Prima excursie de una singură a Nataliei

Am lăsat-o singurică în prima sa excursie. Pe Natalia, pe micuța mea balerină. A plecat cu grădinița la munte. Trec peste cele 8-9 ore de chin și suflet răvășit. Ce să vă zic? Trebuie să fii părinte ca să-ți fie dor și frică în același timp…

Așadar, a plecat dimineață. Dacă în timpul săptămânii trebuie să fiu foarte convingător ca să o trezesc dimineața. În dimineața excursiei a fost suficient să deschid ochii și… m-a simțit. 🙂 A sărit din pat, a mâncat totul, fără prea multe discuții și-a spălat dinții, s-a îmbrăcat. Toate astea înaintea mea. Nu voia să întârzie la autocar. Mi-a și zis cu importanță când coboram scările: ”tati, știi că nu vom merge cu microbuzul, cu autocarul. Autocarul este mai mare.” Continue reading…

Jocul preferat: ”Ba eu te iubesc mai mult…”

Zilele acestea am stat cu Natali mult, mult, foarte mult. Atât de mult că mi s-a părut că vacanța de Paști a trecut ca o secundă. Sincer, mi-ar fi plăcut să mai stau în liberele astea. Să mai stau cu Natalia. Copiii noștri cresc prea repede. În cazul ei, nu-mi vine să cred cât de repede se lungește, cât de rapid i se ascute mintea și limba. Cu puțin timp în urmă abia gângurea primele cuvinte, iar acum filosofăm despre orice.

Presupun că orice părinte are jocul sau jocurile specifice fiecărei familii. Ce ne jucăm noi? Când io vin acasă obosit, cu privirea rătăcită în căutare disperată de o canapea pe care să mă prăbușesc… Natalia are idei.

Jocul: ”dă-te jos de pe mine”. Tre să stau în patru labe, se urcă pe spatele meu și trebuie să execut mișcări de măgăruș nărăvaș ca s-o dau jos din spate. Râde zgomotos cu râsul ei molipsitor și îmi alungă oboseala. Continue reading…

Vlogul de luni de pe COJOCARI.RO: ”La tati, la muncă”

Astăzi, înțeleg, a început săptămâna altfel în școli. Știți voi, copiii merg prin diferite locuri mai mult sau mai puțin interesante, în fabrici, în uzine(care-o mai fi), la muzee, la întreprinderi, la televiziuni. La locul meu de muncă, acolo unde 8 ore pe zi fac reportajele mele, este un du-te vino amețitor.

Cu această ocazie, am zis să vă arăt în vlogul de luni cum am fost cu Natalia, la un moment dat, la PRO TV. Am intrat mai întâi în redacție la știri, dar aici mai fusese de câteva ori și tot ce a vrut, să stea la calculator ca să se uite la desene. Așa că am decis să o rup din fața calculatorului. Desene are și acasă.

Cu ce poți atrage un copil? Sincer, habar nu am. Așa că i-am amintit de cum a fost ea la televizor în emisiuni în direct și am invitat-o să vadă mai bine cum se pregătește o emisiune.

Continue reading…

Am păcătuit, în copilărie mă duceam mâncat la împărtășanie! :)

Poza asta a făcut valuri în bula mea de pe Facebook. Nu bag mâna în foc să fie reală, nu știu de la care grădiniță e. Știu doar că mii de părinți au sărit arși să comenteze.

Cei mai mulți erau consternați. Cum? De ce să nu mănânce copilul meu dimineața? Alții se arătau nemulțumiți de împărtășania obligatorie pentru că, au presupus ei, părinții nu ar fi fost informați că vine preotul. Foarte puțini susțineau ”regulamentul” bisericii.

Io sunt mult mai lax la treburile astea. Adică, sunt ortodox de rit vechi, dar unul cu o atitudine extrem și extrem de lejeră. Merg la biserică din Paște în Paște, cred în Bărbos și în fiul lui(nu mă judecați prea aspru, dar ăsta sunt), iar părintele din mine nu și-ar ține niciodată copilul flămând pentru împărtășanie. Niciodată! Doamne, dacă îmi citești blogul, iartă-mă pentru asta. (Mă rog, și pentru altele!) Continue reading…

Vlogul de luni de pe COJOCARI.RO: ”la înghețată și apoi la film”

Momentele noastre sunt unice. Momentele fetiță-tătic. Vlogul de luni de astăzi este despre cum am fost la înghețată și la film.

Era o zi frumoasă, caldă, plăcută. Una din zilele de care Nati ar trebui să-și amintească. Eu eram liber. Ea avea tot timpul din lume. Ne-am luat de mânuță și am decis că astăzi vom mânca înghețată.

Am lăsat-o pe Natalia să aleagă. Ca orice copil, desigur, a ales cea mai colorată, cea mai plină de bomboane și de jeleuri înghețate din câte există… Nu știm câte E-uri avea, știm doar că ne-am distrat și mi-am înghețat creierii pentru că am mâncat-o prea repede. Continue reading…

Am fost cu Nati la ”Vorbește lumea”, în direct, la PRO TV

Colegii de la ”Vorbește Lumea” au vrut să afle mai multe despre mine. De unde vin? Cum am scăpat de accent? Ce fac în vlogul meu? Cum mă descurc cu două leoaice în casă? Adică, dacă io-s dresorul sau jucăria de pluș pe care o iubesc, dar o și smotocesc de fiecare dată când Leoaicele Maia și Natalia au chef de joacă… Iar eu i-am crezut. Naivul. De fapt, sunt convins, colegii mei au vrut să o cunoască pe micuța Natali. Fetița mea cu ochii verzi și cu multe talente, unele surprinzătoare chiar și pentru mine.

Așadar, dis-de-dimineață, înainte de filmări. Ne-am pregătit frumos. Nati și-a pus rochița preferată, dresurile albe, balerinii care să o ajute la piruete, în caz că i se solicită. Am coborât la mașină. Ploua. Eu mă grăbesc la CojoCar, Nati rămâne în ploaie și îmi zice cu cea mai serioasă mutrișoară din câte poate inventa: ”Tati, lasă-mă să stau în ploaie, doar sunt o floare și nu vreau să mă usuc!”

Am bufnit în râs.

Într-un final am ajuns în studio. Natalia s-a salutat respectuos cu colegele mele, a dat o tură pe la machiaj, pe la garderobă. Apoi a început să urmărească atentă ecranul pe care se dădeau imagini din platou. Din când în când mă tot întreba: ”noi când vorbim, noi când mergem acolo?” Continue reading…

”Sunt o curajoasă!” Vlogul de luni de pe COJOCARI.RO: La vaccin

Trebuie să ai curaj să faci asta. Desigur, mami și tati sunt lângă tine. Te bazezi pe ei, dar tot trebuie să ai curaj. Mai ales că ajungi într-un loc complet necunoscut. Totul este alb. Sunt mulți oameni străini, iar printre ei este străinul cel mai străin: doctorul.

Să mergi la vaccin poate fi simplu pentru voi, adulții. Cei care ați mai fost și știți cum e. Pentru noi, copiii de 4-5-6 ani, reprezintă o aventură cu multe frici. Că tot pomeneam de doctor. Fiece copil care a fost la spital știe: oricât de bun, drăguț și plin de glume este omul în halat alb, până la urmă tot îți face ceva dureros, neplăcut, ciudat.

Iar autoritatea lui te și sperie cumva. Îi observi pe mami și pe tati cum îi vorbesc respectuos. Tu, copilul, ești singurul care sare, dă din picioare, îl lovește, plânge… Știu, sunt copil, am voie. Dar nu-i plăcut. Ce copil vrea să plângă și să facă din astea? Eu, nu! Continue reading…