Întâlnirea cu domnul Arici în noaptea tropicală a Bucureștiului

Acum câteva zile eram în mașină și veneam spre casă. Era o noapte tropicală foarte călduroasă. Deși se făcuse 22.00 – 23.00, termometrul îmi arăta vreo 32 de grade. La volan era subsemnatul, tatăl Creței cu Ochii Verzi. În spate, Creața cu Ochii Verzi și Ochi Albaștri, mama Creței. Mergeam în echipă completă și… frână.

– Ce s-a întâmplat? Ce este pe drum? De ce ai frânat? Ce ai văzut?, au întrebat Creața cu Ochii Verzi și Ochi Albaștri din spate.
– Un arici, am văzut un arici, le-am spus eu. Continue reading…

Sunt mare, am 5 ani, iar viața este minunată

5 ani este o vârstă importantă. Să știți! Nu mai sunt așa de mică și neajutorată. Am și multe responsabilități. Ieri, de exemplu, pentru că a fost un permanent dute-vino, părinții mei au uitat să mă spele pe dinți. A trebuit să le amintesc chiar eu. Am mers și m-am spălat singurică. De fapt, fac foarte multe lucruri singurică. Sunt atât de mare că aș putea chiar să mă duc și la grădiniță de una singură. Hei, dar e vară. Care grădiniță?

Oricum, sunt responsabilă. Nu mai fac prostioare. Am și uitat când am făcut-o pe ultima. Cred că s-a întâmplat foarte demult. Tocmai acum două zile când am vărsat niște ciorbiță pe mine. În rest, la 5 ani ce prostioare să faci? Ești în grupa mare. Nu mai e ca la 4 ani.

Ziua mea de naștere a început bine. Perfect chiar. Tati și mami m-au trezit dis-de-dimineață, dar nu m-am supărat. Cum să mă supăr? Tati mi-a adus un buchet de flori. Cărei fetițe de 5 ani nu-i plac florile? Erau de diferite culori și semănau cu Floarea Soarelui. Mami m-a lăsat să dau iama în cadouri. Continue reading…

La mulți ani, Creața cu Ochii Verzi!

– Natalia Cojocari, a strigat asistenta și s-a uitat spre bărbații adunați la etajul 3 al maternității. Niciunul nu răspunse.

– Natalia Cojocari, a insistat asistenta privind nedumerită. Chiar nu este nimeni?

Ba era cineva, eram eu, dar cuvintele ei au ajuns la mine ca din altă lume. Apelul îmi era adresat mie, cel care se simțea ca un leu în cușcă. Un milion de gânduri îmi năvăliseră în cap. Nu mai judecam normal de la emoții. Așa că am procesat greu numele anunțat: Natalia Cojocari… Fetița mea… Daaa, pe mine m-a strigat… Unde e?

Pe asistentă am ajuns-o pe scări. Zburasem în sus, câte 3-4 trepte.

– Eu! Eu sunt tatăl. Vreau să o văd, am strigat gâfâind. Continue reading…

Mi-e dor de Creața cu Ochii Verzi!

Mi-a venit să plâng din prima clipă, de la primul ton de apel, deși am încercat să mă abțin. Jur. Nu că aș fi cine știe ce brută de om care plânge greu. Dimpotrivă. Prietenii mă știu. Uneori sunt extrem de siropos, alteori mă poate emoționa o poză frumoasă, un film duios. Suflet de român basarabean, ce vreți? De data asta nu am rezistat. Nu aveam cum: nu am simțit demult un nod în gât atât de puternic.

– Ce faci, Natalia?, am întrebat la telefon.
– Bine, mă joc, mi-a răspuns vocișoara ei, iar șoriceii aduceau deja apă. Îi simțeam cum îmi furnicau ochii pe la colțuri. Continue reading…

Aventurile Creței cu Ochii Verzi la un concurs de Miss. Poze

Fata mea este model, vorba cântecului. Dar nu este un model obișnuit. Creața cu Ochii Verzi este un model… pentru mine. Natalia nu este schimbată de oameni, de statut, de evenimente importante. Ca mulți copii, Creața cu Ochii Verzi se poate simți perfect jucându-se în nisip sau defilând lângă niște modele care participă la un concurs de Miss. Aceeași stare, același om. Îmi place asta la copii și învăț de la ei, să nu te lași atât de impresionat de anumite lucruri. Să fii tu însuți. Continue reading…

Copiii de azi au o copilărie mult mai interesantă decât a noastră… Interviu pentru mamaplus.md

Cum a arătat copilăria dumneavoastră?
Am copilărit la țară, la firul ierbii. Vara cu sapa sau cu vaca, iarna înghețam la săniuș și îmi dezghețam ciorapii de lână pe soba de acasă. Am prins vremurile când satele erau deconectate de la lumină. Stăteam mult fără televizor, singura sursă de distracție și conexiune cu lumea mare. Citeam mult. Citeam la lampa de gaz sau la lumânare. Mai țin minte că mama, tata ne spuneau povești, poezii și ghicitori până ne plictiseam și adormeam. Nu, nu a fost rău, dar se putea mai bine.

Prin ce se deosebește copilăriia fiicei dvs de copilăria dvs?
Când mă uit la Natalia, care face balet, pian, înot de la 3-4 ani, toate cu atâta interes și pasiune, din propria inițiativă, mă gândesc că noi am trăit în altă lume. E bine că a dispărut acea lume. Continue reading…

Nu mai zbierați la copii!

Băi, voi, părinți care strigați la copiii voștri, ce vreți să obțineți prin urletele voastre? Să vă lăudați în stânga și în dreapta că aveți niște copii care ascultă la comenzi? Ori poate credeți că ei devin ascultători din cauza urletelor voastre?

Nici vorbă. Copiii devin mai nervoși și mai neascultători. Nu o spun eu, întrebați orice specialist sau pe alții care se pricep la copii. În fine, să vă povestesc un caz.

Eram în parc și mergeam în spatele unei familii. Tată și băiețel. Copilul, deh, a început să alerge. Era în parc, unde nu are voie să alerge, pe asta am stabilit-o deja aici. Ohoho, și când a început să urle așa-numitul tată la copil… Am tresărit. Și eu, dar și Creața mea cu Ochii Verzi, care era cu mine. Mare lucru că nu-l înjura. Băiețelul s-a întors spre noi, iar Natalia l-a recunoscut. S-a dus glonț la el să-l îmbrățișeze. Nu-l știam, nici pe copil, nici pe așa-numitul tătic. Am lăsat-o pe Natalia să-i vorbească. Se pare că se cunoșteau. Apoi l-a luat de mână și au venit la mine. Continue reading…