Românii – campioni mondiali în a judeca și a pune etichete

Copilul voia undeva sau ceva și începuse să strige. La început mai încet, după asta mai tare. Bunica sau poate că era chiar mama lui, o femeie între două vârste, încerca să-l liniștească. În zadar. Părea că pune paie pe foc. Nivelul strigătelor creșteau cu fiecare vorbă a ei.

”Nu vreaaaaaau, vreau acolooooo”, țipa tot mai tare băiețelul, să fi avut vreo 7-8 ani. Strigătele sale au atras atenția imediat. Mai întâi s-au uitat spre ei oamenii care erau în imediata apropiere. Ceea ce părea să fie o obișnuită scenă făcută de un copil într-un magazin creștea în intensitate.

Băiețelul s-a dus la femeie, i-a luat căruțul din mâini și a început să o împingă destul de tare. Într-un acces de furie, copilul striga, o lovea cu căruțul. Femeia nu mai reușea să-l potolească. Vacarmul creat se auzea din toate colțurile magazinului. Deja toată lumea a întors capul. Continue reading…

Păzește-ne, Doamne, de sistemul sanitar românesc!

Postarea de pe Facebook a prezentatoarei TV Magda Vasiliu te șochează, apoi te supără până la dureri de cap și termini prin a realiza că oricine poate fi victima sistemului sanitar românesc, inclusiv tu. Te rogi în adâncul sufletului să nu ai de a face cu spitalele din România. Te rogi la toți sfinții. Birocratizat până în cele mai mici detalii, sistemul nostru sanitar este un iad de care trebuie să te ferești cât poți.

Magda Vasiliu spune așa:
”Vlad, baietelul meu a fost diagnosticat cu cancer acum 3 luni. De atunci sunt cu el la tratament in italia, o tara care l a primit instant. INTERNAREA DE URGENTA A COPILULUI MEU NU A FOST CONDITIONATA DE NICIUN ACT!! Vlad a fost internat, diagnosticat si a inceput chimioterapia fara sa am initial niciun document. Abia apoi m au intrebat de cardul european… Le am spus ca nu l am, dar il voi avea si ca ii rog sa nu opreasca investigatiile…Functionarul de la ghiseu mi a raspuns simplu… "Doamna, copilul e tratat oricum… Nu conditionam tratamentul de chestiuni birocratice! Stati linistita!" Si, am stat linistita, gandidu ma ca si in tara mea exista solutii decente pt astfel de situatii in care nu doresc nimanui sa se afle… Dar, a venit momentul in care am solicitat un concediu medical pentru ca nu am altfel cum sa mi insotesc copilul la analize, nu ma pot interna cu el din trei in trei saptamani, nu l pot ingriji dupa chimio, cand suferinta lui este cumplita… Medicul meu de familie, caruia nu i am cerut niciodata nici macar o adeverinta, a ridicat din umeri- legea noastra zice ca trebuie sa vin personal la cabinet. Deci, nu ma poate ajuta… Aflu apoi ca e nevoie de un aviz al directiei sanitare din Bucuresti, unde ar trebui sa ma prezint tot personal… Deci, nu se poate… Legea noastra este facuta de niste cretini, pentru niste idioti ca mine, care spera in dreptate, intelegere si bun simt! Cand italienii ii fac copilului meu analize din trei in trei zile ca sa se asigure ca e totul ok, Romania, tara mea, imi cere acte peste acte, avize si documente traduse, legalizate etc..Exista un teanc de hartii de la spitalul din Roma care atesta diagnosticul cumplit, toate parafate de somitati in oncologie pediatrica. Statul roman, conform unor legi de rahat, vrea aviz de la un oncolog din Romania!!! Adica, un aviz formal, fara valoare medicala, pt ca acel oncolog evident, nu va vedea copilul… N are cum! Pt ca nu sunt cretina sa l port prin aeroporturi, avion si cabinete medicale cand starea lui e una la limita! Nu am vrut sa l expun pe vlad, nu vreau compatimire si nici mila! Nu am nevoie! Am nevoie doar ca cineva cu putere de decizie sa schimbe niste legi restrictive, facute parca la misto, interpretabile si care nu l ajuta pe cetateanul idiot ca mine, care cotizeaza zeci de ani degeaba! Pentru ca sunt sigura ca la fel ca mine au patit o multime de alti parinti, care in momentul in care pleaca sa si salveze copilul, nu se gandesc la birocratie, legi si chichite administrative care oricum n aduc nimic bun.”

Continue reading…

Mi-e dor de Creața cu Ochii Verzi!

Mi-a venit să plâng din prima clipă, de la primul ton de apel, deși am încercat să mă abțin. Jur. Nu că aș fi cine știe ce brută de om care plânge greu. Dimpotrivă. Prietenii mă știu. Uneori sunt extrem de siropos, alteori mă poate emoționa o poză frumoasă, un film duios. Suflet de român basarabean, ce vreți? De data asta nu am rezistat. Nu aveam cum: nu am simțit demult un nod în gât atât de puternic.

– Ce faci, Natalia?, am întrebat la telefon.
– Bine, mă joc, mi-a răspuns vocișoara ei, iar șoriceii aduceau deja apă. Îi simțeam cum îmi furnicau ochii pe la colțuri. Continue reading…

Aventurile Creței cu Ochii Verzi la un concurs de Miss. Poze

Fata mea este model, vorba cântecului. Dar nu este un model obișnuit. Creața cu Ochii Verzi este un model… pentru mine. Natalia nu este schimbată de oameni, de statut, de evenimente importante. Ca mulți copii, Creața cu Ochii Verzi se poate simți perfect jucându-se în nisip sau defilând lângă niște modele care participă la un concurs de Miss. Aceeași stare, același om. Îmi place asta la copii și învăț de la ei, să nu te lași atât de impresionat de anumite lucruri. Să fii tu însuți. Continue reading…

O femeie a fost agresată verbal de un ”bărbat” în trenul București – Constanța! Ce a greșit în abordarea acestei situații conflictuale?

foto simbol, sursa: dailypost.co.uk

Istorioara din tren, pe care am citit-o pe facebook, m-a supărat. Nu vă ascund. M-am gândit la soția mea, la fiica mea, la mama mea, dar și la alte femei dragi. Dacă erau ele în locul celei care a pățit-o… Pentru că nu mai găsesc postarea, o să vă explic în câteva cuvinte ce s-a întâmplat. (Vă rog, dați în comentarii linkul la postare, în caz că știți despre ce vorbesc)

Așadar, trenul București-Constanța. O femeie cu un copil de doi ani stau la o măsuță din vagon. Copilul vrea să deseneze. De femeie se leagă un ”bărbat” care nu mai contenește cu apropourile, apoi cu insultele. La început i se bagă în suflet cu ideile lui despre faptul că un copil nu este al mamei, ci al societății. Apoi că femeia este ”nef..tă” și multe altele neghiobii la adresa femeii, chestii urâte pe care nu o să le înșir aici. Postarea s-a viralizat pe facebook unde adunase în momentul în care o citisem vreo mie și ceva de share-uri. Era și o poză cu acel individ, iar ”bărbatul” pare să fi fost identificat de cineva. Evident, nu o să pățească nimic. Rușinea de a fi expus pe facebook de către o femeie nu înseamnă nimic pentru astfel de inși.

Dacă este așa cum se povestește în postare, respectivul are grave probleme la mansardă și e nevoie de un specialist bun să i le rezolve. Să vorbești astfel cu o femeie, din punctul meu de vedere, te descalifică. Nu mai ești ”bărbat”. Este inadmisibil chiar dacă femeia a folosit un ton mai nepotrivit. Ignori, îți vezi d’ale tale, nu o bagi în seamnă, dar cel mai important, nu o jignești. De ce? Pentru că ai pălărie, pana mea, ești bărbat. Asta nu se învață niciunde. Bărbăția ori există, ori ba!

Totuși, trebuie s-o spun răspicat, femeia a greșit din perspectiva abordării unei situații conflictuale. Există niște lucruri pe care nu le faci. Continue reading…

Micuții înjurători

Zilele trecute mă uitam la doi copii mai bondocuți care încercau să joace fotbal în parc. Loveau mingea prin iarbă cu picioarele dolofănele, dar mai mult se încurcau. La început părea vesel și, într-adevăr, copii se distreau. Doar că după câteva minute de dat aiurea în minge s-au cam săturat. Și atunci a început treaba care inițial m-a amuzat. Copiii s-au pus pe înjurat mingea și faptul că nu reușesc să dea cu inimă în ea.

Dacă la fotbal nu se pricepeau, că erau micuți, să fi avut vreo 5 ani, la înjurat erau deja meșteri. Se vede că au avut sursă inspirațională în imediata lor apropiere. Altfel cum știau atât de bine unele înjurături? Nu o să le repet aici din motive lesne de înțeles. Totuși, am rămas cu o întrebare. Când susțineau că-și bagă o chestie în altă chestie ce ar fi aparținut mamei mingii, oare ce imagini aveau în cap. Continue reading…

Copiii de azi au o copilărie mult mai interesantă decât a noastră… Interviu pentru mamaplus.md

Cum a arătat copilăria dumneavoastră?
Am copilărit la țară, la firul ierbii. Vara cu sapa sau cu vaca, iarna înghețam la săniuș și îmi dezghețam ciorapii de lână pe soba de acasă. Am prins vremurile când satele erau deconectate de la lumină. Stăteam mult fără televizor, singura sursă de distracție și conexiune cu lumea mare. Citeam mult. Citeam la lampa de gaz sau la lumânare. Mai țin minte că mama, tata ne spuneau povești, poezii și ghicitori până ne plictiseam și adormeam. Nu, nu a fost rău, dar se putea mai bine.

Prin ce se deosebește copilăriia fiicei dvs de copilăria dvs?
Când mă uit la Natalia, care face balet, pian, înot de la 3-4 ani, toate cu atâta interes și pasiune, din propria inițiativă, mă gândesc că noi am trăit în altă lume. E bine că a dispărut acea lume. Continue reading…