Programul nostru de seară

Când ajung acasă, Natalia lasă totul baltă. Dar absolut totul. Îmi sare în brațe și… începem. Programul este stabilit la secundă.

Nici Trump nu are un asemenea program atât de bine structurat. Totul este bine pus la punct. Mai întâi spălat, mâncat, schimbat… Pentru activitatea asta am la dispoziție fix 15 minute. Ca la pușcașii marini, nimic în plus.

Când sunt gata, oricât de dificilă mi-a fost ziua, trebuie să fac față asaltului. Că Nati are energie, nu glumă.

Programul nostru de seară include: Continue reading…

”Nu alerga că o să transpiri”, cea mai comună expresie în parcurile din București :(

Îmi plac copiii care aleargă, sar, se cațără și nu stau o clipă locului. Poate pentru că și eu am fost la fel. Mă uit cu ochi de adulți la mine, copilul, și sunt fericit că aveam forța și energia necesară. Mergeam cu ai mei părinți cu sapa pe deal. Trăgeam de coada săpăligii toată ziua la porumb(păpușoi), iar seara, când ajungeam acasă, mâncam oleacă și apoi… Țuști, cu mingea pe stadion.

Repet, ca să înțelegeți amploarea efortului fizic. Toată ziua pe deal, în bătaia soarelui, bând apă fierbinte, mâncând pe apucate. Seara ajungeam acasă și nu ne ogoiam(așa se zice la mine la liniștit). Dimpotrivă, după ce ne puneam gura la cale, plecam repede să jucăm fotbal pe stadion.

Asta da energie. Asta da activitate fizică. Eram într-o formă de invidiat. Nu doar eu, ci toți copiii pe care îi știam. Pe vremea aia credeam că suntem foarte slabi. Astăzi se zice că ești ”fit”. Adevărul este că nu se punea firicel de grăsime pe noi. Orice haleam, era făcut harcea-parcea de metabolismul uriaș dobândit din activitățile fizice și care, evident, avea nevoie de multă papa.

Acum să ne mutăm la copilăria de azi. A copiilor care cresc în București. Cea mai des auzită expresie în parcurile din București este: ”nu alerga!” Iar continuarea depinde de bunic/părinte: nu alerga că o să cazi, nu alerga că o să transpiri, nu alerga că te lovești, nu alerga că te murdărești și altele.

Evident, există și alte îndemnuri la sedentarism. De tipul: nu te cățăra, nu te pune în genunchi, nu te mai da cu bicicleta… Continue reading…

Primul concert la pian al Nataliei(Video)

Între el și Natalia a fost dragoste la prima vedere. El a plăcut-o din prima. Ea l-a îndrăgit de la prima notă. Natalia s-a lipit de pian și s-a îndrăgostit de acest instrument așa cum nu am mai văzut până acum.

Încă nu știe să citească un cuvânt foarte bine, îi este greu să ducă o propoziție până la capăt, dar atunci când se așează în fața unui pian, notele de pe portativ capătă sens. Pentru mine e chineză, pentru ea e ceva melodios și ușor de interpretat. A reușit să învețe să citească note înainte să poată citi cuvinte. Iar aci nu poate fi vorba decât de pasiune. Îi place să cânte la pian! Mult.

Are deja micuțul, foarte micul ei repertoriu. Iar la serbarea de sfârșit de grădi a fost prima dată când a cântat cu public: colegii ei de grădi, care nu au mai auzit-o cântând până acum, dar și bunici/părinți/rude.

Continue reading…

Până la ce vârstă este ok să te ții de mână?

Treceam pe lângă o școală. Mergeam după ei, tată și fiică, și mă amuzam de situație. Fetița, să fi avut peste zece ani, îl ținea de mânuță pe tatăl ei. Nimic neobișnuit până aici. Doar că de după colț a apărut un stol de fetițe. Se vede treabă că se cunoșteau. Ele i-au salutat, iar fetița i-a aruncat cât colo mâna tătâne-su.

Chipurile, vedeți, mă, fetelor, sunt fată mare. Nu am nevoie de mâna lu’ ăsta bătrânu'(ta-su avea cel mult 40 de ani) ca să merg pe stradă. Omul nu a reacționat în niciun fel. Cred că era obișnuit cu treaba asta. Așa că mergea relaxat. Continue reading…

Jocul preferat: ”Ba eu te iubesc mai mult…”

Zilele acestea am stat cu Natali mult, mult, foarte mult. Atât de mult că mi s-a părut că vacanța de Paști a trecut ca o secundă. Sincer, mi-ar fi plăcut să mai stau în liberele astea. Să mai stau cu Natalia. Copiii noștri cresc prea repede. În cazul ei, nu-mi vine să cred cât de repede se lungește, cât de rapid i se ascute mintea și limba. Cu puțin timp în urmă abia gângurea primele cuvinte, iar acum filosofăm despre orice.

Presupun că orice părinte are jocul sau jocurile specifice fiecărei familii. Ce ne jucăm noi? Când io vin acasă obosit, cu privirea rătăcită în căutare disperată de o canapea pe care să mă prăbușesc… Natalia are idei.

Jocul: ”dă-te jos de pe mine”. Tre să stau în patru labe, se urcă pe spatele meu și trebuie să execut mișcări de măgăruș nărăvaș ca s-o dau jos din spate. Râde zgomotos cu râsul ei molipsitor și îmi alungă oboseala. Continue reading…

E mai bine să fii femeie decât bărbat? Categoric! :)

Pfff. M-am lămurit. Bărbăția este fudulie. Cel mai bine, mult mai bine este să fii femeie. Argumentele în acest sens sunt net superioare.

Priviți femeile. Sunt mult mai frumoase decât noi. Păi, la 100 de bărbați de pe stradă, abia de găsești unul care să se apropie de un oarecare standard de frumusețe. Un Ryan Gosling se naște la un milion de bărbați. Ca să revin la femei. Ele sunt toate, absolut toate, extrem de frumoase.

Femeile au tot timpul dreptate. Bă, dar tot timpul. Ați încercat vreodată să aveți o discuție în contradictoriu cu soția, prietena, amanta, iubita, colega de birou, mama, fiica, vecina… Au mereu dreptate. Nu ai cum să câștigi într-o dispută verbală. Și, atunci, vă întreb, cum ar fi să vă simțiți ca un Dumnezeu? Să aveți tot timpul dreptate?

Femeile ne-au născut. Bărbatul a încercat să lupte împotriva biologiei. S-a epilat, s-a dat cu cremă, și-a spălat capul cu șampon de coacăză roșie de pe muntele Athos. Și-a făcut până și manichiura sau pedichiura. În zadar. Nu poate naște. Altfel zis, dacă femeia nu voia, noi nu eram. Continue reading…