Continuăm cu vlogurile de familie de la Disneyland. De data asta este vorba de o aventură spațială în care ne-am aruncat cu capetele înainte. Mai întâi am tras în niște extratereștri, apoi am urcat chiar într-o navă Star Wars.
A fost spectaculos, iar Natalia a fost extrem de veselă, până la urmă aventurile au fost pentru ea.
Vedeți vlogul al doilea pe care l-am făcut de acolo.
”Natalia, mergem la Disneyland”, i-am spus fetiței mele care a explodat într-o bucurie fără de margini. ”Uraaaa”, a țipat ea.
Ce copil nu-și dorește o astfel de plimbare? Foarte puțini, probabil.
Așa că ne-am suit pe-o roată… de avion și am decolat, așa cum spuneam și în textul de mai jos, spre Paris, cu destinația finală Disneyland.
Acum câteva cuvinte despre Disneyland. Suntem la a doua escapadă în cel mai cunoscut parc de distracții din lume. Dacă ești pentru prima dată la Disneyland, iată câteva lucruri care nu ți se prea spun despre parc.
În primul rând, vremea. Vremea în această zonă poate fi extrem de schimbătoare. Într-o singură zi poți avea și ploaie, și soare, și frig, și cald. Mai ales toamna sau primăvara. Am fost de două ori și de fiecare dată am pățit la fel. 🙂 Așadar, pelerine. O să vă salveze. Continue reading…
Fusesem la Paris de câteva ori până acum. De fiecare dată pe repede înainte. Concluzia: îmi plăcu Parisul. Și voiam să îl vadă și fetele mele.
Minunea s-a întâmplat acum câteva zile când am putut să mergem în familie la Paris. Nici de data asta nu am stat suficient de mult, atât cât mi-aș fi dorit eu. Dar tot a fost perfect.
Acestea sunt pozele din plimbarea noastră prin Paris, iar după ele veți citi și câteva reguli de bază ale călătoriei.
Am ajuns la concertul celor de la Carla’s Dreams și am privit în jur cu ochii cât cepele. După ani bun de la explozia fenomenului Carla’s sunt în continuare șocat să văd cântându-se în București despre ”zarplata”, despre ”pohui” și multe alte cuvinte din argoul basarabean.
M-am aplecat către jumătatea mea mai frumoasă:
– Maia, tu realizezi că noi suntem singurii de la concertul ăsta uriaș care înțelegem cuvintele?
Maia a râs înfundat. Se simțea bine. Se simțea ca la Staraya Pochta sau ca la Râșcanovca, cartiere din Chișinău care nu erau prea sigure în anii noștri de studenție și unde se vorbea exact așa.
De parcă dorind să-mi infirme gândul pe care abia îl verbalizasem, solistul Carla’s Dreams a strigat de pe scenă: ”cine e din Moldova să ridice mâinile!”
sursa fotoLa ”Avengers: Endsgame” am ajuns după ce începuse filmul. Am fost tipul de spectator pe care îl urăsc toți pentru că îi deranjează trecând peste picioare, printre rânduri. 🙂 Îmi cer scuze, dar am avut motivele mele întemeiate. Am stat la coadă să iau apă pentru că filmul are 3 ore și riscam să mă deshidratez de la lacrimi.
Doar că nu am avut timp să beau apa. Am stat cu ochii holbați la ecranul uriaș. Apropo, am luat cu mine la cinema cel mai mare critic al filmelor cu supereroi. Genul de om care nu ”se uită la prostiile astea”, ”niște desene animate”, ”nu se mai fac filme normale”. Doar că tot ce a văzut l-a convins pe criticul suprem că filmele cu supereroi merită să primească o șansă.
Nu sunt un mare admirator și nici un fin cunoscător, dar pot spune că am găsit în aceste filme mai multă emoție, mai multă realitate și joc actoricesc decât în nenumăratele producții care se doresc reale și emoționale.
Situația omului, fie și supererou, în condiții extreme naște trăiri deosebite. Avantajul SF-ului este că le poate modela la infinit. Așadar, îl înțeleg pe criticul meu, cel care s-a convins că aceste povești pentru oameni adulți nu sunt simple ”desene animate”.
Punct. Dacă nu ai văzut filmul, te invit să nu citești în continuare. Nu te supăra, dar o să dau niște spoilere. Continue reading…
Weekendul trecut am mai făcut o oră de tenis de antrenament cu Natalia. Fetița mea de 6 ani și 8 luni face pași siguri pe terenul de tenis pentru a mă bate măr la acest sport pe care nu-l stăpânesc.
Se va întâmpla cât de curând. Peste o jumătate de an nu o să mai pot să țin ritmul.
Am început ușor cu alergat. Nu am fugit io la viteza mea maximă, dar, vă rog să mă credeți, tot am făcut un efort să mă țin după Nati. Începe să alerge destul de bine și își întărește rezistența la alergat. După 3 ture io respiram mai apăsat decât fetița mea de 6 ani. Continue reading…
Când s-a născut Natalia mi-am dorit să facă sport, să crească un om sănătos și frumos. Oamenii sportivi, de regulă, chiar dacă nu fac performanță, arată bine, se simt bine, iar asta le influențează pozitiv lumea interioară.
Dar cum să fac asta? Cum să o conving să adopte acest stil sănătos de viață. La îndemână era metoda clasică și, evident, cea mai ușoară. Dai copilul la niște ore sport și îl pisezi să se țină de treabă.
Doar că poate mirosi a ipocrizie umană. Nu credeți? Copilul poate spune lejer: pe mine mă chinui, mă alergi, mă trimiți să transpir, să am activități sportive intense, iar tu ai 120 de kile pe un picior, ultima dată ai făcut mișcare când a trebuit să alergi de Paște ca să iei ultimul salam rămas pe raft la hypermarket. Continue reading…
Care sunt superputerile mele de tată? Pot face mini-oameni de zăpadă din zăpadă extrem de afânată, care nu se lipește deloc și îmi pot face copilul fericit. Nu o să vă vină să credeți, dar – daaaa. Chiar am superputerile acestea. Continue reading…