Aventuri cu Natalia în pădure! Vlogul de luni este “La munte”

Așa cum v-am obișnuit, astăzi public vlogul nostru de luni.

Astăzi o să aflați despre cum am fost la munte, am intrat în pădure și am încercat să vorbim cu ursul. De fapt, era ursoaică, avea cinci ani ca Natalia. Dar cel mai important, urma să sunăm la ușă… Continue reading…

O călătorie într-o Toamnă adevărată! (poze)

Una din Nataliile din viața mea mi-a zis: ”Toamnă mai frumoasă ca la noi nu există”. Și are dreptate. Toamnele noastre sunt unice. Le simți lipsa, le duci dorul când ești plecat în străinătăți. De fapt, ca să simți cu adevărat puterea magică a unei toamne trebuie să lași un pic orașul și să călătorești spre feeria de la țară. Acolo este Toamna.

Iar Toamna nu este frumoasă doar vizual, ea are o mireasmă specifică. Toamna miroase a porumb uscat, adus acasă. Toamna miroase a fum dulceag care vine de la iarba uscată aprinsă prin grădini. Toamna miroase a brânză proaspătă de oaie, a must, a murături, a mere parfumate… Continue reading…

Vlogul de luni este despre cum am fost noi (eu și Natalia) La Concert

Draga mea, Natalia. Iată că am mai creat o amintire pentru noi. Mai ții minte cum am fost La Concert? Nu? Sigur îți vei aminti dacă vei umbla în sertărașele alea micuțe cu amintiri… Da, da, alea de jos, pe lângă sertărașul cu săniușul. Mai la stânga, așa, mergi la sertărașul despre cum am fost la bunici și la mare. Așa, acolo. Lângă ele. Bravo, acum trage de sertărașul cu amintiri despre cum am fost La Concert. 🙂

A fost minunat. Mi-nu-nat! Te-ai bucurat enorm când ai auzit că mergem. Deși aveam o vagă bănuială că nu prea știai cu ce se mănâncă un concert, era suficient că știai că se dansează. Continue reading…

Vlogul de luni: ”Cu Natalia la Cinema” sau ”Când fetele conduc… lumea!”

Îmi place să merg cu Natalia la Cinema. Este momentul nostru. Pe 16 iunie, vara asta, am fost la Cinema City, din mall AFI Cotroceni și ne-am distrat până am picat.

Filmul pe care urma să-l vedem, Cars 3, a fost neașteptat de bun. Nu mă documentasem din timp, nu știam ce urma să vedem, dar a fost superb. Să-l fi știut din vreme, să-l fi ales cu atenție, că nu se mula așa de bine pe ceea ce vreau să înțeleagă Creața mea cu Ochii Verzi. Faptul că în viață poate face orice dorește. Într-o lume care este încă a băieților, o fetiță poate fi tot ce îi poftește inima. Are nevoie de un strop de încredere, oleacă de talent și o sută nouăzeci și cinci de TIR-uri de muncă. Continue reading…

Cum mă joc cu Natalia interpretând diferite sentimente?

Aici nu interpretam nimic, asta dacă nu există sentimentul ”Mănânc o închețată”! 🙂

Noi avem un joc. Eu și cu Natalia. Nu i-am pus încă un nume, dar ne place la nebunie. Mai ales când mâncăm înghețată. 🙂

Pe scurt, eu propun un sentiment apoi trebuie să-l interpretăm… cu fața. Apoi ea propune unul. Și tot așa până când epuizăm fețele și sentimentele. Le fotografiem pe fiecare în parte, evident.

Când terminăm maimuțăreala ne uităm la poze și comentăm. De fiecare dată câștigă Natalia. Nu pentru că eu cedez, pur și simplu, este mai expresivă. Aici mă poate învăța multe. Continue reading…

Vlogul de luni: ”În vizită la Masha și Ursul”

Desenele Masha și Ursul sunt funny atât pentru copii, cât și pentru adulți. Succesul acestei producții a fost fulminant și nu a ocolit România, dar nici familia noastră. Ne-am uitat și continuăm să ne uităm pentru că ne distrează. Sunt milioane de copii în întreaga lume care urmăresc acest desen. Animația a fost tradusă în foarte multe limbi. Au apărut și haine, jucării cu Masha și Ursul… Ce vă ziceam? Fenomenul este global.

Natalia, de exemplu, a început să învețe limba rusă de una singură uitându-se la Masha și la Urs. Asta în condițiile în care în jurul ei se vorbește doar în română. Ne-a uimit treaba asta, dar ne-a și bucurat: nu mai trebuia să o facem pe translatorii cu ea. Apropo, aici puteți găzi câteva episoade Masha și Ursul traduse în română.

Continue reading…

Vlog: ”Creața cu Ochii Verzi la experimente!” Sau cum să-i faci pe copii să iubească științele?

Ce strategie abordați când vreți să-i faceți pe copii să învețe? Că este vorba de științe exacte sau științe umane… Am auzit de părinți care se pun cu burta pe carte împreună cu copiii lor. O fi și asta o metodă bună, dar are o limită. Unii ajung să facă teme în locul copiilor ca aceștia să ia note mari, ceea ce este o mare greșeală.

Mă rog, fiecare părinte cu tactica lui. Noi mai avem până când Natalia, aka Creața cu Ochii Verzi, să fie prinsă cu teme. Cu toate acestea, când cei de la Bayer ne-au invitat la laboratorul lor științific, am acceptat cu multă bucurie. Laboratorul de Științe Bayer România este un Laborator, așa cum vă dați seama, cu experiențe pentru copii. Este deja la a nu știu câta ediție și sper să le țină carburantul oamenilor entuziaști de acolo, să continue treaba asta, că o fac foarte și foarte bine. Continue reading…