Când devii supereroul copilului tău. A patra zi de vacanță împreună(poze din parc)

M-a luat de mână, s-a uitat în ochii mei. Era foarte obosită. După o tură a parcului o înțelegeam, în plus că Moș Ene îi tot dădea târcoale. Apoi a zis ceva ce mi-a încălzit sufletul.

– Tati, eu mă pot baza pe tine, să știi.
– De ce Natalia?, am întrebat eu, știind că va urma ceva ce a gândit, a chinuit în creierașul ei frumos.
– Pentru că tu ești puternic și te poți lupta cu oricine, iar tu o să mă protejezi. Chiar și pe monștri îi poți bate, mi-a zis ea arărându-mi ce o să le fac.

Mi-a spus apoi că o să-i ridic în aer și o să-i duc departe, departe. Ea este Natalia mea. Fetița care mai ieri m-a lovit în moalele sufletului cu altă chestie. Continue reading…

Poveste din parc. Poate mai au o șansă…

Poza nu are nicio legătură cu textul. Aici este vorba de copii care în haosul lor găsesc loc de ordine. Am făcut poza în Dechatlon, unde cei mici au descoperit niște rațe de plastic, spre disperarea angajaților. 🙂 

Eram în parc cu Natalia.

– Vrei să fii prietena mea?, a întrebat-o pe o fetiță care se juca frumos pe lângă leagăne.
– Da, cum te cheamă?, a răspuns rapid fetița.

După ce prietenia a fost stabilită, au trecut la joacă. Se jucau atât de frumos, că nu-mi puteam lua ochii de la ele… Au luat un gândăcel din ăla verde, care a terorizat Bucureștiul toamna asta. I-au făcut pat. Pe urmă i-au găsit plapumă. L-au tot “chinuit”, dar nu l-au rănit… Sărmanul gândăcel. În apărarea fetițelor Natalia și Mina trebuie să spun că la final l-au eliberat în viață și cu o casă luxoasă. 🙂

Dar nu e vorba despre asta în acest articol. În imediata apropiere a Nataliei și a fetiței Mina s-au adunat niște băieți. Erau de școală generală. Aveau trecute după gât câte o kendama și se tot jucau. Mult spus se jucau. Se împingeau, se tachinau, urlau. Deveniseră deja extrem de enervanți. Continue reading…

O călătorie într-o Toamnă adevărată! (poze)

Una din Nataliile din viața mea mi-a zis: ”Toamnă mai frumoasă ca la noi nu există”. Și are dreptate. Toamnele noastre sunt unice. Le simți lipsa, le duci dorul când ești plecat în străinătăți. De fapt, ca să simți cu adevărat puterea magică a unei toamne trebuie să lași un pic orașul și să călătorești spre feeria de la țară. Acolo este Toamna.

Iar Toamna nu este frumoasă doar vizual, ea are o mireasmă specifică. Toamna miroase a porumb uscat, adus acasă. Toamna miroase a fum dulceag care vine de la iarba uscată aprinsă prin grădini. Toamna miroase a brânză proaspătă de oaie, a must, a murături, a mere parfumate… Continue reading…

Vlogul de luni este despre cum am fost noi (eu și Natalia) La Concert

Draga mea, Natalia. Iată că am mai creat o amintire pentru noi. Mai ții minte cum am fost La Concert? Nu? Sigur îți vei aminti dacă vei umbla în sertărașele alea micuțe cu amintiri… Da, da, alea de jos, pe lângă sertărașul cu săniușul. Mai la stânga, așa, mergi la sertărașul despre cum am fost la bunici și la mare. Așa, acolo. Lângă ele. Bravo, acum trage de sertărașul cu amintiri despre cum am fost La Concert. 🙂

A fost minunat. Mi-nu-nat! Te-ai bucurat enorm când ai auzit că mergem. Deși aveam o vagă bănuială că nu prea știai cu ce se mănâncă un concert, era suficient că știai că se dansează. Continue reading…

Vlogul de luni: ”Cu Natalia la Cinema” sau ”Când fetele conduc… lumea!”

Îmi place să merg cu Natalia la Cinema. Este momentul nostru. Pe 16 iunie, vara asta, am fost la Cinema City, din mall AFI Cotroceni și ne-am distrat până am picat.

Filmul pe care urma să-l vedem, Cars 3, a fost neașteptat de bun. Nu mă documentasem din timp, nu știam ce urma să vedem, dar a fost superb. Să-l fi știut din vreme, să-l fi ales cu atenție, că nu se mula așa de bine pe ceea ce vreau să înțeleagă Creața mea cu Ochii Verzi. Faptul că în viață poate face orice dorește. Într-o lume care este încă a băieților, o fetiță poate fi tot ce îi poftește inima. Are nevoie de un strop de încredere, oleacă de talent și o sută nouăzeci și cinci de TIR-uri de muncă. Continue reading…

Cum am convins-o să-și strângă jucăriile prin casă fără să-mi dau seama :)

Momentul în care mâncam pizza… independent! 🙂

Discuțiile cu Natalia mă destind. După ce vorbim mă umplu de energie. Discuțiile mele preferate nu sunt cele în care o întreb ce a făcut, cum îi merg treburile și încerc să o descos despre grădi. Atunci mă poziționez ca părinte, ea este copil, iar farmecul dispare.

Discuția care îmi place mult este aceea în care noi vorbim ca doi oameni egali. Ea încearcă să se ridice la statutul de adult, eu sunt serios și demonstrez că o accept ca pe un partener egal de vorbe. Desigur, glumim, că fără umor nu se poate. Simt că în aceste momente este complet deschisă și putem să vorbim despre orice. E minunat…

Ultima dată am vorbit despre problemele copiilor mici, de cinci ani și am constatat că i-a plăcut mult punctul meu de vedete. Natalia mă asculta cu gura căscată și povestea lucruri din viața ei pe care altfel nu mi le-ar fi zis și pe care nu le-am cerut. Continue reading…

Cum mă joc cu Natalia interpretând diferite sentimente?

Aici nu interpretam nimic, asta dacă nu există sentimentul ”Mănânc o închețată”! 🙂

Noi avem un joc. Eu și cu Natalia. Nu i-am pus încă un nume, dar ne place la nebunie. Mai ales când mâncăm înghețată. 🙂

Pe scurt, eu propun un sentiment apoi trebuie să-l interpretăm… cu fața. Apoi ea propune unul. Și tot așa până când epuizăm fețele și sentimentele. Le fotografiem pe fiecare în parte, evident.

Când terminăm maimuțăreala ne uităm la poze și comentăm. De fiecare dată câștigă Natalia. Nu pentru că eu cedez, pur și simplu, este mai expresivă. Aici mă poate învăța multe. Continue reading…