Copiii sedentarismului

Dorinel, ai grijă, mamă, dacă nu poți, nu te chinui, îi strigă femeia unui zdrahon de Dorinel. Un puști de vreo 10-14 ani și vreo 60 de kile.

Dorinel și copiii de seama lui făceau ceva întreceri între ei în parc. Alergare, sărituri. Chestii de-ale copiilor. Nu era singurul copil, să zicem, cam dolofan. Așa că m-a uimit să văd că mama sau bunica îl sfătuiește pe Dorinel să evite mișcarea.

Copilul nu părea să aibă o problemă fizică vizibilă. Acum nu știu dacă suferea de vreo boală. Acest lucru nu este exclus. Problema este că tot mai des văd astfel de situații. Părinți, bunici care își feresc copiii de efort. Și nu cred că e bine. Nu e bine mai ales pentru copii. Continue reading…

Ce legătură este între umilirea fetei de la Ploiești și haterii de pe Facebook?

După finala de la Roland Garros am citit o grămadă de înjurături în adresa Simonei Halep. Românii negri la suflet au intrat pe diferite pagini de Facebook ca să o înjure pe campioana noastră. De ce? De răi ce sunt. E plină România de răutate gratuită. Ceea ce occidentalii numesc hate speach, iar noi am românizat: hateri.

Acest hate speach se manifestă la orice ocazie. Nu contează dacă este un eveniment de bine sau de rău. Să aibă ei unde înjura. Haterii caută o cale, o platformă să-și exprime răutatea, ura, nemulțumirea. Și o găsesc mai ales pe Facebook. Mai ales la evenimentele importante.

Alt caz. Urmăream pe Facebook discursurile de la Casa Albă ale celor doi președinți. Klaus Iohannis și Donald Trump. Abia au deschis gura, că au și început să curgă înjurăturile. Ce era la gura oamenilor este de nedescris. Am dezactivat comentariile. Nu mă puteam concentra. Prea erau agresivi și răi. O răutate gratuită și deplasată. Continue reading…

Tu știi ce mai face adolescentul tău?

În fiecare noapte, pe la ora 12.00 – 01.00, mă trezesc și închid geamul. De undeva, de lângă bloc, se aud hăhăituri de fete și băieți. Hăhăituri destul de puternice, că altfel nu m-aș trezi din somn. Din când în când mai răzbate câte un chiot sau niște sticle sparte. Semn că au terminat berea. Mda. A venit vara, iar după 15 iunie va fi și mai crunt. Se vor aduna tot mai mulți. Mult mai mulți.

Sunt puști, puștoaice care stau seară de seară, noapte de noapte printre blocuri și pierd timpul. Timp care se întinde undeva între 24.00 și 03.00 dimineața. Îmi vine greu să-mi închipui cam ce fac niște puști atâta amar de vreme, bând, hăhăind, urlând… Nu sunt o ”babă comunistă”, dar chiar nu înțeleg. Știu că adolescenților le place treaba asta. Se adună și ”socializează” în răzvrătirea lor pubertară. Totuși, seară de seară? Noapte de noapte? Chiar nu au nimic mai bun de făcut cu viața lor în timpul zilei? Nu fac un sport? Nu își ajută părinții? Nu învață un instrument muzical? Ceva care să le prindă bine în viață. Ceva care să-i obosească pe timpul zilei să nu mai urle noapte de noapte spre disperarea unora ca mine? Continue reading…

Psihologia jocului Tata-Copil. Un eveniment misto despre acest subiect

Nu stiu cum sunt alti parinti, dar mie imi place sa cred ca sunt un tata… modern. Daca e asa sau ba, doar Natalia, Creata cu Ochii Verzi, o sa ne spuna peste ani. Pana atunci, ma intereseaza mult evenimentele acestea.

De pilda, evenimentul Modern Dad’s Challenges, aflat la editia doi. Pe 7 iunie, 18.30, la Centrul Seeds for Happiness.

Ce zice comunicatul evenimentului?

”Vom discuta alaturi de invitatii nostri despre “Psihologia jocului tata-copil”. Moderatorul evenimentului, Andrei Cismaru, Blogger& tatic, va dezvolta aceasta tema alaturi de: Adriana Mitu, Parenting Trainer, Ioana Saidel, Asistent educator Montessori grupa de varsta 0-3 ani, Leon Magdan, Profesorul de Joaca Itsy Bitsy si un specialist in psihologia copilului.” Continue reading…

Lăsați copiii să alerge, să se cațere, să transpire, nu sunt păpuși cu telecomandă

Nu o să-i înțeleg niciodată pe părinții, bunicii care merg cu copiii în parc, la locul de joacă și încep: ”nu alerga, că o să cazi”, ”nu alerga, că o să transpiri”, ”nu te cățăra, că o să te lovești”! Și multe sute astfel de nu-uri. La ce ai mai ieșit în parc? Vrei să ții copilul în cutie? Păi, cel mai bine este să te duci la un magazin, să-l priponești de scaunul de la Starbucks și să fii fericit că ai un bibelou, ci nu un copil.

L-ai îmbrăcat în cea mai scumpă și mai nouă haină? Ghinionul tău. Nu mergi la nuntă, ai ieșit în parc. Tu ai uitat cum e cu faza asta, dar dacă ești copil vrei să alergi, să te cațeri, să te prinzi cu alți copii. Să te tăvălești pe jos. Asta vrei.

Ca un copil crescut la țară sunt siderat la gândul că stai între patru pereți, iar când ieși în parc trebuie să te pui pe o băncuță și să te uiți la alții cum aleargă, cum se zbenguie și fac cele mai spectaculoase și interesante trăsnăi. Continue reading…

O idee pentru ziua Copilului: AFI LAND din mall AFI Cotroceni


Tu ce faci de ziua copilului? Știu că vrei să fie specială pentru tine, pentru familie, dar mai ales pentru copil/copii. Iată o idee unde să petreci frumos, distractiv, să nu stai în soare și, desigur, gratuit. Unul din cele mai mari malluri din România, mall AFI Cotroceni, s-a dat peste cap și a organizat un tărâm al copiilor pe care l-a numit sugestiv: AFI Land. Continue reading…

Iuliana Beregoi va cânta în duet cu Creața cu Ochii Verzi! (VIDEO)

Ați auzit-o vreodată pe Iuliana Beregoi cântând? Este dumnezeiască. Cred că mai toată lumea știe cine este Iuliana Beregoi, o vloggeriță în timpul liber, dar, cel mai important, o artistă în toată regula. Iuliana, o fetiță de numai 12 ani, a îngenuncheat Rusia… cântând în română. Iuliana, o dulceață de copiliță, are o voce puternică, matură. Pe lângă asta este toată un zâmbet. Are talent, are carismă și promite să fie o adevărată revelație. De fapt, este deja! Continue reading…

România – statul… la coadă după pașaport. Sau ce se întâmplă când după o oră ai ajuns la ghișeu și funcționarul îți spune să vii mâine! (video)

Să-ți faci pașaport în luna mai, în București, este un adevărat coșmar. Cozile sunt mari. Dar de ce zic mari? Sunt gigantice. Sfatul meu, pregătiți-vă vara sanie și iarna pașaport. Altfel o să stați în rând până o să amețiți. În martie, în aprilie, mai treacă, meargă. Scăpați ușor. În mai, însă, începe nebunia. Toți românii realizează că peste o lună zboară undeva și au nevoie de pașaport. Este vorba în special de părinții cu copii! Continue reading…