Am fost la Orheiul Vechi. Poze și Vlogul de luni

Spre marea mea rușine, deși m-am născut și am crescut la vreo 30 de kilometri de acest loc incredibil de frumos, nu călcasem niciodată p’aci.

Orheiul Vechi, este un sit de pe malul râului Răut, un afluent al Nistrului, un loc încărcat de istorie, dar și un loc cu o arhitectură naturală fenomenală.

Continue reading…

Primul concert la pian al Nataliei(Video)

Între el și Natalia a fost dragoste la prima vedere. El a plăcut-o din prima. Ea l-a îndrăgit de la prima notă. Natalia s-a lipit de pian și s-a îndrăgostit de acest instrument așa cum nu am mai văzut până acum.

Încă nu știe să citească un cuvânt foarte bine, îi este greu să ducă o propoziție până la capăt, dar atunci când se așează în fața unui pian, notele de pe portativ capătă sens. Pentru mine e chineză, pentru ea e ceva melodios și ușor de interpretat. A reușit să învețe să citească note înainte să poată citi cuvinte. Iar aci nu poate fi vorba decât de pasiune. Îi place să cânte la pian! Mult.

Are deja micuțul, foarte micul ei repertoriu. Iar la serbarea de sfârșit de grădi a fost prima dată când a cântat cu public: colegii ei de grădi, care nu au mai auzit-o cântând până acum, dar și bunici/părinți/rude.

Continue reading…

Am fost la expoziția ”Eroi în pijama”(Vlog de 1 iunie pe COJOCARI.RO)

Îi știți pe eroii în Pijama? Nuuuu? Cum, aveți copii și habar nu aveți cine sunt Catboy, Owelette, Gekko? Repede, puneți mâna și informați-vă. Sunt micii eroi care salvează orașul și lumea de la tot felul de pericole.

Printre nenumăratele desene la care se uită, Natalia urmărește și aventurile celor 3.

Este un desen frumos, cuminte, cu o idee care îmi place. În fiecare copil este un erou care va salva lumea. Așa că atunci când Natalia a fost invitată să vadă expoziția de Eroi în Pijama, mi-am dat seama că o să-i placă.

Continue reading…

Până la ce vârstă este ok să te ții de mână?

Treceam pe lângă o școală. Mergeam după ei, tată și fiică, și mă amuzam de situație. Fetița, să fi avut peste zece ani, îl ținea de mânuță pe tatăl ei. Nimic neobișnuit până aici. Doar că de după colț a apărut un stol de fetițe. Se vede treabă că se cunoșteau. Ele i-au salutat, iar fetița i-a aruncat cât colo mâna tătâne-su.

Chipurile, vedeți, mă, fetelor, sunt fată mare. Nu am nevoie de mâna lu’ ăsta bătrânu'(ta-su avea cel mult 40 de ani) ca să merg pe stradă. Omul nu a reacționat în niciun fel. Cred că era obișnuit cu treaba asta. Așa că mergea relaxat. Continue reading…

Prâslea cel Voinic

Când a intrat în viața mea, aveam vreo 13 ani. Eram deja 3 frați, eu fiind cel mai mare, iar Andrei(Andrușca pentru familie) venea să ne arate că vorba aia românească, unde-s trei încape și al patrulea, e perfect adevărată.

Era mic, micuț. L-am ținut în brațe, l-am ajutat să se ridice. Am văzut primii lui pași. Am trecut cu bucurie și amuzament peste tot felul de prostii făcute de Prâslea. Era bondoc, micuț, grăsun și tot timpul foarte optimist. Un copil minunat. Continue reading…

Ce-ar fi… dacă m-aș muta la munte? Vlogul de luni

Născut în câmpie, nu am avut, cât am fost copil, posibilitatea de a trăi experiența unei plimbări pe munte. Așa a fost să fie. Parte din cauza sărăciei, parte pentru că m-am născut peste Prut. 🙂 Până pe la 20 de ani nu am știut decât din povești ce-i muntele. Sper să recuperez acu, la maturitate. Iar șansa face ca România să aibă niște munți frumoși de-ți pică maxilarul.

Acum câteva luni am fost la munte cu familia. Nu mă puteam sătura de natură. Io, un om născut la țară, dar care și-a trăit mai mult de jumătate din viață la oraș. E ceva fascinant, iar aici am fost pe aceeași linie de undă cu Natalia. Am făcut și un vlog. Chiar mai multe. Azi public prima parte.

Stop introducerea. Hai să vă povestesc. Așadar, era o dimineață minunată de munte. Aerul rece și tare îți umplea plămânii cu viață. Părea și greu, și ușor să respiri în același timp. Cred că eram pe la cota 1000. Continue reading…

Copiilor le plac poveștile de groază (Vlog cu Nati, inventatoarea de povești horror)

De când mă consider adult, poveștile copiilor mă sperie. Când eram copil, însă, nu aveam nicio frică să ascult și să citesc cum burta lupului era spintecată. Nici gând să mă sperii că un copil era mâncat de Baba Cloanța. Faptul că Făt Frumos își taie din picior ca să hrănească pe cineva era la fel de firesc precum somnul de prânz.

Nu-mi explic resorturile psihologice ale adulților, dar se pare că suntem mai sensibili la tot felul de căsăpiri, omoruri și nenorociri, chit că e o poveste. Când se întâmplă să-i citesc Nataliei câte o astfel de poveste, îi modific conținutul de groază. De multe ori o fac pentru mine. Cât să țâșnească sângele din zmeu ca din Fontana di Trevi? Este un tablou puțin pitoresc. Dar Nati nu are nicio problemă. Ba mai mult, sesizând schimbarea, că am dres povestea pe parcurs, mă corectează. ”Tati, aici ursul nu trebuie să o lovească pe vulpe, iar ea, șmecheră, să se prefacă liniștită și că nu o doare?”, îmi spune Natalia ușor deranjată că atentez la bunătatea de poveste horror. Continue reading…

Discriminarea și rasismul se educă…

M-am convins de asta. Copiii ajung rasiști datorită nouă, adulților. Nasol este că dacă încerci să fii tolerant acasă, cu copilul tău, societatea o să-l expună la tot felul de chestii. De exemplu…

Aud vorbind doi copii. Se certau.

– Ești ț..gan. Să știi, nu mă mai joc cu tine.
– Ba nu sunt ț..gan.

Merg mai departe și mă fac că nu bag în seamă discuția.

– Tati, ce înseamnă ț..gan?

Natalia a auzit-o și este curioasă. Înainte de a veni cu o explicație, am vrut să aflu ce știe și ce crede ea.

– Nati, dar tu ce știi despre asta? Ca să știu de unde să încep, am întrebat-o io.
– Ți..gan, este atunci când fumezi, îmi spune ea.
– Deci toți cei care fumează sunt ți..gani, plusez io.
– Nu, doar unii, care aruncă țigările pe jos. Continue reading…