Am păcătuit, în copilărie mă duceam mâncat la împărtășanie! :)

Poza asta a făcut valuri în bula mea de pe Facebook. Nu bag mâna în foc să fie reală, nu știu de la care grădiniță e. Știu doar că mii de părinți au sărit arși să comenteze.

Cei mai mulți erau consternați. Cum? De ce să nu mănânce copilul meu dimineața? Alții se arătau nemulțumiți de împărtășania obligatorie pentru că, au presupus ei, părinții nu ar fi fost informați că vine preotul. Foarte puțini susțineau ”regulamentul” bisericii.

Io sunt mult mai lax la treburile astea. Adică, sunt ortodox de rit vechi, dar unul cu o atitudine extrem și extrem de lejeră. Merg la biserică din Paște în Paște, cred în Bărbos și în fiul lui(nu mă judecați prea aspru, dar ăsta sunt), iar părintele din mine nu și-ar ține niciodată copilul flămând pentru împărtășanie. Niciodată! Doamne, dacă îmi citești blogul, iartă-mă pentru asta. (Mă rog, și pentru altele!) Continue reading…

Vlogul de luni de pe COJOCARI.RO: ”la înghețată și apoi la film”

Momentele noastre sunt unice. Momentele fetiță-tătic. Vlogul de luni de astăzi este despre cum am fost la înghețată și la film.

Era o zi frumoasă, caldă, plăcută. Una din zilele de care Nati ar trebui să-și amintească. Eu eram liber. Ea avea tot timpul din lume. Ne-am luat de mânuță și am decis că astăzi vom mânca înghețată.

Am lăsat-o pe Natalia să aleagă. Ca orice copil, desigur, a ales cea mai colorată, cea mai plină de bomboane și de jeleuri înghețate din câte există… Nu știm câte E-uri avea, știm doar că ne-am distrat și mi-am înghețat creierii pentru că am mâncat-o prea repede. Continue reading…

Am fost cu Nati la ”Vorbește lumea”, în direct, la PRO TV

Colegii de la ”Vorbește Lumea” au vrut să afle mai multe despre mine. De unde vin? Cum am scăpat de accent? Ce fac în vlogul meu? Cum mă descurc cu două leoaice în casă? Adică, dacă io-s dresorul sau jucăria de pluș pe care o iubesc, dar o și smotocesc de fiecare dată când Leoaicele Maia și Natalia au chef de joacă… Iar eu i-am crezut. Naivul. De fapt, sunt convins, colegii mei au vrut să o cunoască pe micuța Natali. Fetița mea cu ochii verzi și cu multe talente, unele surprinzătoare chiar și pentru mine.

Așadar, dis-de-dimineață, înainte de filmări. Ne-am pregătit frumos. Nati și-a pus rochița preferată, dresurile albe, balerinii care să o ajute la piruete, în caz că i se solicită. Am coborât la mașină. Ploua. Eu mă grăbesc la CojoCar, Nati rămâne în ploaie și îmi zice cu cea mai serioasă mutrișoară din câte poate inventa: ”Tati, lasă-mă să stau în ploaie, doar sunt o floare și nu vreau să mă usuc!”

Am bufnit în râs.

Într-un final am ajuns în studio. Natalia s-a salutat respectuos cu colegele mele, a dat o tură pe la machiaj, pe la garderobă. Apoi a început să urmărească atentă ecranul pe care se dădeau imagini din platou. Din când în când mă tot întreba: ”noi când vorbim, noi când mergem acolo?” Continue reading…

”Sunt o curajoasă!” Vlogul de luni de pe COJOCARI.RO: La vaccin

Trebuie să ai curaj să faci asta. Desigur, mami și tati sunt lângă tine. Te bazezi pe ei, dar tot trebuie să ai curaj. Mai ales că ajungi într-un loc complet necunoscut. Totul este alb. Sunt mulți oameni străini, iar printre ei este străinul cel mai străin: doctorul.

Să mergi la vaccin poate fi simplu pentru voi, adulții. Cei care ați mai fost și știți cum e. Pentru noi, copiii de 4-5-6 ani, reprezintă o aventură cu multe frici. Că tot pomeneam de doctor. Fiece copil care a fost la spital știe: oricât de bun, drăguț și plin de glume este omul în halat alb, până la urmă tot îți face ceva dureros, neplăcut, ciudat.

Iar autoritatea lui te și sperie cumva. Îi observi pe mami și pe tati cum îi vorbesc respectuos. Tu, copilul, ești singurul care sare, dă din picioare, îl lovește, plânge… Știu, sunt copil, am voie. Dar nu-i plăcut. Ce copil vrea să plângă și să facă din astea? Eu, nu! Continue reading…

Nu-i mai stigmatizați pe părinții cu copii

Am ajuns să o văd și pe asta. Părinții cu copii să fie stigmatizați că vor să nu se închidă școlile și grădinițele. Li se aruncă în față la mișto sau serios că nu au voie să se plângă. Chit că nu au în grija cui lăsa copiii, să înghită și să accepte situația. Că e iarnă.

Și există tone de argumente pentru asta. Hai să le analizăm.

Nu ai voie să te plângi pentru că tu ai făcut copilul, să nu te plângi că e o greutate pentru tine. Auzi, dar de când este scris asta în Constituție? Poate de aia avem o demografie înfloritoare. Că faci copii, ai greutăți, nu ai voie să te plângi și nu primești nici ajutor. Prost e ăla care vrea să se reproducă, nu? Bravo, stat român! Aferim, societate! Nu mai faceți copii că veți fi puși la stâlpul infamiei când vine un viscol, iar voi puneți întrebarea legitimă: dar eu cum merg la muncă dacă nu am cu cine lăsa copilul?

Școala sau grădinița nu sunt instituții în care copilul să fie îngrijit, păzit. Sunt pentru educarea copilului. Bine, bine. Uităm când ne aruncăm cu patos în epitete și înghițim microfonul în prima zi de școală decretând: școala, grădinița – a doua casă, iar educatoarea, profesoara – a doua mamă. Măcar să spunem clar de la început: fraților, totul până la prima ninsoare. Dacă vorbim serios, eu nu înțeleg un lucru. Societatea asta este construită astfel: tu muncești, câștigi bani și îi plătești statului ca, în timp ce faci bani, el să aibă grijă și să-ți educe copilul. Da, să aibă grijă de el cât tu faci niște nenorociți de bani. Altfel s-ar duce naibii toată construcția socială. Ne întoarcem în Evul Mediu și am terminat treaba. Dacă nu există îngrijire la școală, să ni se spună clar și să nu-i mai ducem la școală, facem ”houmsculingul” și am rezolvat problemele. Continue reading…

Aveți curaj să mergeți cu copilul mic la un concert de muzică clasică? Vlogul de luni este despre asta

Să escaladezi Everestul? Să reziști la coadă la Poșta Română? Să reușești să cumperi o tigaie când se deschide un hipermarket în România? Să ajungi complet zen de la București la Sinaia conducând pe DN1? Dacă aceste activități vi se par mari consumatoare de energie, nu ați fost niciodată la un concert de muzică clasică împreună cu un copil…

Când acel copil este Natalia, care are baterii Duracell alcaline Turbo Max, așteptați-vă la orice, numai la un concert văzut cap coadă, nu!

Nu știu cum sunt alții, dar io chiar vreau să-mi învăț copilul cu niscaiva muzică bună. Din asta, ușoară, de consum, găsește peste tot. Pe de altă parte, este mai dificil să consumi muzică clasică dacă nu ai obișnuință, educație. Educația pe care o începi de la vârste mici. Continue reading…

Plimbarea perfectă

Duminică seara, trecut de ora 7. Afară e deja întuneric. Natalia se oprește din jocurile ei de copil de 5 ani și spune visătoare: ”eh, așa de tare vreau afară!”

Io eram cu gândurile spre năniță, iar oftatul acesta m-a năucit. Cum? Afară? La ora asta?

Mă uit pe geam. Afară e lapoviță(mai mult ploaie decât ninsoare). E frig. În casă e cald și bine. E momentul ăla când nu l-ai da afară din casă nici pe cel mai rău om. Poa’ să fie șeful tău, poa’ să fie controlor de RATB, poa’ să fie taximetristul care te-a înjurat la ultima cursă. De ce tocmai tu să fii cel care iese pe o vreme ca asta afară? Cu ce ai greșit?

Dar privind în ochii ei mari și verzi, realizezi că nu ai cum să o refuzi.

Dau ușurel din cap afirmativ și mă prefac că sunt nemulțumit de asaltul de îmbrățișări și pupici care se revarsă ca o avalanșă. Continue reading…