Sportul pe care Natalia l-a făcut de 3 ani: Baletul! (VLOG)

Primul sport pe care l-a făcut Natalia când a început să înțeleagă, să meargă bine, să se coordoneze(de la 3 ani) a fost… baletul. Veți spune că nu e un sport, că e dans, dar greșiți. 🙂 Exercițiile de balet sunt atât de complicate și dificil de executat, că 99 la sută din populația lumii ar pica leșinată după primele minute de antrenament. 🙂

 

Nu vorbesc de elasticitate, mobilitate, deși sunt esențiale. Pur și simplu. este de-a dreptul greu.

Știam despre balet foarte puține lucruri până să se apuce Natalia. Chestii atât de elementare, că nu le pot numi cunoștințe. Știam de Balșoi, de Maia Plisețcaia și fusesem de câteva ori la spectacole de balet, dar nu eram un mare fan. Asta până am văzut cât de mult se muncește și ce frumoase sunt rezultatele. Natalia m-a învățat toate astea.

 

Am dus-o, cum spuneam aici, ca să-și întărească musculatura. Avea nevoie de picioare puternice, după ce a trecut prin niște kinetoterapie de la vârstă mică. Rezultatul a fost foarte frumos. Dacă face șpagatul? Da, face. Dar nu asta este cel mai important.  Continue reading…

În căutarea timpului pierdut… de joc cu Natalia(Vlogul: Căsuța Piticilor)

– Merg acasă să mă joc cu tati, le zicea zilele trecute Natalia unor copii cu titlu de mândrie, asta în timp ce eu trăgeam cu urechea.
– Și cum vă jucați?, a fost curioasă o fetiță de vârsta Nataliei.
– Tati face glume cu mine.
– Glume? Ce fel de glume?, nu s-a lăsat fetița.
– Știți voi, mă aruncă până la tavan, mă ține de picioare cu capul în jos, dansăm.
– Aaa, au răspuns copiii în cor.

Natalia se simțea importantă. A reușit să-și uimească audiența… cu tatăl ei. 🙂

Să-ți uimești colegii în anul de glorie 2018 este mare lucru.

Pe vremuri, treaba se făcea simplu. Era suficient să le spui că ai mâncat un Mars și erai eroul școlii.

Pe vremuri, un radio portabil micuț, cu antenă, te făcea președinte de țară. Iar dacă mai aveai o gumă în buzunar – erai dictator absolut. Puterea ta era nelimitată.

Astăzi, când au de toate, copiilor le este greu să-i uimească pe alții cu obiecte: ”eu am un telefon cu Android, al meu e iPhone”; ”eu am tabletă cu cristale Swarovski, dar eu am cristale Swarovski cu tabletă”; ”eu am fost la Paris, eu locuiesc la Paris”. Și tot așa. 🙂 Continue reading…

Distracție la pârâu. Vlog cu Natalia la munte

A trecut un an de la ultima vizită la râu. Cum care râu? Râul cel montan, vijelios și rece ca apa oceanului Arctic, chit că vizita am făcut-o în plină vară fierbinte. Dacă vreți, devine un fel de tradiție. 🙂

Îmi plac râurile mici. Au ceva frumos, pur și copilăresc în ele. Doar din ele se nasc fluviile și se umplu mările. Îmi plac și pentru că îmi amintesc de râulețul molcom de câmpie de lângă satul meu.

Pârâul ăsta era rapid, era de munte. Eram la cabana aia montană mișto. Coborârea spre râu a fost abruptă. Atât de abruptă, că te uitai de două ori pe unde puneai piciorul ca să nu ajungi prea repede la pârâiașul din vale.

Din fericire am coborât fără aventuri. Căci aventurile ne așteptau la râu. Of, Doamne! Ce lacrimi, ce plânset. Nivelul pârâiașului a crescut brusc. L-au inundat lacrimile din ochii verzi ai Nataliei. Continue reading…

Prima mea gafă părintească uriașă

Natalia s-a uitat cu multă seriozitate la mine și mi-a zis:

– Tati, trebuie să vorbim.

Io am făcut ochii mari. Nu atât de mari ca ai ei, dar tot m-am holbat speriat. Pentru că nu mă clinteam din loc, m-a luat de mână și m-a dus la canapea:

– Să stăm puțin aici ca să vorbim serios. Te rog să nu te fâțâi și să te uiți în ochișorii mei pentru că vreau să vorbim ceva serios.

În capul meu se activase partea de creier responsabilă de scenarii. Oare ce a făcut? Oare ce am făcut? S-o fi certat la școală cu cineva? A distrus laboratorul de chimie? Vrea să dea la jurnalism(coșmarul meu)? Stop. Ce laborator? Ce facultate? E clasa zero. Deci, să vedem ce treabă serioasă o avea. M-am pus pe ascultat:

– Tati, și-a continuat Natalia discursul, ai promis ceva și nu te-ai ținut de cuvânt. Vreau să spun că asta nu se face copilului tău. Ar trebui să te ții de cuvânt, că eu te-am crezut. Continue reading…

Tati, nu mai vreau la școală… De ce, Natalia?

A trecut o săptămână de școală. Prima. Teoretic ar trebui să fie cea mai dificilă. Dimpotrivă. Nataliei îi place la școală. Îi place enorm doamna. Are și de ce. Mie, de pildă, îmi amintește de prima mea învățătoare. Aceeași alură. Același zâmbet. Aceeași privire plină de căldură.

Cu toate acestea, în această dimineață, Natalia m-a oprit după ce am ieșit din casă.

S-a uitat la mine cu ochișorii ei mari, verzi, plutind în lacrimi.

– Tati, eu nu mai vreau la școală, mi-a zis Nati uitându-se la mine cu lăcrimioare.
– De ce Natalia?
– Îmi plăcea mai mult la grădi. Continue reading…

Vlog pe COJOCARI.RO: Am fost la munte și ne-am jucat cu cățelul

Am filmat acest vlog acum 2, 3 săptămâni în urmă. Era vară, era cald, dar nu la munte, nu în Valea Doftanei. Ne-am refugiat în răcoarea montană chiar în perioada când Bucureștiul fierbea la peste 35 de grade.

Cabana am descoperit-o prin recomandarea rudelor. A fost din categoria ”știu eu pe cineva care are o cabană și e mișto”. Recomandarea a meritat.

Despre tarife, amenajare, vedeți mai multe pe site-ul lor. Noi o să vă spunem doar că ne-a plăcut, iar în VLOG o să vedeți de ce? 🙂

Pe scurt, am descoperit căsuțele astea, multă liniște, dar mai ales un cățel blănos și extrem de prietenos care ne-a păzit pe timpul sejurului. Cățelul acesta este o adevărată mascotă a cabanei. Continue reading…

Să le permitem sau nu copiilor să aibă Facebook, Instagram, Vlog, blog?

Eram dator cu un răspuns la o întrebare. E bine sau ba să ne lăsăm copiii să-și facă vlog și cont pe rețelele sociale? Mai jos este părerea mea. Una pur subiectivă, bazată pe observații personale. Vă rog să o luați ca atare.

În primul rând, este greu să găsesc un răspuns fără echivoc la o asemenea întrebare. Știu doar că nu există nimic bătut în cuie și răspunsul depinde de fiecare părinte, de fiecare copil în parte. Unii părinți vor fi speriați de noile ”realități” virtuale și extrem de precauți în a lăsa copiii de capul lor acolo. Îi înțeleg și au perfectă dreptate. Când ești mereu la muncă, rupt de oboseală și plin de treburi, nu-ți prea arde să-ți iei încă o responsabilitate pe cap. Cea de a vedea ce a mai făcut copilul tău pe vlog, blog, Facebook, Instagram… Și cine știe câte rețele sociale o mai fi.

Cei care îi învinovățesc pe părinți că sunt prea refractari, că nu sunt în pas cu timpurile, că au rămas în urmă, ar trebui să-și muște un pic limbile. Nu e chiar așa.

Dacă vă întreb de ce nu aveți Snapchat, cu ce se mănâncă și de ce nu vă faceți – o să vă uitați la mine cruciș. Ce vreau să zic? Fiind protector, așa cum îi cade bine unui părinte, este absolut normal ca un adult să fie îngrijorat de activitatea online a copilului său.

Pentru că există multe, foarte multe pericole. Fără să știe, un copil poate discuta online cu niște cretini care pot avea niște intenții teribil de nenorocite. Pe de altă parte, un copil îi poate expune pe părinți la, să zicem, niște belele. Să fotografieze/filmeze prin casă, să arate lumii ce bunuri de valoare există acolo. E o invitație pentru persoanele care așteaptă astfel de ponturi.

Deci, pericolele sunt multe și îi înțeleg pe cei care spun un NU răspicat și au tăiat din start orice intenție a unui copil de a avea vlog, blog, Facebook, Insta și alte chestii populare printre copiii/adolescenții de 8-9-10 ani. Io văd partea plină a paharului, dar și avantajele de a lăsa copiii să se exprime online. De ce? Continue reading…

”Nu alerga că o să transpiri”, cea mai comună expresie în parcurile din București :(

Îmi plac copiii care aleargă, sar, se cațără și nu stau o clipă locului. Poate pentru că și eu am fost la fel. Mă uit cu ochi de adulți la mine, copilul, și sunt fericit că aveam forța și energia necesară. Mergeam cu ai mei părinți cu sapa pe deal. Trăgeam de coada săpăligii toată ziua la porumb(păpușoi), iar seara, când ajungeam acasă, mâncam oleacă și apoi… Țuști, cu mingea pe stadion.

Repet, ca să înțelegeți amploarea efortului fizic. Toată ziua pe deal, în bătaia soarelui, bând apă fierbinte, mâncând pe apucate. Seara ajungeam acasă și nu ne ogoiam(așa se zice la mine la liniștit). Dimpotrivă, după ce ne puneam gura la cale, plecam repede să jucăm fotbal pe stadion.

Asta da energie. Asta da activitate fizică. Eram într-o formă de invidiat. Nu doar eu, ci toți copiii pe care îi știam. Pe vremea aia credeam că suntem foarte slabi. Astăzi se zice că ești ”fit”. Adevărul este că nu se punea firicel de grăsime pe noi. Orice haleam, era făcut harcea-parcea de metabolismul uriaș dobândit din activitățile fizice și care, evident, avea nevoie de multă papa.

Acum să ne mutăm la copilăria de azi. A copiilor care cresc în București. Cea mai des auzită expresie în parcurile din București este: ”nu alerga!” Iar continuarea depinde de bunic/părinte: nu alerga că o să cazi, nu alerga că o să transpiri, nu alerga că te lovești, nu alerga că te murdărești și altele.

Evident, există și alte îndemnuri la sedentarism. De tipul: nu te cățăra, nu te pune în genunchi, nu te mai da cu bicicleta… Continue reading…