5 zile în spitalul Elias. Mărturiile unei mame!

Elias 1
Articolul de mai jos este scris în baza mărturiilor unei mame care a stat internată de curând cu copilul la secția pediatrie, spitalul Elias. Din motive lesne de înțeles, nu vă spun numele mamei, numele copilului și nici boala pe care a avut-o cel mic. Înainte de a începe, vreau să vă rog să aveți grijă de copiii voștri cât puteți de mult! Să nu se îmbolnăvească! Pe lângă stresul și durerea pe care o s-o simțiți, veți fi umiliți de un sistem sanitar… căruia nu-i pasă de pacient.

Așadar, Spitalul Elias, secția Pediatrie, anul 2017! Mamele sunt nevoite să doarmă cu copiii în paturi de… copil! ”Cine a gândit salonul cu paturi mici și fără loc pentru aparținător?!?”, se întreabă retoric femeia. În camera în care a fost internată era un singur pat mai lung, îl vedeți în poză. Acolo se dormea ”mai bine”. Celelalte paturi erau micuțe. În camera unde a stat 5 zile au fost internați 3 copii cu 3 mame. Femeile ghinioniste au dormit în patul micuț împreună cu copilul. Vă închipuiți așa ceva? Când nu mai puteau sta, femeile se ridicau din pătuț și dormeau pe scaune. Continue reading…

Erou la 6 ani! Povestea fratelui mai mare!

M-am emoționat teribil citind despre băiețelul care și-a salvat surioarele mici, una de un an și alta de numai 3 luni. Puștiulică are 6 ani, iar pentru mine este eroul anului 2016. Mai aveam puțin și plângeam. Foarte, foarte emoționant. Descrierea evenimentelor o găsiți aici.

Pe scurt. Emanuel este fratele mare, cel responsabil de două suflețele mici și frumoase. Surioarele sale. Sunt crescuți de bunici pentru că părinții au plecat la muncă în afara României. Mogâldeața de 6 ani s-a trezit dimineața. Rămase singur în casă cu fetițele. Bunicul, la pădure, tăia lemne ca să aibă de pus pe foc. Bunica plecase fuguța până la alimentară. Așadar, cei trei pui de om erau la mila lui Dumnezeu. Emanuel a pus televizorul, dar în acel moment s-a produs nenorocirea. Ceva o fi făcut un scurt circuit, perdelele au luat foc. Casa a început să ardă.

Doar că o minune de la Dumnezeu s-a întâmplat. În loc să iasă din casă speriat și să-și lase surioarele pradă flăcărilor, Emanuel găsește în sine stăpânire de adult. O ia de mânuță pe una din surioare. Cea care are puțin peste un an. Apoi o ia din pat pe cea de numai 3 luni. Mi se rupe inima. Cum să nu plângi? Micuțul și-a salvat de la moarte sigură surioarele. De mânuță, desculți, cei trei au ieșit din casa care fumega și care peste puțin timp s-a transformat în scrum. Continue reading…

Copiii noștri, sclavii noștri

copii-munca

sursa: The Sun

România a dezbătut aprins câteva zile povestea din The Sun. Din acest scandal eu am rămas în cap cu imaginea copiilor care asamblează jucării acasă, cot la cot cu mama lor. Evident, să câștige un ban. Nimic nu m-a impresionat mai mult decât imaginea asta. La fel cum mă impresionează copiii care trag sapa pe câmp. Copiii care lucrează în grajduri, pe lângă animale. Copiii care fac munci grele, de adult. Poate părea deplasat, dar jurnaliştii englezi au pe undeva dreptate. Copiii din zona Europei noastre sunt exploatați prin muncă.

La fel de adevărat este că de cele mai multe ori nu se poate altfel. Dacă nu-și pun copiii la muncă, multe familii nu pot supraviețui. Și nu vorbesc de abuzuri. Vorbesc de familii ”normale” formate de oameni normali. Într-o familie normală copilul muncește de multe ori cot la cot cu părinții. I se dă o sapă după puteri. I se pregătește o lopată. Și trage, puiule, trage, te-am născut sărac, deci, trage. Mi-e o milă de mă năpădesc lacrimile. Știu că părinții care îşi pun copiii la muncă sunt nevoiți să facă asta. Nu-i învinuiesc. Mi-e tare ciudă însă pe societatea noastră din cauza căreia părinții îşi muncesc copiii.

Continue reading…

Nu vă lăsați copilul să bucătărească de unul singur

bucatarie

Nu vă lăsați copilul niciodată singur la bucătărie. Dar niciodată. Nu faceți greșeala asta nici măcar din… greșeală. Ni s-a întâmplat recent și o să ”regretăm” până când vom reuși să curățăm ce a realizat micul master chef. Dacă am mâncat ce a gătit? Cum să nu? Credeți că am reușit? Au mâncat înaintea noastră tot hămesitele și mereu flămândele jucării. Când am intrat în bucătărie, Minnie Mouse era ghiftuită cu salată foarte crudă. Winnie era și el sătul după ce a mâncat supă de năut și fasole, supă nefiartă, desigur. Făina care nu a mai ajuns să fie plăcintă a ajuns toată la Elsa și câteva prietene blonde de-ale ei. Continue reading…

Copilul bibelou

img_9893

Ce tristă este viața celor care nu au făcut trăsnăi în copilărie. Oare cum e să ajungi la maturitate, să ai un copil și să nu-i poți povesti cam ce chestii nebune, la limita normalului ai făcut când erai mic? Nu-ți rămâne decât să inventezi.Că ai făcut aia, că ai spart ailaltă. Eu nu-i înțeleg pe părinții sau bunicii care au pretenția de la copil să fie bibelou. Vin în parc, se pun pe bancă și încep să urle la copil: ”nu alerga”, ”nu te cățăra”, ”nu te juca în nisip că te murdărești”. Nu le stricați copilăria copiilor, nu-i transformați în bibelouri. Puțină fugă, ceva cățărare și vreo două castele de nisip nu o să-i strice.  Continue reading…

O să ajung să scriu cărți pentru copii. Din disperare!

20161020_212354-copy

M-am jurat că la un moment dat o să mă enervez suficient de tare și o să le trimit un email ”editurilor” acestor ”cărți” pentru copii. Ce mă oprește deocamdată este faptul că Natalia nu știe să citească. Așa că îi filtrez cât pot de mult anumite expresii, cuvinte şi mă mai liniştesc.

 

20161020_212228-copy

Am deschis cartea și m-am întunecat. Mă simt vinovat. Cum am putut să o cumpăr fără să o citesc un pic înainte? Nu mai fac greșeala asta. Dar am o problemă, multe cărți sunt învelite, nu ai cum să le citești înainte de a le cumpăra.

Continue reading…

Sistemul de învățământ românesc are sindromul ADHD. Cazul de la Pitești

oameni-cu-adhdPovestea de la Pitești pare simplă în aparență. Elevii unei clase, sprijiniți de părinți, refuză să intre la ore și au organizat un protest pe holuri. Nu vor să-l accepte pe unul dintre colegii lor, care ar avea sindromul ADHD și care ar fi prea agresiv. Am citit mai multe reacții pe Facebook și am înțeles. Facebookul românesc a ales cu ce parte să țină: fie cu copilul exclus, fie cu copiii protestatari.

A alege să te poziționezi într-o tabără este un sport național românesc. Nu rezolvăm nimic dacă ne punem în tranșeele Facebookului și începem să dăm cu pietre unii în alții. Așa am făcut în cazul fumatului, cu cățeii maidanezi, ba chiar și atunci când s-a aflat despre divorțul dintre Brad și Angelina – unii au fost de partea lui Brad, alții de partea Angelinei.

Continue reading…

Tatăl meu, un guru al parentigului! Sau cum să ai încredere totală în copilul tău?

img_20160822_182159

Câtă încredere să ai în copii? Până unde merge prietenia cu propriul tău copil? Nu știu. ”Gurii” în parenting, care susțin că au descoperit granița și pot spune cu exactitate, ne mint. Sunt sigur. Eu cred într-un echilibru. Poți fi prietenul propriului copil, dar până la o limită. Depinde unde punem acea limită ca relația să meargă, astfel că părintele să încărunțească mai târziu, iar copilul să crească echilibrat și frumos.

Chiar cred în echilibru. Nu-i cred însă pe părinții care spun că sunt prietenii cei mai buni ai copiilor lor. Așa că au încredere totală. Da, teoretic, copilul poate să-ți spună orice. Ar trebui să-ți spună. Dar cum nu există oameni perfecți, nu există nici părinți perfecți. Deci copilul o să aibă nevoie de prieteni cu care să vorbească lucruri pe care nu o să ți le spună niciodată. Asta este firea lucrurilor. În plus, mă întreb, dacă părintele este cel mai bun prieten al copilului, cel mai bun prieten al copilului ce este? Și încă o întrebare. Dacă părintele este cel mai bun prieten al copilului, copilul mai are nevoie de cel mai bun prieten? Substituția asta îl afectează pe copil? Rămâne fără prieteni? Continue reading…