Ce spui când te uiți în oglindă? Că ești gras/grasă, că nu arăți bine, că nu ești frumos/frumoasă? Poate că nu e cazul să o faci așa de des când pe lângă tine se învârte cel mic. De ce? Orice psiholog o să-ți spună: încrederea de sine se mai și moștenește. Am observat meteahna asta la mulți părinți. Chiar și la mine. Dar lupt cu asta. Jur.

Este plăcut să te plângi. Al naibii de plăcut. Știu de beneficiile curative ale deplângerii proprii vieți. Că e greu. Că șefii nu te înțeleg. Munca este obositoare. Tinerețea se duce. Viața se scurge pe lângă tine. Când îți verși nemulțumirea, procesul te eliberează de nasolia care te roade înăuntru. Parcă ai spus tot ce aveai pe inimă și e mai ușor. Poate! Dar ce e mult strică. Și nu ar risca un echilibru. Cum am zis, mai ales când pe lângă tine se învârte copilul. De ce? Pentru că atunci când va crește nu-și va asuma greșelile. Le va pune în cârca altora. El? Nu, el nu va fi de vină. Alții sunt de vină pentru viața sa dificilă. O să vi se pară ciudat, dar și asumarea greșelilor are efect liniștitor. Răsufli o dată, de două ori și… mergi mai departe. În plus, ai învățat din greșeli. Vai, ce experiență. Fără preț.  Continue reading…

I-ați văzut pe cei de la Telekom cu reclama asta la televizor… Trecând peste interesul comercial al unei companii, observ că e targetată cum trebuie. Pentru că, da, este mișto să fii tată. O știu pe pielea mea. Am avut și am un tată care m-a inspirat mult. Când eram copil, îl credeam semizeu, nemuritor. Până când mi-am dat seama că firele albe de păr vin la pachet cu durerea de spate, cu ridurile de pe frunte și cu bătrânețea. Acum îl cred doar semizeu. De ce? Pentru că am un tată ca o stâncă, un personaj rupt din filmele de la Hollywood: sare în foc după noi, se bate cu o mie de bandiți, ne apără de orice. Cât am fost mic, nu mi-a luat nimeni mingea de fotbal, niciun zdrahon de băiat. Eram ”al lui Iacob”. Și, credeți-mă, zdrahonii din Republica Moldova nu se tem chiar de oricine. Continue reading…

Cifrele sunt uluitoare. Anul trecut aveam doar 7 copii bolnavi de rujeolă. Anul acesta sunt… 700. De o sută de ori mai multe cazuri. Și cum rujeola nu pricepe statistică, trei bebeluși au… devenit îngerași. Sunt trei tragedii care puteau fi evitate. Din păcate, nu a fost inventat un vaccin împotriva prostiei omenești. Iresponsabilitatea părinților, dublată pe alocuri de stângăciile autorităților, a devenit criminală. Dacă exista un vaccin împotriva prostiei și era administrat la timp unor oameni iresponsabili, astăzi, cei trei bebeluși erau în viață.

Am citit comunicatul ministerului Sănătății. Sincer să vă zic, demult nu am văzut ceva care să descrie o situație mai absurdă. Un comunicat demn de romanele lui Kafka. Iată ce zice:

Cele trei cazuri de deces au survenit la copii sub varsta de 1 an, adica sub varsta la care se efectueaza vaccinarea impotriva rujeolei (vaccinul ROR). Acesti copii au murit inutil si fara sens. Intr-o comunitate cu acoperire optima a vaccinarii, toti copii sub 1 an sunt protejati de asa numitul efect de protectie de grup.

Continue reading…

sursa: imbd.com

Homeschooling-ul a împărțit România în două. Cei care susțin că este o idee bună și cei care cred că e proastă rău. Dezbaterea are loc românește. Cu injurii, cu blesteme. Parcă am fi la Obor, printre vânzătorii de țigări de contrabandă. Să mă ierte vânzătorii de la Obor că i-am comparat cu comentatorii de pe facebook. Din fericire, facebook-ul este un loc sigur. Nu vor fi dezbătuți dinții, doar câțiva neuroni încinși de argumentul suprem: ”ba tu ești prost!” Mă interesează subiectul. Și, deși nu mă informez de pe facebook, recunosc, mi-ar fi plăcut să văd niște păreri documentate, niște postări sau articole bine gândite. Nu, nu se poate! Feisbuchimea românească a luat-o razna. Dă dintr-o extremă în alta. De parcă nu ar fi fost educați la școală. Nici la stat, nici în regim de homeschooling.

Continue reading…

La unele grădinițe vorbesc numai și numai engleza. Mulți dintre ei știu să citească de pe la 3-4 ani. Bine, nu ”Un veac de singurătate”, dar reușesc să buchisească propoziții întregi. Fac diferite cursuri suplimentare, astfel că grădinița a devenit o școală în toată regula. Cursuri peste cursuri, ore peste ore. De la engleză, franceză, la muzică și desen. La serbări învață câte un poem cât Luceafărul și două sau trei cântecele. Sunt copiii noștri. Au un program la fel de încărcat ca al nostru. Doar că abia au absolvit… creșa. Nicidecum facultatea. Abia născuți, abia învățați să meargă, că și începem să îi încărcăm cu de toate. Le dăm niște șaorme intelectuale. Ne proiectăm visele, dar și eșecurile asupra lor. O facem bine intenționați. Vrem să fie mai buni ca noi, mai frumoși, mai puternici, mai tari, învingători… Îi pregătim pentru viață încă de când scapă de pampers, chiar mai repede. Dar scăpăm din vedere un lucru – copilăria. Oare nu cumva ratează să fie copii fără griji?

Continue reading…