Cum mă joc cu Natalia interpretând diferite sentimente?

Aici nu interpretam nimic, asta dacă nu există sentimentul ”Mănânc o închețată”! 🙂

Noi avem un joc. Eu și cu Natalia. Nu i-am pus încă un nume, dar ne place la nebunie. Mai ales când mâncăm înghețată. 🙂

Pe scurt, eu propun un sentiment apoi trebuie să-l interpretăm… cu fața. Apoi ea propune unul. Și tot așa până când epuizăm fețele și sentimentele. Le fotografiem pe fiecare în parte, evident.

Când terminăm maimuțăreala ne uităm la poze și comentăm. De fiecare dată câștigă Natalia. Nu pentru că eu cedez, pur și simplu, este mai expresivă. Aici mă poate învăța multe. Continue reading…

Vlogul de luni: ”În vizită la Masha și Ursul”

Desenele Masha și Ursul sunt funny atât pentru copii, cât și pentru adulți. Succesul acestei producții a fost fulminant și nu a ocolit România, dar nici familia noastră. Ne-am uitat și continuăm să ne uităm pentru că ne distrează. Sunt milioane de copii în întreaga lume care urmăresc acest desen. Animația a fost tradusă în foarte multe limbi. Au apărut și haine, jucării cu Masha și Ursul… Ce vă ziceam? Fenomenul este global.

Natalia, de exemplu, a început să învețe limba rusă de una singură uitându-se la Masha și la Urs. Asta în condițiile în care în jurul ei se vorbește doar în română. Ne-a uimit treaba asta, dar ne-a și bucurat: nu mai trebuia să o facem pe translatorii cu ea. Apropo, aici puteți găzi câteva episoade Masha și Ursul traduse în română.

Continue reading…

Vlog: ”Creața cu Ochii Verzi la experimente!” Sau cum să-i faci pe copii să iubească științele?

Ce strategie abordați când vreți să-i faceți pe copii să învețe? Că este vorba de științe exacte sau științe umane… Am auzit de părinți care se pun cu burta pe carte împreună cu copiii lor. O fi și asta o metodă bună, dar are o limită. Unii ajung să facă teme în locul copiilor ca aceștia să ia note mari, ceea ce este o mare greșeală.

Mă rog, fiecare părinte cu tactica lui. Noi mai avem până când Natalia, aka Creața cu Ochii Verzi, să fie prinsă cu teme. Cu toate acestea, când cei de la Bayer ne-au invitat la laboratorul lor științific, am acceptat cu multă bucurie. Laboratorul de Științe Bayer România este un Laborator, așa cum vă dați seama, cu experiențe pentru copii. Este deja la a nu știu câta ediție și sper să le țină carburantul oamenilor entuziaști de acolo, să continue treaba asta, că o fac foarte și foarte bine. Continue reading…

Am fost cu Creața cu Ochii Verzi la Festivalul ”George Enescu”

Festivalul de muzică clasică ”George Enescu” a avut ieri în program Российский национальный оркестр, adică Orchestra Națională Rusească. Am mers cu Maia, aka Ochi Albaștri și Natalia, aka Creața cu Ochii Verzi. Ce-i mai trebuie unui sentimental ca mine pentru fericire deplină? Doar un pic de Ceaicovski. Și am avut parte. La final.

 

Cunoscătorii susțin că evenimentul de aseară a fost cel mai bun concert al festivalului de până acum. Eu sunt un simplu consumator de Ceaicovski, așa că nu mă dau cu părerea. Pot zice doar că a fost sublim, feeric și mi-am luat energie pentru o lună întreagă. Am trăit momentul cu toți porii. M-am extaziat de la primele note.

 

Continue reading…

Întâlnirea cu domnul Arici în noaptea tropicală a Bucureștiului

Acum câteva zile eram în mașină și veneam spre casă. Era o noapte tropicală foarte călduroasă. Deși se făcuse 22.00 – 23.00, termometrul îmi arăta vreo 32 de grade. La volan era subsemnatul, tatăl Creței cu Ochii Verzi. În spate, Creața cu Ochii Verzi și Ochi Albaștri, mama Creței. Mergeam în echipă completă și… frână.

– Ce s-a întâmplat? Ce este pe drum? De ce ai frânat? Ce ai văzut?, au întrebat Creața cu Ochii Verzi și Ochi Albaștri din spate.
– Un arici, am văzut un arici, le-am spus eu. Continue reading…

Micuții înjurători

Zilele trecute mă uitam la doi copii mai bondocuți care încercau să joace fotbal în parc. Loveau mingea prin iarbă cu picioarele dolofănele, dar mai mult se încurcau. La început părea vesel și, într-adevăr, copii se distreau. Doar că după câteva minute de dat aiurea în minge s-au cam săturat. Și atunci a început treaba care inițial m-a amuzat. Copiii s-au pus pe înjurat mingea și faptul că nu reușesc să dea cu inimă în ea.

Dacă la fotbal nu se pricepeau, că erau micuți, să fi avut vreo 5 ani, la înjurat erau deja meșteri. Se vede că au avut sursă inspirațională în imediata lor apropiere. Altfel cum știau atât de bine unele înjurături? Nu o să le repet aici din motive lesne de înțeles. Totuși, am rămas cu o întrebare. Când susțineau că-și bagă o chestie în altă chestie ce ar fi aparținut mamei mingii, oare ce imagini aveau în cap. Continue reading…