Am testat imprimanta multifuncțională Epson Ecotank L6190. Vedeți ce-a ieșit… :)

Blogul nostru a primit în teste această imprimantă color Epson. După cum vedeți scris pe cutie, se numește Epson Ecotank L6190. Redacția blogului habar nu are, nu se pricepe la imprimante, chit că sunt multifuncționale, tocmai de aceea descrierea ei va fi după urechiușe. Complet ”atehnică”. O să vedeți mai jos puține explicații(niciuna) despre câți mega-gica-gacica-pixeli are drăcovenia și ce avantaje/dezavantaje are față de concurență. Noi o să vă relatăm doar părerea și experiența noastră din calitatea subiectivă de consumatori normali.

“Jucăria” pentru familie Epson Ecotank L6190 a picat bine din două motive. Se apropie prima zi de școală, eveniment aducător de un trilion de poze. Adică momentul din care Natalia(redactorul-șef al blogului cojocari.ro) își va încerca puterile cognitive în cadrul sistemului național de educație – va merge în clasa pregătitoare. Doi, Natalia nu se simte bine și are nevoie de ceva care să o preocupe, o ”jucărie” nouă.

Ca un părinte responsabil, am dotat copilul cu o foarfecă și l-am pus la treabă, gândindu-mă că va instala imprimanta, iar eu o voi testa. Continue reading…

Nu mai vreau să fiu celebru :)

Munca mea cea de toate zilele este în văzul tuturor. La televizor. Apar în medie, de vreo 10 ori pe săptămână a câte 15-20 de secunde la cele mai urmărite jurnale de știri din România. Ce-i drept, nu mă prea oprește lumea pe stradă sau în metrou. De fapt, nu mă oprește deloc.

Eram obișnuit cu ideea că nu mai ajung să fiu celebru până când, într-o zi, celebritatea m-a lovit puternic. Se pare că o vizibilitate atât de mare(sunt ironic, evident) nu putea trece neobservată.

Eram singur în mașină, la vama dintre Republica Moldova și România. Veneam de la părinții mei. După ce am stat în coadă gigantică din vama Albița, partea României, m-a ajuns rândul la controlul de la graniță.

Vameșul, un tip grizonant, între două vârste, cu ochelarii lăsați pe nas și clipboard-ul pe burtă, s-a uitat la mine peste ochelari și mi-a zâmbit. Io m-am bucurat. Zic, în sfârșit, nu apar degeaba la televizor. Doar că replica vameșului m-a lăsat mască. Continue reading…

Cum a fost la reuniunea de liceu? Petrecerea(ultima parte)

În articolele precedente vă povesteam cum a fost la reuniunea de liceu/partea oficială. În acest articol o să vă povestesc despre altceva. Despre petrecerea de după. Aceasta este poza pe care am făcut-o la plecarea din liceu. Ce să vă zic? Clădirea m-a umplut de nostalgie, chit că părea mai mică. Cred că îmbătrânesc. 🙂

Clasa A, B și C(în asta am învățat io, cu profil real). În această poză suntem iarăși noi, toți. Mă rog, câți am putut să ne strângem de prin lume, de prin Republica Moldova. Așadar, trecuseră 16 ani de când nu-i văzusem pe ei, colegii mei. Ca să celebrăm cum se cuvine, ne-am dat întâlnire într-un local de prin centrul Orheiului.

Continue reading…

Drumul spre vacanță este(aproape) mai distractiv ca vacanța însăși – VLOG

Vare este pe terminate. Mda. E momentul să tragem linie. De fapt, o micuță linie, pentru că încă mai sperăm la niște mici escapade de vară în familie.

Mă uitam la pozele din vacanța asta, la filmulețele făcute și mi-am dat seama de un fapt. Că drumul spre vacanță este chiar mai plăcut ca vacanța însăși.

 

Așadar, iată-mă. Stau în aeroport cu această pălărie de Indiana Jones. Natalia se uită la desene ca să-i treacă timpul. Maia citește o carte, eu fac un selfie, iar viața este minunată. Știu că urmează o vacanță împreună cu familia mea, că nimic nu o să ne deranjeze, că voi fi cu ele, că ne vom distra. Așteptarea asta este delicioasă. Cum ziceam, parcă mai plăcută decât vacanța însăși. Și cu siguranță mult mai plăcută decât întoarcerea. 🙂

 

La asta visez în aeroport. La poza cu ele de mânuță pe un ponton liniștit, în lumina lunii și a hotelului. Mă văd cu ochii minții urmârindu-le de la distanță. Pentru o poză ca asta merită să trăiești.

 

Desigur, și pentru poza asta. O familie în vacanță, pe terasă, în apropierea unei plaje, la lumina unei lumânări…

Mda. Așteptarea este dulce, dulce. Trebuie să nu uit momentul. Așa că încep să filmez și… mă fac ca dorm, apoi că mă trezesc din vis. Uite cum pornesc eu un vlog cu Natalia. Vlogul în care noi 3 suntem în drum spre vacanța perfectă. O altă vacanță perfectă. Natalia îmi face jocul, este plină de umor, spontană, iar vlogul nostru arată cam așa…

 

Cum am salvat ziua Nataliei? Povestea baloanelor

Ziua în care Natalia a împlinit 6 ani a fost minunată și… plină de aventuri. Una dintre ele, cea mai mare și care putea să strice ziua ei de naștere, o s-o povestesc mai jos. Noroc că eu sunt tatăl ei, iar ea este fetița mea. Așadar, despre cum am salvat ziua de naștere a Nataliei.

Totul începuse atât de frumos. Atât de frumos. Cu Natalia și Marta la pizza de… naștere. Marta i-a adus Nataliei cifra șase umflată cu heliu. Și celelalte baloane erau cu heliu, dar cea mai importantă, evident, era șasele.

Natalia și-a întâmpinat musafirii ei zâmbind. Toți prinți și prințese. Toți eroi din povești: gemenii cu suflete bune, Isa cu privirea blândă, Sara cea deșteaptă, Patrick cel vesel, Octavia cea creață și mulți, mulți alții.

Totul era atât de bine și de frumos. N-aș fi crezut că niște copii se pot distra atât de tare într-o pizzerie din mall. Deși alungaseră jumătate de clienți cu strigătele lor, deși angajații erau la al zecelea pahar strâns de pe jos, iar părinții îi pierduseră de zece ori și tot de atâtea ori îi găsiseră, totul era bine. Nimic nu prevestea ”tragedia” care urma… 🙂

În centrul atenției copiilor erau baloanele cu heliu, dar mai ales șasele maiestuos. Cine a văzut desenul ”Up” și nu s-a întrebat dacă și pe el îl pot ridica baloanele de heliu? 🙂 Probabil că asta s-au întrebat și copiii, care au venit, au dezlegat baloanele și… duși au fost. Continue reading…

Cum e la grădi, la serbare? Vlog pe COJOCARI.RO

Serbarea de la grădi este un moment savuros. Nu credeam că mă voi distra vreodată atât de mult la aceste manifestații artistice timpurii. Există un trend pe Facebook, unde mulți părinți dezaprobă aceste sărbători. Eu nu mă număr printre exponenții curentului.

Părerea mea pur subiectivă este că un copil trebuie obișnuit de mic să vorbească, să cânte, să spună ceva în fața unui public. Evident. Nu trebuie forțat. Dar pentru asta părinții, educatorii trebuie să dea dovadă de mult tact și meșteșug psihologic.

Să-i iei copilului această experiență, abia asta mi se pare traumatizant. În fine, gata despre lucrurile la care nu mă pricep. Mi-am expus opinia, atât. Mai departe despre amuzament și spectacol pur cu copii minunați.

Natalia, de exemplu, a iubit mult aceste spectacole/serbări. Să iasă pe scenă, să-și spună poezia, cântecelul… Uuuuh, era în elementul ei. Singura problemă, cum să înveți poezia? Tactica mea, să abordez treaba serios, conștiincios. Avem ceva important de făcut, așa că trebuie să ne concentrăm ca niște oameni mari. Nu-mi dau seama cum e în alte familii, dar la noi jocul de-a oamenii mari și concentrați este gustat și preferat multor jocuri.

Deci, învățatul poeziei se desfășoară lent, fără incidente. Chiar prea ușor aș zice. Eu spun un rând, ea repetă, eu al doilea, Natalia repetă. Apoi le spun pe ambele și, desigur, Natalia nu le știe. Reluăm. Ne concentrăm… Nu, nu ne putem concentra. Bine, trecem la al treilea rând și continuăm așa până când ajungem la finalul poeziei și… nu reușim să reținem nimic. Eu renunț și îi spun Nataliei că ne bazăm pe doamna la serbare să-i sufle. Ea este de acord și ne vedem de-ale noastre. 🙂

Ziceam mai sus că e easy? Este. Să știți. Pentru că a doua zi sau peste câteva zile o aud pe Natalia spunând poezia bine, de parcă era alt copil când nu reușea să rețină niciun rând. Încă o dovadă că creierul ei este un casetofon ciudat, care înregistrează tot, dar într-un stil propriu.

Așa că, pe scenă s-a descurcat. A spus poezia fără să-i sufle Doamna. 🙂 Iar Nataliei i-au plăcut mult aplauzele.

De regulă, din modesta mea experiență, copiii care participă la o serbare se împart în câteva categorii:

*copilul fără voce – știe poezia, dar o spune atât de încet, că se aude doar respirația în microfon.
*copilul statuie – nu știm ce a învățat, pentru că va sta încremenit tot spectacolul, chiar și buzele îi vor fi de granit.
*copilul năzbâtios – nu contează dacă știe poezia, contează că sigur va face o trăsnaie de se va ridica toată sala în picioare, iar numele lui va răsuna cel mai des.
*copilul reportofon – nu a învățat nimic, nici nu se sinchisește de asta. Doamna spune cuvintele, el le repetă cu zâmbetul pe buze. Emoțiile nu sunt pentru el.
*copilul mișcător – spre deosebire de cel năzbâtios, el nu face prostii. Singura chestie este că nu poate sta niciodată locului. Când spune poezia se va bălăngăni pe picioare, când stă pe scaun nu va putea rexista 10 secunde acolo.
*copilul scos din cutie – este atât de atent la hăinuțele lui, că va respinge orice invitație la joacă. Va sta departe de copilul năzbâtios și mișcător. Doar cel statuie îi va fi pe plac pentru că nu-i va murdări hăinuțele perfecte.
*copilul cu Dunărea curgând din ochi – va plânge mereu. Fără motiv, fără să se poată opri. Așa se manifestă emoțiile. Își va spune poezia printre sughițuri și va primi cele mai puternice aplauze.

Sunt mult, mult, mult mai multe categorii. Pentru că, desigur, copiii sunt unici și pentru fiecare găsești una. Mai jos este vlogul filmat la serbarea de la grădi, sfârșitul grupei mijlocii! Natalia avea 5 ani și o plăcere mare să se manifeste pe scenă. Iată cum a fost:

Italiana Nataliei

După ce a învățat rusa de la desene și a luat cu asalt engleza, Natalia începe să parlească una alta în italiană. Mai ales că ultimele 3 veri a tot fost exilată într-o vacanță prelungită în Italia. Vacanță cam de o lună, așa.

Timp în care este nevoită să vorbească și italiana. Desigur, atât cât poate un copil de 4-5-6 ani. Că, să vezi chestie, italienii ăștia nu știu o boabă românește. 🙂 Ce-i drept nici engleza nu are mare trecere pe la ei.

Acum să vă zic o fază amuzantă cu Natalia și italiana ei. Continue reading…