Antrenament de tenis(vlog)

În acest vlog(îl vedeți la finalul postării) Natalia are 7 ani și ne spune că face tenis de la 5. Să o credem. 🙂 Doar că prima lecție de tenis a fost la o vârstă și mai mică. Cred că la 3 ani.

La început nu a vrut să facă tenis, așa că a continuat cu baletul. După asta s-a răzgândit și a vrut sportul cu racheta.

Iată că acum se antrenează cu ANAtrenoarea(așa îi spunem noi antrenoarei Ana) și vă rugăm să-i țineți pumnii pentru că săptămâna viitoare are primul ei turneu. 🙂

Hai, Natalia! 🎾🏆

 

Mesajul lui Smiley pentru Natalia!

Ca mulți alți copii din România, Natalia este fana lui Smiley. Natalia are 7 ani, dar îmi spuneau prieteni și colegi cu copii mai mici, de 3-4 ani, care abia au învățat să vorbească, că micuții lor cântă piesele lui Smiley. E mult spus… cântă. Îngână în limba lor ”vals, vals, vals”.

Este un adevărat fenomen de masă în rândul copiilor.

Dacă îi spun unui părinte de copil mic(până în liceu) de Smiley, prima reacție este: vai, dar copilul meu să vezi ce-i știe piesele.

Dacă nu mă credeți, verificați și voi. I-am zis lui Smiley despre asta și i-a plăcut ideea. Dar nu cred că sunt primul care îl anunță. 🙂  Continue reading…

Prima învățătoare

După ce s-a îmbrăcat frumos, frumos, frumos, Nati a fost pregătită pentru prima zi de școală, pentru clasa I. Dresuri albe, o rochiță bleumarin, pantofi noi și atitudine corectă. Și cum era așa de drăguță, frumoasă, scoasă din cutie, am purces!

Doar că în momentul în care coboram frumos pe scări, la ieșirea din bloc… Nati – buuuuf. S-a lungit cât este de mică/mare. A căzut, iar dresurile au devenit istorie. Noroc că aveam altele. De rezervă. 🙂

Așă că ne-am reechipat. Se’ntâmplă.

Dar textul de aci nu este despre dresuri, îmbrăcăminte. Este despre faptul că Natalia are o doamnă minunată. Știți voi, Doamna profesoară. Cea cu care stă uneori mai mult decât cu mine. Continue reading…

7 ani de Natalia

Măsuram holurile maternității cu multă atenție. Cercetam cu înfrigurare gresia și știam fiecare culoare, pată, crăpătură. Eram ca un leu într-o cușcă și abia așteptam să mă întâlnesc cu cea care urma să-mi definească viața. Despre Natalia, fetița mea este vorba.

Din cauza nerăbdării și a curiozității, cred că intrasem într-un fel de transă. Când s-a strigat prima dată: ”tatăl Nataliei Cojocari”, nu am băgat de seamă. Am tresărit la a doua strigare. Angajata maternității, cu ceva ascuns în niște pânze, o luase deja pe scări în sus.

”Eeeeu, eu sunt”, am țipat, trezindu-i din transele lor pe alți viitor tați. Am sărit câte patru scări, am ajuns lângă asistentă și gâfâind nu i-am zis nimic. Femeia a înțeles cine sunt și mi-a prezentat-o. M-am uitat la Natalia, la fetița mea. Am văzut mogâldeața asta cu ochi de o șchioapă din poza de mai sus. Poza este la câteva zile distanță, că nu cred că am fost suficient de lucid să scot pe loc telefonul.

Apoi au urmat 7 ani. 7 ani fericiți. 7 ani în care Natalia m-a tot purtat prin paradisul ei. Este frumoasă, este deșteaptă, este puternică, este talentată, cântă la pian, mă mângâie când mă doare capul după muncă, joacă tenis cu talent ieșit din comun, a făcut balet, mă face să râd, datorită ei mă bucur cu adevărat de viață și sunt cu adevărat fericit.

După ce am făcut cunoștință cu Natalia, a urmat ceea ce vedeți în pozele de mai jos. Și o să urmeze atâtea și atâtea poze. Pentru că Natalia este minunată, Maia este mama ei frumoasă, iar eu sunt pur și simplu norocos.

Aci este în gura unui beci moldovenesc, cu verișoara sa, Alina.

 

Aci este fericită, la Disneyland, îmbrățișându-l pe Mickey, personaj de care îi plăcea mult atunci.

Continue reading…

Șocant! Ce a putut să facă un copil pe plajă…

Eram pe plajă. Plaja din fotografie. Stăteam leneș și trăgeam dintr-o bere rece. Briza bării făcea suportabilă căldura. Familiile se jucau drăguț. Copiii se distrau cu tabletele, telefoanele mobile. Totul în jur era frumos. Eram în vacanță și nimic nu mă putea scoate din zona mea de confort.

Atunci l-am văzut. Era un copil care a intrat pe plajă, printre șezlonguri. Am fost atât de șocat, încât am scăpat berea din mână(mint, nu am scăpat-o, dar eram aproape).

Copilul care intrase pe frumoasa plajă a Mării Negre nu avea în mână un telefon, o tabletă. Nu avea niciun fel de aparat, dispozitiv electronic. Ținea în mână ceva ce părea că vine din secolul trecut și întunecat. M-am concentrat mai bine să îmi amintesc despre ce este vorba. Știam sigur. Când eram copil obișnuiam să mânuiesc și eu zeci de astfel de obiecte ciudate. Continue reading…

Primul an de școală și Doamna!

Spre deosebire de începutul anului școlar, plin de activități festiviste, cu trilioane de poze și cu multă emoție, sfârșitul anului școlar a trecut scurt, sec și… cu o singură poză. (Nu e asta de mai sus, pe asta am făcut-o într-o vacanță în Viena, cu Castelul Schonbrunn în spate)

Poza de final de an am primit-o pe whatsapp. Era făcută la perete, într-un colț de clasă. Din instantaneu, îmi zâmbea fericită Natalia și, aș îndrăzni să spun, extrem de fericită Doamna ei învățătoare. Este foarte frumos să muncești cu copiii. Nu oricine ar putea. Doar că frumusețea asta este extrem de energofagă. 🙂

Am primit poza, am analizat-o o secundă și am aruncat cât colo telefonul. Eram grăbit și foarte ocupat. Mai târziu m-a lovit revelația. Bre, tată fără minte, fetița ta a terminat anul de școală. Primul an de școală din viața ei.

Am căutat poza. Am studiat-o cu mai multă atenție. Am văzut un copil plin de energie, toată cu plus, care îmbrățișa o femeie veselă, cu ochii albaștri, pe care nu puteai să nu o îndrăgești… Continue reading…

Natalia și pianul. Scurtă poveste despre această relație și despre primul concurs din viața ei!

Pianul a început cu un… “de ce să nu învețe copilul ceva muzică?” A trecut prin etapa, una comunicată de doamna de pian, “are auz muzical foarte bine dezvoltat.” A ajuns la etapa ”dacă tot cântă și îi place, hai să meargă și la un concurs, să vedem ce iese!”

Asta pe scurt. Pentru că există o poveste mai lungă. Una în care, într-o zi, Nati a auzit un pian de după o ușă. Era micuță, avea vreo 4-5 ani. A vrut să încerce instrumentul. Iar când copilul îți cere așa ceva, nu aștepți să repete.

Așa a cunoscut-o pe Anca, profa de pian a Nataliei. A început să ia lecții o dată pe săptămână. A învățat să citească notele înainte să citească literele. Au urmat cântecele ușoare, acum a trecut la ceva mai dificil. Continue reading…

Propaganda războiului printre copii

Să explic un pic contextul în care a fost făcută poza.

A fost făcută pe 9 mai. O zi considerată sacră în fosta Uniune Sovietică. Potrivit oficialităților sovietice, dar și a celor din zilele noastre(vorbesc de fostul spațiu al URSS), pe 9 mai a fost învinsă Germania Fascistă.

Se sărbătorește cu mult fast, cu paradă militară, cu veselie. Nu prea vezi sau vezi rar lacrimi în ochi sau tristețe. A fost cel mai mare carnagiu pe care omenirea și l-a putut provoca, un eveniment oribil, dar care este celebrat cu foarte multă bucurie. Este mai mult sărbătoarea victoriei și mai puțin sărbătoarea comemorării. Continue reading…