”Pe vremea noastră nu exista bullying, terminați cu prostiile!”

De ce îi cocoloșiți atât de mult pe copii? O să crească niște neadaptați social. O să fie victime sigure când o să crească mai mari, când o să meargă singuri prin oraș și o să dea nas în nas cu alții care nu au stat într-un glob de cristal și știu să se descurce. Pe vremea noastră nu exista bullying.  Terminați cu prostiile. Chiar credeți toate tâmpeniile acestea occidentale? Lăsați copiii să aibă copilărie ca a noastră, în care ne băteam și noi un pic, dar ăla nu era bullying. Nuuuu…

Am auzit asta foarte des. Mi s-a spus și după ce am scris articolul despre bullying. Așa că am stat să-mi amintesc cum a fost fără bullying pe vremea noastră. Oare cum a fost? Oare cum… Oare… Ah, da, memoria încețoșată mi-a scos la suprafață o poveste. Evident, fără bullying, că noi nu am avut așa ceva.

Eram prin școala generală. Eu, clasa a cincea sau a șasea. Frățiorii mei cu doi, respectiv patru ani mai mici decât mine. Îl țin minte foarte bine pe băiatul acela. Aproape toți se temeau de el. Nimeni nu îndrăznea să-l contrazică. Era mai mare cu un an sau doi decât mine, iar porecla sa o să vă spună totul. I se spunea: Chipăruș. Îl știam de băiat rău și repede săritor la bătaie. Din fericire, de mine nu se lega. Poate pentru că nu stăteam în preajma lui.

Dar s-a legat de frățiori mei. Mai mici, mai fără putere, a început să le facă tot felul de glume. Să-i umilească în public. Chestia este că pe vremea aia nu aveam bullying. Nuuuu. De unde? Nu exista așa ceva. Era doar o joacă de copil. Profesorii îi treceau cu vederea poznele, deh, maică-sa nu mai știu pe unde lucra. Părinții aveau alte treburi, iar bullying nu exista. Cred că am mai zis asta. În fine. Ideea este că erai de unul singur în fața… bullyin… ăăă… copilăriei fără bullying. Dar bullying nu era, clar. Continue reading…

#DesființațiRecreațiile

Am pus poză de mai sus pe Facebook fără nicio explicație, iar lumea a comentat. Cineva la mișto, cineva nedumerit. Cum adică? De ce să desființăm recreațiile? Acum explicațiile, hashtagul face parte dintr-o campanie desfășurată de ”Salvați copiii”. Campania se numește: ”Opriți bullying-ul sau desființați recreațiile!”

Hashtagul nu este despre recreații sau despre(ferească Sfântul!) desființarea pe bune a lor. Hashtagul este despre bullying. Își dorește să atragă atenția oamenilor prin o solicitare dură, șocantă pentru că în România bullyingul nu este considerat o problemă, deși:

1 din 4 copii este umilit în mod repetat la școală, în fața colegilor;

1 din 6 copii este bătut în mod repetat;

1 din 5 copii umilește în mod repetat un alt copil la școală;

73% dintre copii afirmau că au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul școlar;

Bullying – intimidare, terorizare, brutalizare, umilire, violența asupra copiilor la școală chiar și la grădiniță. (sursa Salvați Copiii)

Continue reading…

VLOGUL DE LUNI: Cu Natalia și Maia în Parcul de distracții

Se întâmpla la mare, acum 2 luni. Era vara, cald, bine… Mmm… Ajunsesem în Turcia, pe malul Mediteranei. După ce ne-am plictisit un pic de piscină și de mare – știu, sună urât să spun asta, că ne-am plictisit de mare – am decis să vizităm parcul de distracție din imediata apropiere a hotelului.

Oferta era minimă, dar suficientă pentru mine, Natalia și Maia. În primul rând, evident, am urcat în roata uriașă, ”Roata Dracului”, ca să vedem de la înălțimea nopții marea. Superb! Continue reading…

Când devii supereroul copilului tău. A patra zi de vacanță împreună(poze din parc)

M-a luat de mână, s-a uitat în ochii mei. Era foarte obosită. După o tură a parcului o înțelegeam, în plus că Moș Ene îi tot dădea târcoale. Apoi a zis ceva ce mi-a încălzit sufletul.

– Tati, eu mă pot baza pe tine, să știi.
– De ce Natalia?, am întrebat eu, știind că va urma ceva ce a gândit, a chinuit în creierașul ei frumos.
– Pentru că tu ești puternic și te poți lupta cu oricine, iar tu o să mă protejezi. Chiar și pe monștri îi poți bate, mi-a zis ea arărându-mi ce o să le fac.

Mi-a spus apoi că o să-i ridic în aer și o să-i duc departe, departe. Ea este Natalia mea. Fetița care mai ieri m-a lovit în moalele sufletului cu altă chestie. Continue reading…

Poveste din parc. Poate mai au o șansă…

Poza nu are nicio legătură cu textul. Aici este vorba de copii care în haosul lor găsesc loc de ordine. Am făcut poza în Dechatlon, unde cei mici au descoperit niște rațe de plastic, spre disperarea angajaților. 🙂 

Eram în parc cu Natalia.

– Vrei să fii prietena mea?, a întrebat-o pe o fetiță care se juca frumos pe lângă leagăne.
– Da, cum te cheamă?, a răspuns rapid fetița.

După ce prietenia a fost stabilită, au trecut la joacă. Se jucau atât de frumos, că nu-mi puteam lua ochii de la ele… Au luat un gândăcel din ăla verde, care a terorizat Bucureștiul toamna asta. I-au făcut pat. Pe urmă i-au găsit plapumă. L-au tot “chinuit”, dar nu l-au rănit… Sărmanul gândăcel. În apărarea fetițelor Natalia și Mina trebuie să spun că la final l-au eliberat în viață și cu o casă luxoasă. 🙂

Dar nu e vorba despre asta în acest articol. În imediata apropiere a Nataliei și a fetiței Mina s-au adunat niște băieți. Erau de școală generală. Aveau trecute după gât câte o kendama și se tot jucau. Mult spus se jucau. Se împingeau, se tachinau, urlau. Deveniseră deja extrem de enervanți. Continue reading…

Ce faci când nu găsești rochițe în magazinele din România? Cumperi de afară… online!

Știți rochițele și cămășile roșii, în carouri, care se poartă acum? Mi-au plăcut din prima. Cu multă bucurie am putut să văd cât de bine stau pe Natalia. Dar nu a fost ușor să le găsesc. În acest articol o să aflați pe repede înainte cum le-am cumpărat, deși nu erau în magazinele din România. De fapt, în magazinul din România, unde se întâmplă(nu tot timpul) să mai găsesc lucruri drăguțe.

La Next nu erau Continue reading…

Jocul cu banana de la Cluj vs ”umilirea” absolvenților în public în Italia. Diferențe de percepții

Știți ce nu este plăcut în toată povestea cu elevii de la Cluj? Să vezi comentariile celor care aruncă în niște copii cu injurii. Toți am fost adolescenți și am făcut la vremea noastră prostii. Mai mici sau mai mari. Cei sfinți – deloc. Dar am avut norocul să nu ajungem pe Facebook.

Pe când ei au ajuns. Iar asta este o mare problemă pentru cei care nu sunt obișnuiți cu presiunea uriașă a ”opiniei publice” din România. Una care aruncă etichete și care este pudică, pudibondă chiar. În continuare nu înțeleg cum de nu exista acolo un adult care să fi avut discernământul să fi oprit ”jocul” acesta. Nu înțeleg și pace. I-ar fi scutit pe copii de o uriașă presiune și opresiune publică.

Pe de altă parte, cum vă ziceam, nu pot să-i condamn pe adolescenți. Discernământul nu este punctul lor forte, mai ales când le zburdă hormonii. Dacă ținem cu tot dinadinsul să găsim un vinovat, păi, vinovată ar fi școala, vinovat este părintele. Iar copilul… Ei repetă ce știu, ce au învățat, ce văd în societatea românească. Continue reading…