Viața este frumoasă… alături de Natalia! Vlog: despre cum am sculptat în dovleac și am mâncat înghețată de dovleac

Acum câteva zile vă povesteam despre o supă delicioasă de dovleac pe care Nati a refuzat-o pentru că era… de dovleac. Chit că la început îi plăcuse.

Ce am uitat să vă spun, este că la scurt timp de la ”refuz”, Nataliei i s-a propus o înghețată de… dovleac. Da, ați citit bine. Iar de data asta nu a strâmbat din nas. Nu a mai contat că e dovleac. A contat că era înghețată. 🙂

Eu nu m-am supărat că a refuzat supa. Ar fi fost și culmea. Sunt încântat doar că nu s-a supărat cheful. Era mare lucru să se fi enervat și să ne fi dat afară din restaurantul său. 🙂

Cheful restaurantului Mica Elveție, pe numele său Jakob, așa cum îl cheamă pe bunicul Nataliei(adică tatăl meu), este însă un om deosebit de prietenos cu copiii. Apropo, acesta mi-a explicat o chestie care m-a lăsat mască. Pe vremuri, mâncarea de dovleac era ceva ce dădeai la animale ori mâncau oamenii foarte și foarte săraci. Astăzi, este delicatesă și se pregătesc nșpe mii de feluri de mâncăruri.

Cum ziceam, ca să ne convingă, ne-a pus în față înghețata de dovleac. Nici prin cap să-mi treacă faptul că există așa ceva. 🙂

Dar ideea acestui articol este alta. Continue reading…

Cum a fost prima mea petrecere de Halloween… cu Natalia? Îngrozitor! :) (VLOG)

Cât fusesem mic, eram prea sărac ca să fi participat la petreceri de Halloween. Party-urile astea ”capitaliste” erau pentru copiii din filme sau copiii părinții cărora și-ar fi permis un astfel de lux. Noi aveam petreceri de ziua noastră și… cam atât.

Auzisem de Halloween, mă distrasem la filme cu monștri și vampiri, dar să mă fi costumat vreodată, să-mi fi cumpărat pelerină de vampir, nas coroiat, să-mi fi pus mască pe față ca să mă distrez cu alți copii? Nu, niciodată.

Dar a apărut Natalia și acest lucru s-a întâmplat. Mai jos vă spun cum a fost la prima petrecere de Halloween din viața mea. Continue reading…

Cum am petrecut de Halloween? (Poze)

– Natalia, diseară avem petrecere, i-am spus fetiței mele cu ochii verzi.
– Uraaaa, expresia feței, dar și strigătul Nataliei mi-au arătat clar ce efect a avut anunțul meu asupra ei.

– Tati, dar ce petrecere?, s-a arătat Nati curioasă după ce i-a trecut un pic euforia bucuriei.
– Păi, în primul rând, trebuie să-ți spun că sunt 2 petreceri, nu una. Tu știi ce este Halloweenul?
– Daaaa, ne costumăm în personaje de groază și ne speriem unii pe alții, mi-a arătat Natalia că era bine documentată, iar bucuria ei nu avea margini.

 

Atunci, să înceapă petrecereaaaa! Mă rog, petrecerile. Prima a fost la restaurantul Mica Elveție, unde am filmat un vlog și… am încrustat un dovleac. Continue reading…

Leapșă: 10 filme(de fapt 20) care m-au făcut să râd, să plâng, să mă entuziasmez…

Am terminat leapșa cu filme, leapșă dată pe Facebook de doi colegi.

Cum erau două lepșe în același timp, am zis să-mi împart preferințele în 2 categorii. Filme rusești(înclin să cred că știu ceva cinematografie rusească) și filme care nu sunt rusesti(în special de la Hollywood).

Trebuia să postez în fiecare zi câte o poză cu filmele care mi-au plăcut/marcat. Evident, a fost greu să aleg.

Alegerea a fost una pe moment, emoțională, profund subiectivă, în funcție de cum mă simțeam și ce dispoziție aveam. Așa că au rămas sute de filme geniale pe dinafară.

Așadar, acesta nu este un top. Cu siguranță, lista mea s-ar putea modifica în timp.

Continue reading…

Sportul pe care Natalia l-a făcut de 3 ani: Baletul! (VLOG)

Primul sport pe care l-a făcut Natalia când a început să înțeleagă, să meargă bine, să se coordoneze(de la 3 ani) a fost… baletul. Veți spune că nu e un sport, că e dans, dar greșiți. 🙂 Exercițiile de balet sunt atât de complicate și dificil de executat, că 99 la sută din populația lumii ar pica leșinată după primele minute de antrenament. 🙂

 

Nu vorbesc de elasticitate, mobilitate, deși sunt esențiale. Pur și simplu. este de-a dreptul greu.

Știam despre balet foarte puține lucruri până să se apuce Natalia. Chestii atât de elementare, că nu le pot numi cunoștințe. Știam de Balșoi, de Maia Plisețcaia și fusesem de câteva ori la spectacole de balet, dar nu eram un mare fan. Asta până am văzut cât de mult se muncește și ce frumoase sunt rezultatele. Natalia m-a învățat toate astea.

 

Am dus-o, cum spuneam aici, ca să-și întărească musculatura. Avea nevoie de picioare puternice, după ce a trecut prin niște kinetoterapie de la vârstă mică. Rezultatul a fost foarte frumos. Dacă face șpagatul? Da, face. Dar nu asta este cel mai important.  Continue reading…

În căutarea timpului pierdut… de joc cu Natalia(Vlogul: Căsuța Piticilor)

– Merg acasă să mă joc cu tati, le zicea zilele trecute Natalia unor copii cu titlu de mândrie, asta în timp ce eu trăgeam cu urechea.
– Și cum vă jucați?, a fost curioasă o fetiță de vârsta Nataliei.
– Tati face glume cu mine.
– Glume? Ce fel de glume?, nu s-a lăsat fetița.
– Știți voi, mă aruncă până la tavan, mă ține de picioare cu capul în jos, dansăm.
– Aaa, au răspuns copiii în cor.

Natalia se simțea importantă. A reușit să-și uimească audiența… cu tatăl ei. 🙂

Să-ți uimești colegii în anul de glorie 2018 este mare lucru.

Pe vremuri, treaba se făcea simplu. Era suficient să le spui că ai mâncat un Mars și erai eroul școlii.

Pe vremuri, un radio portabil micuț, cu antenă, te făcea președinte de țară. Iar dacă mai aveai o gumă în buzunar – erai dictator absolut. Puterea ta era nelimitată.

Astăzi, când au de toate, copiilor le este greu să-i uimească pe alții cu obiecte: ”eu am un telefon cu Android, al meu e iPhone”; ”eu am tabletă cu cristale Swarovski, dar eu am cristale Swarovski cu tabletă”; ”eu am fost la Paris, eu locuiesc la Paris”. Și tot așa. 🙂 Continue reading…

Distracție la pârâu. Vlog cu Natalia la munte

A trecut un an de la ultima vizită la râu. Cum care râu? Râul cel montan, vijelios și rece ca apa oceanului Arctic, chit că vizita am făcut-o în plină vară fierbinte. Dacă vreți, devine un fel de tradiție. 🙂

Îmi plac râurile mici. Au ceva frumos, pur și copilăresc în ele. Doar din ele se nasc fluviile și se umplu mările. Îmi plac și pentru că îmi amintesc de râulețul molcom de câmpie de lângă satul meu.

Pârâul ăsta era rapid, era de munte. Eram la cabana aia montană mișto. Coborârea spre râu a fost abruptă. Atât de abruptă, că te uitai de două ori pe unde puneai piciorul ca să nu ajungi prea repede la pârâiașul din vale.

Din fericire am coborât fără aventuri. Căci aventurile ne așteptau la râu. Of, Doamne! Ce lacrimi, ce plânset. Nivelul pârâiașului a crescut brusc. L-au inundat lacrimile din ochii verzi ai Nataliei. Continue reading…

Prima mea gafă părintească uriașă

Natalia s-a uitat cu multă seriozitate la mine și mi-a zis:

– Tati, trebuie să vorbim.

Io am făcut ochii mari. Nu atât de mari ca ai ei, dar tot m-am holbat speriat. Pentru că nu mă clinteam din loc, m-a luat de mână și m-a dus la canapea:

– Să stăm puțin aici ca să vorbim serios. Te rog să nu te fâțâi și să te uiți în ochișorii mei pentru că vreau să vorbim ceva serios.

În capul meu se activase partea de creier responsabilă de scenarii. Oare ce a făcut? Oare ce am făcut? S-o fi certat la școală cu cineva? A distrus laboratorul de chimie? Vrea să dea la jurnalism(coșmarul meu)? Stop. Ce laborator? Ce facultate? E clasa zero. Deci, să vedem ce treabă serioasă o avea. M-am pus pe ascultat:

– Tati, și-a continuat Natalia discursul, ai promis ceva și nu te-ai ținut de cuvânt. Vreau să spun că asta nu se face copilului tău. Ar trebui să te ții de cuvânt, că eu te-am crezut. Continue reading…