Vlog: ”Creața cu Ochii Verzi la experimente!” Sau cum să-i faci pe copii să iubească științele?

Ce strategie abordați când vreți să-i faceți pe copii să învețe? Că este vorba de științe exacte sau științe umane… Am auzit de părinți care se pun cu burta pe carte împreună cu copiii lor. O fi și asta o metodă bună, dar are o limită. Unii ajung să facă teme în locul copiilor ca aceștia să ia note mari, ceea ce este o mare greșeală.

Mă rog, fiecare părinte cu tactica lui. Noi mai avem până când Natalia, aka Creața cu Ochii Verzi, să fie prinsă cu teme. Cu toate acestea, când cei de la Bayer ne-au invitat la laboratorul lor științific, am acceptat cu multă bucurie. Laboratorul de Științe Bayer România este un Laborator, așa cum vă dați seama, cu experiențe pentru copii. Este deja la a nu știu câta ediție și sper să le țină carburantul oamenilor entuziaști de acolo, să continue treaba asta, că o fac foarte și foarte bine. Continue reading…

Am fost cu Creața cu Ochii Verzi la Festivalul ”George Enescu”

Festivalul de muzică clasică ”George Enescu” a avut ieri în program Российский национальный оркестр, adică Orchestra Națională Rusească. Am mers cu Maia, aka Ochi Albaștri și Natalia, aka Creața cu Ochii Verzi. Ce-i mai trebuie unui sentimental ca mine pentru fericire deplină? Doar un pic de Ceaicovski. Și am avut parte. La final.

 

Cunoscătorii susțin că evenimentul de aseară a fost cel mai bun concert al festivalului de până acum. Eu sunt un simplu consumator de Ceaicovski, așa că nu mă dau cu părerea. Pot zice doar că a fost sublim, feeric și mi-am luat energie pentru o lună întreagă. Am trăit momentul cu toți porii. M-am extaziat de la primele note.

 

Continue reading…

În biserică

Relația noastră cu biserica este ocazională. Nu suntem nici habotnici, nici atei. Cumva pe la mijloc. Cam ca Ion Creangă. Cam ca mulți români. Mergem la biserică din an în Paște sau la ocazii: nunți, botezuri… Cu toate acestea, Creața cu Ochii Verzi este destul de interesată de Doamne-Doamne, de biserică, de religie. Presupun că a auzit vorbindu-se, a făcut tot felul de conexiuni și acum întreabă. Întreabă multe chestii.

Nu vrem să o restricționăm sau să îi dăunăm gândirii proprii, așa că, dacă întreabă, răspundem, dacă vrea la biserică, mergem. O înțeleg perfect. Am avut și eu momentele mele bisericoase. Când eram foarte mic, prin clasa 1, mergeam duminică de duminică la biserică, în altar, în strană. Trăgeam clopotele, eram fascinat de lumea asta. Prin a 3-a mi s-a luat, dar asta-i altă poveste. Oricum, nu regret, a fost frumos! Continue reading…

Încrederea în forțele proprii se educă

”Ce-ai pățit, sărmănelul de tine?” Din celălalt capăt al parcului, o mamă fugea mâncând pământul spre odorașul ei. Era ca Usain Bolt alergând după un nou record mondial la atletism. ”Sărmănelul” se întinse pe jos. Alergase împreună cu niște copii și căzuse. În loc să se ridice și să-și vadă de alergat, stătea jos. Cineva trebuia să-l ridice.

Maică-sa a venit, l-a scuturat, l-a ridicat, a bătut pământul ”vinovat” de acea căzătură ușoară și l-a lăsat din nou să alerge. Evident, la următoarea căzătură, iarăși ușoară, copilul a așteptat din nou să vină mami din celălalt capăt al locului de joacă să-l ridice și să certe pământul. Continue reading…

Despre ”chestia asta”… nu se discută. ”Aflați voi când creșteți mari!”

Ok, este o temă tare grea. Sexul și reproducerea explicată copiilor. De fapt, nu este grea, este un tabu, mai ales în societatea noastră. Orice discuție publică despre ”chestia asta” se transformă într-o uriașă păruială pe Facebook. Argumentele sunt pentru fraieri. Și totuși, problema rămâne, cum le explici copiilor ce s-a întâmplat înainte de a fi? Și de ce nu o facem ca lumea?

Fac o paralelă personală. Prima carte despre ”chestia asta” 🙂 , adică sexul între oameni, am citit-o în rusă, când eram deja la liceu. În română, ioc cărți. Era o carte cu puține desene, se numea ”Sexul la microscop”. Erau noțiuni de bază despre corpul bărbaților și femeilor. În școala generală, la Anatomie, despre ”chestia asta” s-a discutat pe fugă, la două lecții separate. O oră pentru băieți, una pentru fete. Tabu, rușine, o să creșteți și o să aflați. De la cine? Din care sursă? Continue reading…

”Am văzut un cuplu de gay cu un copil în parc!”

Cazul acesta mi-a fost povestit de o femeie.

Vitalie, îmi zice, eram cu copilul în parc. La un moment dat de noi s-a apropiat o fetiță de vreo 5-6 ani. Frumușică, bine îmbrăcată. S-au jucat, s-au împrietenit. Se jucau în preajma mea și îi auzeam ce vorbeau.

– Eu sunt cu mami în parc, tu cu cine ești?, întrebă la un moment dat copilul meu.
– Cu părinții, îi spuse fetița.

Nu fusesem inițial atentă la răspuns, dar apoi am văzut o chestie neobișnuită. Fetița i-a zis copilul meu: ”merg la părinții mei” și a plecat. Am urmărit-o cu privirea. S-a dus spre o bancă, într-un colț retras al parcului, iar acolo erau doi bărbați. Acum, Vitalie, să nu mă crezi absurdă, dar aveam impresia că ăia sunt ”părinții”. Adică, nu știu ce să zic, nu sunt homofobă, dar a fost neobișnuit. Erau îmbrăcați bine, păreau fericiți. Chiar aveam impresia că mă uitam la un cuplu. Cred că am văzut un cuplu de gay cu un copil în parc! Continue reading…

În România nu este nevoie de teroriști. Avem nebuni care înjunghie oameni pe stradă

Nebunul de cartier este un cetățean devenit personaj uzual în România. Deși nu ar fi cazul să ne obișnuim cu așa ceva, aproape fiecare cartier are câte un astfel de individ. Știți voi, individul cu mari probleme de comportament.

Da, ne este milă de ei, dar…

Sărmanii, nu sunt oameni ai străzii, unii au case, rude, ajung totuși într-o stare proastă. De multe ori nu sunt îngrijiți, unii bântuie pe străzi și Dumnezeu știe ce se întâmplă cu ei.

Ca să fiu sincer, când îi vezi în halul în care arată, te încearcă un sentiment de milă amestecat cu… deranj. Ți-e milă pentru că este un om. Dar te și deranjează pentru că nu știi niciodată cum reacționează, ce-ți arată sau când te înjură. Să presupunem că un bărbat ar putea trece peste niște chestii. Dar o femeie? Un copil?

Din păcate, autoritățile nu fac nimic. Absolut nimic. Ați încercat să sesizați vreodată poliția, asistența socială, orice instituție a statului în cazul unei persoane cu probleme mintale? Atunci nu știți nimic despre sictirul funcționarilor publici. ”Ce să-i facem? E nebun. Îl ducem la spital și îl lasă să plece”, mi-a explicat la un moment dat un funcționar.  Continue reading…