Unde se termină ce vrea părintele și unde începe ce vrea copilul?


Eram la balet cu Natalia mea cu ochii verzi. O ajutam să se echipeze pentru curs. În acel moment a intrat un tată cu o fetiță. I-am urat succes Nataliei și ne-am despărțit. Fetița intrată în vestiar era vădit supărată. ”Tati, ți-am zis, nu vreau la balet”, continua ea cel mai probabil un refren pe care îl cânta de acasă. Tatăl fetiței s-a uitat cumva jenat la mine. S-a întors către fetița lui și i-a zis ușor panicat, dar fără răutate: ”am vorbit deja despre asta, hai, îmbracă-te!” Continue reading…

Doi copii au murit, noi ne certăm…

Cei care practică alpinismul spun, cu foarte puține excepții, că un copil nu are ce căuta pe munte să facă alpinism de performanță la vârstă fragedă. Mai sus aveți o părere care pare să fie bine argumentată.

Înțeleg de aici, dar și de la alți ghizi, că pericolul este infinit mai mare pe munte decât, să zicem, pe terenul de fotbal. Muntele nu ar avea cartonașe roșii… Asta spun experții și e bine ca ei să vorbească!

Dacă specialiștii, alpiniștii, ghizii vin cu argumente, spun lucrurilor pe nume și nu se erijează în procurori. ”Păreriștii” aduc acuzații, argumente subțiri, în schimb, sunt niște procurori mai răi ca la DNA. Este obositoare atitudinea asta, pe bune. Atâta virulență și ceartă pe niște lucruri la care nu te pricepi. Ok, crezi că părintele acela trebuie să stea în închisoare. Dar de ce să-l ataci pe unul care nu este de acord cu tine. În regulă, consideri că fără efort și dăruire la limita pericolului de moarte nu există performanță, dar de ce să-i faci albie de porci pe cei care nu îți împărtășesc viziunea? E ok să ne expunem pe marginea subiectului, dar nițică decență ar fi binevenită. Continue reading…

O bipedă…

Tocmai ce terminasem de negociat cu fetița mea, Natalia, că nu putem porni mașina fără ca ea să stea legată în centură, că pe lângă mine a trecut o… bipedă. Nu știu cum să o numesc altfel. Ființă sigur nu era, eventual o piatră. Mamă în niciun caz nu putea fi numită. Deci, o bipedă, punct.

M-a șocat nu atât tonul cu care i-a vorbit fetiței sale, cât ceea ce-i spunea. Frântura de monolog care a ajuns la urechile mele m-a făcut să tresar. Bipeda era supărată pe fetița sa, care ca mulți alți copii se opunea plecării acasă din parc. Așa că bipeda a asaltat-o psihologic într-un hal fără de hal. Continue reading…

Cum rezolvam problemele de tip bullying pe vremea noastră?

sursa foto

Bullyingul nu este o chestie nouă. Hărțuirea, intimidarea, terorizarea existau în școli încă de pe vremea noastră. O fi fost și pe vremea părinților noștri. Doar că nu știam pe atunci că e un fenomen social. Habar nu aveam că trebuie să ne ducem la psiholog. Nu se făceau campanii în masă pentru conștientizarea problemei. Îmi amintesc că noi aveam alte ace de cojoacele bullyingului. Mai jos, voi povesti o experiență personală în ”lupta” cu acest fenomen.

Pe vremea când eram elev în școală, iar apoi la liceu, nu cred că m-ar fi înțeles părinții dacă le-aș fi zis: ”tată, știi, astăzi am fost victima unui atac de tip bullying”. Tata s-ar fi uitat uimit la mine și m-ar fi felicitat: ”bravo, fă bule în continuare”. Spume, nu bule. Continue reading…

Cum îi forțăm pe copii să joace Balena Albastră?

Ionică, un elev ca alte sute de mii de elevi din România, habar nu avea de nicio balenă. De fapt, învățase la biologie și geografie. Că ar fi un mamifer. Cel mai mare de pe glob. Și că trăiește în apele oceanelor. Atât. De ”jocul” tâmpit a auzit din presă, de la profesori și apoi de la părinți.

Pe Ionică nu-l prea interesează ce se scrie în ziare, ce se spune la televizor. Nu că nu ar fi un băiat deștept și curios. Pur și simplu informațiile de acolo nu-l privesc. Sunt chestii de adulți: politică, economie, probleme globale. Pe când adolescența lui se învârte în jurul altor tipuri de știri: i-a ieșit un nou coș; Elena i-a zâmbit lui Răzvan; părinții nu-l înțeleg și îl forțează să învețe prea mult; a ratat o petrecere pentru că nu l-au lăsat ai săi și iar o să fie considerat pămpălău de toți colegii, inclusiv de Elena… Continue reading…

”Balena albastră” este în capetele noastre

sursa foto: bbcccnn.com.ua

Am citit mult despre așa numitul joc ”Balena Albastră”. Pentru că știu rusa, am avut acces și la articole din țara în care a pornit ”jocul”. Părerea mea în acest moment este următoarea: da, a existat un pericol. Au existat copii care au jucat, care s-au speriat, care au alertat autoritățile. Dar până acum nu am fost convins că a existat cel puțin un copil mort din cauza acestui ”joc”. Cifrele sunt amețitoare. Unele publicații rusești au scris că au murit 130 de copii în Rusia.

Deocamdată nu există nicio condamnare. A fost arestat ”creatorul” jocului. Ori s-a vorbit de mulți așa-numiți ”curatori”, care le dau copiilor celebrele sarcini. Ultima fiind de suicid. Unde sunt? Unde sunt toți cei care ar fi ”determinat suicidul” atâtor persoane?  Continue reading…

Democrația povestită celor mici


Dragii mei copilași. Astăzi vreau să vă spun o poveste. Va fi despre democrație. Un cuvânt care nu este chiar așa de complicat. A fost odată, foarte demult, o țară. Și se numea țara aia – Grecia Antică. De ce antică? Pentru că grecii de atunci nu mai există astăzi. Au dispărut. În schimb, ne-au lăsat o uriașă moștenire: DEMOCRAȚIA!. Nu este numele unui dinozaur și nici vreo prințesă din desene. În limba lor, a grecilor antici, înseamnă puterea poporului. Poporul sunteți și voi, poporul sunt părinții voștri, educatoarea sau doamna care vine să vă ridice pătuțul când vreți să faceți nani la grădi. Continue reading…