Programul nostru de seară

Când ajung acasă, Natalia lasă totul baltă. Dar absolut totul. Îmi sare în brațe și… începem. Programul este stabilit la secundă.

Nici Trump nu are un asemenea program atât de bine structurat. Totul este bine pus la punct. Mai întâi spălat, mâncat, schimbat… Pentru activitatea asta am la dispoziție fix 15 minute. Ca la pușcașii marini, nimic în plus.

Când sunt gata, oricât de dificilă mi-a fost ziua, trebuie să fac față asaltului. Că Nati are energie, nu glumă.

Programul nostru de seară include: Continue reading…

Tati, nu mai vreau la școală… De ce, Natalia?

A trecut o săptămână de școală. Prima. Teoretic ar trebui să fie cea mai dificilă. Dimpotrivă. Nataliei îi place la școală. Îi place enorm doamna. Are și de ce. Mie, de pildă, îmi amintește de prima mea învățătoare. Aceeași alură. Același zâmbet. Aceeași privire plină de căldură.

Cu toate acestea, în această dimineață, Natalia m-a oprit după ce am ieșit din casă.

S-a uitat la mine cu ochișorii ei mari, verzi, plutind în lacrimi.

– Tati, eu nu mai vreau la școală, mi-a zis Nati uitându-se la mine cu lăcrimioare.
– De ce Natalia?
– Îmi plăcea mai mult la grădi. Continue reading…

Cât de buni pot fi copiii?

Povestea 1. Io și Natalia eram în parc. Un copil se juca într-o parte cu tatăl lui. Era un băiețel de vârsta Nataliei. Nu cred că se cunoșteau. Dacă s-ar fi jucat cel puțin o dată, Natalia s-ar fi dus țintă la el strigând: ”Uite, tati, prietenul meu”.

La un moment dat copilul a făcut ceva. Nu am văzut ce anume, eram cu spatele. Tatăl lui a ridicat vocea spunându-i ceva apăsat. Vorbeau încet. Părea o ceartă cum se mai întâmplă între părinte și copil. Doar că băiețelul s-a supărat foarte tare. Atât de tare, că i-au dat lacrimile și s-a îndepărtat de tatăl lui.

Stătea cu spatele la el, cu fața la noi și plângea. Nu am observat că și Natalia a văzut scena. S-a dus la băiețel, l-a îmbrățișat și l-a mângâiat pe cap, șoptindu-i ceva la ureche. Scena era foarte duioasă. M-am uitat spre tatăl băiețelului. Acela era vădit mișcat. Continue reading…

Jocul preferat: ”Ba eu te iubesc mai mult…”

Zilele acestea am stat cu Natali mult, mult, foarte mult. Atât de mult că mi s-a părut că vacanța de Paști a trecut ca o secundă. Sincer, mi-ar fi plăcut să mai stau în liberele astea. Să mai stau cu Natalia. Copiii noștri cresc prea repede. În cazul ei, nu-mi vine să cred cât de repede se lungește, cât de rapid i se ascute mintea și limba. Cu puțin timp în urmă abia gângurea primele cuvinte, iar acum filosofăm despre orice.

Presupun că orice părinte are jocul sau jocurile specifice fiecărei familii. Ce ne jucăm noi? Când io vin acasă obosit, cu privirea rătăcită în căutare disperată de o canapea pe care să mă prăbușesc… Natalia are idei.

Jocul: ”dă-te jos de pe mine”. Tre să stau în patru labe, se urcă pe spatele meu și trebuie să execut mișcări de măgăruș nărăvaș ca s-o dau jos din spate. Râde zgomotos cu râsul ei molipsitor și îmi alungă oboseala. Continue reading…

Vlogul de luni de pe COJOCARI.RO: ”la înghețată și apoi la film”

Momentele noastre sunt unice. Momentele fetiță-tătic. Vlogul de luni de astăzi este despre cum am fost la înghețată și la film.

Era o zi frumoasă, caldă, plăcută. Una din zilele de care Nati ar trebui să-și amintească. Eu eram liber. Ea avea tot timpul din lume. Ne-am luat de mânuță și am decis că astăzi vom mânca înghețată.

Am lăsat-o pe Natalia să aleagă. Ca orice copil, desigur, a ales cea mai colorată, cea mai plină de bomboane și de jeleuri înghețate din câte există… Nu știm câte E-uri avea, știm doar că ne-am distrat și mi-am înghețat creierii pentru că am mâncat-o prea repede. Continue reading…

Am fost cu Nati la ”Vorbește lumea”, în direct, la PRO TV

Colegii de la ”Vorbește Lumea” au vrut să afle mai multe despre mine. De unde vin? Cum am scăpat de accent? Ce fac în vlogul meu? Cum mă descurc cu două leoaice în casă? Adică, dacă io-s dresorul sau jucăria de pluș pe care o iubesc, dar o și smotocesc de fiecare dată când Leoaicele Maia și Natalia au chef de joacă… Iar eu i-am crezut. Naivul. De fapt, sunt convins, colegii mei au vrut să o cunoască pe micuța Natali. Fetița mea cu ochii verzi și cu multe talente, unele surprinzătoare chiar și pentru mine.

Așadar, dis-de-dimineață, înainte de filmări. Ne-am pregătit frumos. Nati și-a pus rochița preferată, dresurile albe, balerinii care să o ajute la piruete, în caz că i se solicită. Am coborât la mașină. Ploua. Eu mă grăbesc la CojoCar, Nati rămâne în ploaie și îmi zice cu cea mai serioasă mutrișoară din câte poate inventa: ”Tati, lasă-mă să stau în ploaie, doar sunt o floare și nu vreau să mă usuc!”

Am bufnit în râs.

Într-un final am ajuns în studio. Natalia s-a salutat respectuos cu colegele mele, a dat o tură pe la machiaj, pe la garderobă. Apoi a început să urmărească atentă ecranul pe care se dădeau imagini din platou. Din când în când mă tot întreba: ”noi când vorbim, noi când mergem acolo?” Continue reading…

”Sunt o curajoasă!” Vlogul de luni de pe COJOCARI.RO: La vaccin

Trebuie să ai curaj să faci asta. Desigur, mami și tati sunt lângă tine. Te bazezi pe ei, dar tot trebuie să ai curaj. Mai ales că ajungi într-un loc complet necunoscut. Totul este alb. Sunt mulți oameni străini, iar printre ei este străinul cel mai străin: doctorul.

Să mergi la vaccin poate fi simplu pentru voi, adulții. Cei care ați mai fost și știți cum e. Pentru noi, copiii de 4-5-6 ani, reprezintă o aventură cu multe frici. Că tot pomeneam de doctor. Fiece copil care a fost la spital știe: oricât de bun, drăguț și plin de glume este omul în halat alb, până la urmă tot îți face ceva dureros, neplăcut, ciudat.

Iar autoritatea lui te și sperie cumva. Îi observi pe mami și pe tati cum îi vorbesc respectuos. Tu, copilul, ești singurul care sare, dă din picioare, îl lovește, plânge… Știu, sunt copil, am voie. Dar nu-i plăcut. Ce copil vrea să plângă și să facă din astea? Eu, nu! Continue reading…