt trădători, înfumuraţi, nu le place să muncească. Ar mai fi ceva: cum numeşti pe cineva care muşcă mâna care îl hrăneşte?

Eu sunt anti-vinietă! Tu?

Mă omoară lipsa de reacţie a moldovenilor. Guvernanţii îi taxează, suprataxează, super-taxează şi mega-taxează, dar ei tac. Tac, înjură în gând, plătesc şi merg mai departe. Ştiţi ce înseamnă această atitudine? O lipsă crasă de civilizaţie. Un om modern are posibilitatea să-şi spună şi impună punctul de vedere chiar dacă se află în Mongolia, mai ales când drepturile sale îi sunt terfelite într-un hal fără de hal. De ce tac moldovenii expaţi? Din cauza mentalităţii de sclavi. Am zis-o! Dragii mei, vă propun să răbufniţi. Nu staţi cu capetele plecate, gata să fiţi duşi la abator. Rupeţi tăcerea!

Să stabilim un lucru: vinieta aplicată celor care trimit bani acasă şi susţin economia Moldovioarei este o batjocură. Doi, aceasta este o problemă care ne va afecta pe toţi cei plecaţi. Nu mi se pare normal să o înghiţim. Apropo, credeţi cumva că moldovenii cu maşini neînmatriculate, care circulă cu ele prin Moldova vor plăti ceva??? Se vor duce frumuşel şi îşi vor înregistra maşinile în Transnistria, căci pentru maşinile înmatriculate la Tiraspol ori Râbniţa nu există taxă! Uite-aşa.

Ce propun? Să daţi click pe acest link: http://www.gov.md/feedbacktxt.php?l=ro&idc=439, o să vă ducă direct pe pagina web a Guvernului, mai exact acolo unde puteţi scrie în adresa primului ministru, domnul nostru Vlad Filat, cel care este responsabil de această mizerie. Umpleţi adresa domniei sale de nemulţumirile voastre. Nu contează ce scrieţi acolo, scrieţi! Nu tăceţi! Nu staţi cu capetele plecate şi portofelele deschise. Mâine o să inventeze alte taxe. Mâine o să plătiţi mai mult dacă veţi dori să reveniţi acasă. Trezirea! Pentru cei “hiperactivişti” am pescuit de pe net chiar şi o adresă de mail: vladimir.filat@gov.md . Nu garantez că este reală, dar totuşi, încercaţi. Eu i-am trimis deja câteva mailuţuri. Daţi acest text şi mai departe, ca să punem presiune pe ei. Aveţi mai sus de comentariile la acest articol trei iconiţe, una pentru facebook, una pentru twitter şi una prin care puteţi trimite textul pe mail persoanelor pe care vreţi să le cooptaţi în mişcarea anti-vinietă. Eu sunt anti-vinietă. Dar tu?

PS: Celor care nu fac nimic, pentru că, zic ei, oricum nu se schimbă nimic, le spun următorul lucru: aveţi dreptate, când nu faci nimic, chiar nu se întâmplă absolut nimic.

Marşul Unirii a împărţit Bucureştiul în moldofobi şi… patrioţi

Am fost şi eu la mitingul, manifestaţia, protestul, marşul Unirii. Cei care mă cunosc m-au văzut cu microfonul în mână. Apropo, veneam chiar dacă nu eram la muncă. Înainte de a vă prezenta reportajul pe care l-am făcut cu această ocazie am câteva observaţii. Unu, Bucureştiul este plin de basarabeni. Totuşi, la marş au fost doar 2 mii de oameni. Culmea, majoritatea veniţi de la Chişinău. Cred că cei din Bucureşti nu au venit nu pentru că sunt împotriva Unirii, pur şi simplu moldoveanul nu este construit să fie implicat, să trăiască un pic şi pentru alţii. Dacă se zvonea că se împart plăcinte gratuite doar pentru basarabeni, se adunau cel puţin 10 mii în piaţa Victoriei. Doi, dragi moldoveni, vreţi Unire, bine, dar cei cu care vreţi să vă uniţi vă vor? Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Adevărul crud este că printre români sunt foarte mulţi moldofobi. Staţi să apară comentariile la ştirile publicate pe site-urile din România ca să vă convingeţi. Mai jos reportajul despre marşul de astăzi.

“Cerem unirea Basarabiei cu Romania, cetatenie romana si subventii pentru produsele fabricate in Republica Moldova”. Aproape 2.000 de romani si moldoveni au venit cu aceste solicitari, dupa un mars al Unirii, desfasurat duminica in Bucuresti. De pe margine, curiosii s-au impartit in doua tabere: cei care ii sustin si cei care nu vor sa auda de ideile lor.

Marsul a inceput duminica dupa-amiaza, in piata Victoriei, cu muzica populara, dar si cu indemnuri strigate ca pe stadion. Galeria echipei Dinamo a fost si ea la manifestatie. Imbracati in culorile tricolorului, manifestantii au inceput marsul Unirii cantand imnul Romaniei. Insotiti de jandarmi, au traversat Calea Victoriei si s-au oprit o singura data la cererea politistilor, cand un taximetrist a intrat intr-un transformator electric.

De pe margine, bucurestenii s-au impartit in doua tabere. cei optimiti si cei care se opun Unirii. Dupa ce au mers prin Bucuresti mai bine de 4 km, participantii la manifestatie s-au oprit in parcul Operei, foarte aproape de consulatul Moldovei. Actiunea a decurs fara incidente, spre deosebire de marsurile similare din Chisinau, Cahul, Balti, cand in manifestanti s-a aruncat cu pietre si oua.

Organizatorii nu se lasa intimidati si sustin ca vor continua marsurile Unirii. Manifestantii isi doresc acordarea cetateniei romane tuturor moldovenilor. Deschiderea pietei muncii din Romania pentru ei, dar si subventionarea taxelor suplimentare pentru produsele fabricate in Moldova.

(SURSA: stirileprotv.ro)

VIDEO:

Plecaţii vs rămaşii: ura dintre moldoveni care nu trebuie să existe

Fraţilor, am învins! Ca să-l citez pe Dinescu. Guvernul borfaş a făcut pasul logic înapoi şi şi-a retras din Parlament legea genocid cu privire la vinieta de 65 de euro pe lună. Taxa a fost suţinută la scenă deschisă de domnul Filat pe care, cu această ocazie, îl numeam duşman al moldovenilor plecaţi din ţară, inclusiv al meu. Ei bine, după retragerea legii, domnia sa s-a transformat dintr-un duşman într-un… potenţial duşman. Nu a renunţat la ideea de a introduce vinieta într-o altă formă.

Mai grav mi se pare altceva (m-am convins de asta în timpul scandalului provocat de vinietă): mulţi dintre moldoveni nu au pic de compasiune pentru greutăţile celorlalţi. De pildă, articolul de mai jos, în care dădeam cu taxa genocidală a premierului de pământ, a stârnit multă ură. A fost atât de ciudat să văd că ura nu s-a îndreptat spre politicienii care ne-au băgat pe gât vinieta, ci împotriva… moldovenilor plecaţi. Să plătească, au ţipat mulţi cu spume la gură. Să plătească toţi cei care nu trăiesc în Moldova, care nu ştiu cum este să trăieşti, să fii impozitat aici, bla, bla, bla. De parcă cei plecaţi nu au locuit niciodată în Moldova, iar acolo unde muncesc nu au impozite. În fine, legea “să moară capra vecinului” ar trebui aplicată până la ultima literă, ţipau chiar şi pe blogul meu aceşti moldoveni supăraţi pe confraţii lor plecaţi. Nu ştiu să analizez asemenea explozii de ură, las în grija psihiatrilor, pentru că, după părerea mea, nu poţi să urăşti atât de mult pe cineva care îţi face numai şi numai bine fără să fii un pic sărit de pe fix. Nişte cifre ne-ar lămuri exact cât de tare trebuie să-i urască moldovenii de acasă pe cei plecaţi. Iată-le:

În 2011, cei plecaţi au trimis acasă 1,1 miliarde euro, adică o treime din PIB-ul Moldovei. Cifra este mare, uriaşă, gigantică dacă te gândeşti că e aproape cât bugetul Moldovei. Ce înseamnă asta? Că Moldova nu are economie, ci are doar consum. Ce înseamnă asta? Că moldovenii rămaşi în ţară cheltuiesc banii trimişi în magazine, baruri, cafenele, cinematografe, “rutiere”, stomatologi, mall, “evrorimont” adică în special în zona serviciilor. La ce duce asta? Firmele din domeniile înşirate de mine nu doar prosperă, ci mai plătesc şi impozite, aşa că o mare parte din banii cheltuiţi în Moldova ajunge şi în acel buget de stat din care se dau pensii, salarii, alocaţii ş.a. Care este concluzia? Dacă de mâine s-ar închide robinetul remitenţelor, Moldova intră în faliment. Punem lacăt şi plecăm cu toţii! Deci, mai încet cu ura…

Apropo de ura dintre moldovenii plecaţi şi moldovenii rămaşi. Citeam articolul unui blogger apropiat PLDM-ului, în special domnului Filat, iar câteva rânduri m-au pus pe gânduri. Spune bloggerul de curte, citez: “Moldova e plină de oameni debili. De nerozi și aiuriți. Moldova e țara pe care conaționalii plecați nu au cum să o definească. Nu au cu ce se mândri. Eu cred că Moldova trebuie să se mândrească cu faptul că cei care pleacă peste hotare o fac de nimic. De ce nu?“. Să ştiţi un lucru, de regulă, oamenii care se gudură pe lângă cineva şi sunt acceptaţi ca guduratori oficiali nu prea au păreri personale, practic, le împrumută de la cei cărora le lustruiesc pantofii. Ce vreau să zic, nu este exclus ca şi domnul Filat să aibă aceleaşi păreri. Păcat, pentru că moldovenii plecaţi sunt mândri, foarte mândri de ţara lor, dar sunt dezamăgiţi de starea în care a ajuns.

Pe moldovenii plecaţi îi doare situaţia în care se află Moldovioara lor, iar această durere este dublată, triplată, înzecită de dor. Dorul de ţară, de familie, de cozonacii de acasă, de pâinea coaptă de mama, de sărbătorile de iarnă, de omătul din curte, de vişinele dulci din grădină, chiar şi de vecinul beţiv care îţi spune bancuri deocheate. Când te apucă un dor de Moldovioara ta orice mic detaliu care are legătură cu ACASĂ îţi poate umple ochii de lacrimi. Nu cunosc moldovean plecat care să spună că cei rămaşi sunt debili, nerozi şi aiuriţi. În ceea ce mă priveşte aş spune asta numai despre majoritatea politicienilor, nicidecum despre moldovenii mei dragi. Până la urmă, omul sfinţeşte locul, iar moldovenii rămaşi pot face din Moldovioară o adevărată “gură de rai”. Se ştie, nicăieri nu e mai bine ca acasă, aşa că plecaţii s-au jertfit ca rămaşii să supravieţuiască în ţara lor. Eu le mulţumesc moldovenilor de bun simţ care au rămas acasă şi încearcă să facă Moldovioara mai bună. Celor puşi pe ură le transmit că şi-au identificat greşit duşmanii. Nu moldovenii plecaţi sunt de vină că ţărişoara este cea mai săracă, coruptă şi slab dezvoltată din Europa.

ps: Evoluţiile care se fac şi pe care chipurile cei plecaţi refuză să le vadă sunt mici, micuţe, insignifiante, un fel de furtună într-un pahar cu apă. Mai e de muncă, mai e nevoie de multe alte miliarde de trimis acasă. Haideţi să nu ne certăm, ci să facem din Moldovioară o ţară cu adevărat dezvoltată.

Scandalul “Universitatea Slavonă” şi handicapul moldovenilor

Cine a văzut “răspunsul” directorului aşa zisei Universităţi Slavone din Moldova la întrebarea: “De ce nu ştiţi să vorbiţi româna?” şi nu a fost trecut un fior de nemulţumire, ură chiar? Eu nu am simţit nici una, nici alta. Dragi concetăţeni moldoveni, eu m-am simţit umilit. M-am simţit cârpă de şters pe jos, un sclav scuipat şi pus să ling pantofii stăpânilor. Am simţit încă o dată biciul secular muscal şuierând în aer şi lovindu-mă dureros peste obraz. Pentru că acel director nu l-a lovit pe Oleg Brega. Acel individ, după care plânge puşcăria, a dat în toţi vorbitorii de limbă română din Moldova, fie că îi spun moldovenească sau nu.

Suntem inconştienţi şi orbi dacă nu realizăm că este plină Moldova de Babenci scoşi din sărite de o întrebare banală. Ei se consideră stăpâni aici, se cred “un fel de rasă superioară”, iar moldovenii inferiori ar face bine să nu pună întrebări. Credeţi că nefericitul director al FSD (Fabricii Slavone de Diplome) l-a tratat în halul acela pe Oleg doar pentru că acesta îl filma? Greşit. Vă invit să urmăriţi cu atenţie tonul, cuvintele adresate poliţiştilor care au venit să aplaneze conflictul. Oamenii legii erau vorbitori de limbă română/moldovenească, deci sclavi, deci trebuiau să i se supună fără crâcnire. Faptul că au avut tupeul să nu-i dea buletinul lui Oleg Brega l-a scos şi mai tare din sărite. Nu s-a luat la bătaie cu poliţiştii, este adevărat, dar le-a indicat să meargă la nuş’ce sediu. Practic nu a recunoscut autoritatea reprezentanţilor statului. Deosebit de grav, domnilor.

Este al naibii de complicat să-i ceri unui rus din Moldova să-ţi vorbească limba. Orice încercare de acest fel este aspru sancţionată. Ruşii trebuie respectaţi, doar suntem o naţiune polietnică, deci au drepturi. Dar despre obligaţii nu vorbeşte nimeni? Nu. De ce? Pentru că dacă le ceri ruşilor să înveţe româna eşti “un porc fascist”. Culmea, majoritatea moldovenilor sunt de acord cu asta. Sunt dispuşi să “găvărească” stâlcit în rusă, să se facă de râs în faţa celor care o vorbesc nativ, deci bine, dar nu vor pune piciorul în prag. Am observat un paradox ciudat! Le-am vorbit atât de mult rusa încât şi în limba noastră, româna, păsărim cu topică rusească, cu expresii ruseşti. Vorbim o limbă română foarte urâtă, schilodită. Noi, dar mai ales ruşii, ne dăm seama de aceasta. Aşa că muscalii, conştienţi că ne jenăm de handicapul nostru verbal, ne consideră PROŞTI!

Un fel de psihologie inversă: ruşii ne forţează să nu vorbim o limbă română frumoasă, corectă, fără paraziţi pentru că altfel am fi “fascişti”, iar după ce reuşesc asta, ne consideră inferiori, proşti – doar noi nu ştim bine nici limba noastră, nici a lor. Culmea culmilor, mulţi moldoveni se simt atât de inferiori să vorbească româneşte/moldoveneşte încât preferă rusa. Cred că aşa par mai inteligenţi, nu ca “moldoboii”. Cel mai bine se observă lucrul acesta la nunţi. Vorbeşte un moldovean: “grăieşti stâlşit, cu greşăli, poticninduse”. Vorbeşte un rus, iar toţi moldovenii sunt în extaz: “şi ghini şî curat o grăit, aşa di frumos, ai văzut şi diştept îi Vladimir Ghenadievici?!” (va continua)