”Educatoarea” îi răspunde unui părinte care a întrebat dacă îi este scos copilul afară: ”nu-mi faci mie programul”

Această istorie a ajuns de curând la mine. O femeie mi-a povestit o chestie uluitoare. S-a dus să-și ia copilul de la grădiniță. O grădiniță de stat din București pe care o considera bună până acum. Când a intrat în grupă, toți copiii se uitau la desene, iar ele, educatoarele, sporovăiau într-un colț. Pentru că aerul era îmbâcsit, greu de respirat, a îndrăznit să o întrebe pe una din ”educatoare” dacă au fost scoși copiii afară. Afară era soare, la locul de joacă – umbră plăcută, iar copiii merită să respire aer curat.

Răspunsul a fost uluitor și a lăsat-o fără replică pe mamă: ”nu-mi faci mie programul. Eu nu vin la tine la muncă să-ți spun ce să faci, nici tu să nu vii să-mi spui ce să fac eu!” Continue reading…

Nu mai zbierați la copii!

Băi, voi, părinți care strigați la copiii voștri, ce vreți să obțineți prin urletele voastre? Să vă lăudați în stânga și în dreapta că aveți niște copii care ascultă la comenzi? Ori poate credeți că ei devin ascultători din cauza urletelor voastre?

Nici vorbă. Copiii devin mai nervoși și mai neascultători. Nu o spun eu, întrebați orice specialist sau pe alții care se pricep la copii. În fine, să vă povestesc un caz.

Eram în parc și mergeam în spatele unei familii. Tată și băiețel. Copilul, deh, a început să alerge. Era în parc, unde nu are voie să alerge, pe asta am stabilit-o deja aici. Ohoho, și când a început să urle așa-numitul tată la copil… Am tresărit. Și eu, dar și Creața mea cu Ochii Verzi, care era cu mine. Mare lucru că nu-l înjura. Băiețelul s-a întors spre noi, iar Natalia l-a recunoscut. S-a dus glonț la el să-l îmbrățișeze. Nu-l știam, nici pe copil, nici pe așa-numitul tătic. Am lăsat-o pe Natalia să-i vorbească. Se pare că se cunoșteau. Apoi l-a luat de mână și au venit la mine. Continue reading…

Când prea multă grijă față de copil strică… independența acestuia!

poză simbol. sursa

– Vrei să fim prietene?, o întrebă Natalia pe fetița care se afla pe scaunul din fața noastră. Pentru cei care nu știu cum vorbesc copiii, întrebarea ține locul de ”hai să facem cunoștință”. Doar că ei nu sunt atât de protocolari. Pentru ei orice cunoștință poate fi un eventual prieten. Eram la un spectacol de balet și, până să înceapă, Creața mea cu Ochii Verzi a vrut să-și găsească un copil cu care să schimbe câteva cuvinte. Alegerea a căzut pe fetița din fața noastră.

Fetița, un pic mai mare, s-a uitat mirată la Natalia. Nu a scos niciun cuvânt și s-a întors către mama ei. A vrut să deschidă gura, să-i spună ceva Nataliei, dar i-a luat-o maică-sa pe dinainte:
– Nu poate fi prietenă! Este mai mare ca tine, i-a zis Nataliei spre marea mea uimire. Eu asistam la discuția lor, fără să intervin.
– Eu am 4 ani și 10 luni, încearcă să explice Natalia. Sunt mare, întărește ea argumentul.
– Păi, vezi, ea are 6 ani, este și mai mare.
– Și ce dacă?, continuă Natalia, dar a blocat discuția. Continue reading…

Despre cum m-a făcut knockout emoțional

Uneori copiii pot fi atât de profunzi, că te bagă din două cuvinte într-un șoc emoțional. Creața cu Ochii Verzi m-a rugat aseară, în loc să-i inventez o poveste, așa cum facem de obicei, să-i povestesc cum a intrat în viața noastră.

 

Și i-am zis. Despre cum am așteptat pe holul maternității. Despre cum m-au strigat de vreo două ori să vin, iar eu înlemnisem acolo și nu puteam să mă mișc. Despre cum am sărit ca ars când mi-am dat seama că asistenta pleacă și nu o văd pe ea, pe Creața cu Ochii Verzi. Despre cum am văzut-o prima dată și am rămas impresionat de ochii și de delicatețea ei.

I-a plăcut povestea. Mi-am dat seama pentru că mi-a cerut mai multe detalii. Când am terminat de istorisit, m-a lovit. În mijlocul inimii a dat. Oftez și acum.  Continue reading…

Ne-am distrat la ”Cars 3”

Surprinzător de bun Cars 3. M-am dus cam cu inima îndoită împreună cu Creața cu Ochii Verzi. Vă dați seama, mergeam la un film despre mașini cu o fetiță. Credeam că nu rezistăm mai mult de 10 minute. Ei bine, am rezistat până la final. Natalia voia să vadă și titlurile de sfârșit, atât de tare i-a plăcut.

Surpriza cea mare este că acest Cars 3, tradus simplu în română, Mașini 3, este într-un fel pentru fetițe. Nu vă stric cheful de a vedea filmul, dar trebuie să vă spun că și fetițele pot fi piloți de curse, nu doar băieții. De ce? Vedeți desenul. Continue reading…

Copiii sedentarismului

Dorinel, ai grijă, mamă, dacă nu poți, nu te chinui, îi strigă femeia unui zdrahon de Dorinel. Un puști de vreo 10-14 ani și vreo 60 de kile.

Dorinel și copiii de seama lui făceau ceva întreceri între ei în parc. Alergare, sărituri. Chestii de-ale copiilor. Nu era singurul copil, să zicem, cam dolofan. Așa că m-a uimit să văd că mama sau bunica îl sfătuiește pe Dorinel să evite mișcarea.

Copilul nu părea să aibă o problemă fizică vizibilă. Acum nu știu dacă suferea de vreo boală. Acest lucru nu este exclus. Problema este că tot mai des văd astfel de situații. Părinți, bunici care își feresc copiii de efort. Și nu cred că e bine. Nu e bine mai ales pentru copii. Continue reading…

Ce legătură este între umilirea fetei de la Ploiești și haterii de pe Facebook?

După finala de la Roland Garros am citit o grămadă de înjurături în adresa Simonei Halep. Românii negri la suflet au intrat pe diferite pagini de Facebook ca să o înjure pe campioana noastră. De ce? De răi ce sunt. E plină România de răutate gratuită. Ceea ce occidentalii numesc hate speach, iar noi am românizat: hateri.

Acest hate speach se manifestă la orice ocazie. Nu contează dacă este un eveniment de bine sau de rău. Să aibă ei unde înjura. Haterii caută o cale, o platformă să-și exprime răutatea, ura, nemulțumirea. Și o găsesc mai ales pe Facebook. Mai ales la evenimentele importante.

Alt caz. Urmăream pe Facebook discursurile de la Casa Albă ale celor doi președinți. Klaus Iohannis și Donald Trump. Abia au deschis gura, că au și început să curgă înjurăturile. Ce era la gura oamenilor este de nedescris. Am dezactivat comentariile. Nu mă puteam concentra. Prea erau agresivi și răi. O răutate gratuită și deplasată. Continue reading…

Tu știi ce mai face adolescentul tău?

În fiecare noapte, pe la ora 12.00 – 01.00, mă trezesc și închid geamul. De undeva, de lângă bloc, se aud hăhăituri de fete și băieți. Hăhăituri destul de puternice, că altfel nu m-aș trezi din somn. Din când în când mai răzbate câte un chiot sau niște sticle sparte. Semn că au terminat berea. Mda. A venit vara, iar după 15 iunie va fi și mai crunt. Se vor aduna tot mai mulți. Mult mai mulți.

Sunt puști, puștoaice care stau seară de seară, noapte de noapte printre blocuri și pierd timpul. Timp care se întinde undeva între 24.00 și 03.00 dimineața. Îmi vine greu să-mi închipui cam ce fac niște puști atâta amar de vreme, bând, hăhăind, urlând… Nu sunt o ”babă comunistă”, dar chiar nu înțeleg. Știu că adolescenților le place treaba asta. Se adună și ”socializează” în răzvrătirea lor pubertară. Totuși, seară de seară? Noapte de noapte? Chiar nu au nimic mai bun de făcut cu viața lor în timpul zilei? Nu fac un sport? Nu își ajută părinții? Nu învață un instrument muzical? Ceva care să le prindă bine în viață. Ceva care să-i obosească pe timpul zilei să nu mai urle noapte de noapte spre disperarea unora ca mine? Continue reading…